Strategii de organizare, planificare și control în companiile multinaționale

INTRODUCERE

Managementul internaţional reprezintă un management intercultural din cel puţin două puncte de vedere: mai întâi pentru că se referă la raporturi ce se stabilesc şi se dezvoltă între ţări diferite, deci între spaţii culturale naţionale diferite; apoi pentru că are în vedere interacţiuni între organizaţii: firma, clienţi concurenţa, care au valori şi comportamente diferite, adică au culturi de întreprindere diferite. Prin management internaţional se înţelege managementul societăţilor transnaţionale, sau alte ori managementul global, analizat la scară mondială.

Managementul afacerilor internaţionale şi managementul afacerilor în plan naţional se aseamănă prin aceea că, în ambele cazuri se urmăreşte atingerea obiectivelor economice ale organizaţiei prin coordonarea raţională şi utilizaea eficientă a resurselor. Ele se deosebesc datorită contextelor diferite în care se realizează, a diversităţii culturale a participanţilor la tranzacţii, precum şi ca urmare a concepţiilor şi practicilor manageriale diferite

Dezvoltarea managementului internaţional este o reflectare a procesului de internaţionalizare a vieţii economice, care a impus ca mediu de existenţă şi funcţionare a firmei pe piaţa mondială, spaţiul economic global. Acest proces s-a realizat atât prin intensificarea internaţionalizării – în plan regional (integrare economică) sau mondial (creşterea comerţului internaţional, a investiţiilor străine, dezvoltarea relaţiilor financiar-valutare) – cât şi prin lărgirea acesteia, extinderea relaţiilor economice şi creşterea interdependenţelor dintre fluxurile comerciale, de investiţii şi financiar-valutare la scară globală.

1. Modelul european de management

Orientarea managementului internaţional şi intercultural îşi găseşte cea mai bună aplicare în spaţiul european. Europa este prin excelenţă un continent al statelor naţiune, care s-a format şi dezvoltat în mod organic, în urma unui îndelungat proces istoric.

Elementele care definesc superficialitatea europeană, şi care sunt împărtăşite de toţi cei care se identifică drept cetăţeni ai Europei, fie ei cetăţeni individuali sau corporaţionali, reprezintă baza comună a modelului european de comportament şi management. În cadrul acestuia există însă diferenţieri subregionale sau naţionale care se exprimă în diferite submodele europene:

- anglo-saxon

- germanic

- latin etc.

În literatura de management din anii ’90 sunt tot mai frecvente abordările consacrate evidenţierii trăsăturilor modelului managerial european. Un astfel de studiu, consacrat examinării „filosofiilor şi practicilor de management în Europa de Vest” a fost elaborat în anul 1992 de către Masa Rotundă Europeană a Industriaşilor şi Grupul Şcolii Superioare de Comerţ din Lyon. Studiul se bazează pe interviuri cu 51 de cadre superioare de conducere din 40 mari firme care îşi au sediul şi îşi desfăşoară cea mai mare parte a operaţiunilor în Europa. Concluziile studiului au fost preluate şi analizate în două lucrări dedicate euromanagementului.

Principalele trăsături ale modelului european de management sunt:

a) Orientarea către persoana umană

În comparaţie cu firmele americane sau japoneze, firmele europene tind să acorde importanţă desăvârşirii individului, grijii faţă de angajaţi şi răspunderii sociale datorită caracterului umanist al culturii europene.

Aici se încadrează:

- negocierea internă

- stăpânirea diversităţii culturale

- armonizarea extremelor

b) Orientarea către produs

c) Gradul mai redus de formalism

Managementul european nu reprezintă un model regional sau continental, el manifestă o orientare globală şi are relevanţă pe plan mondial.