Extras din proiect
CAPITOLUL 1
Modalităţi de creştere a eficienţei resurselor umane-element prioritar pentru unităţile economice din Romania
1.1 Consideraţii generale
Managementul ca ştiinta, s-a cristalizat relativ recent prin eforturile depuse de un mare numar de specialişti de pe întreg mapamondul, ca răspuns la necesităţile stringente ale practicii sociale.
Elementele specifice ştiinţei managementului economic sunt procesele şi relaţiile de management, care nu trebuie confundate cu relaţiile şi procesele economice, ce au un conţinut total diferit şi nici cu alte componente ale firmelor, de natură economică sau tehnică. Esenţa ştiinţei managementului o reprezintă studiul relaţiilor şi proceselor de management :
‘‘Managementul rezidă în studierea proceselor şi relaţiilor de management în cadrul unei firme, în vederea descoperirii legitaţiilor şi principiilor care guvernează şi a conceperii de noi sisteme, tehnici şi modalităţi de conducere, de natură să asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii.’’
Caracteristic ştiinţei managementului firmei este situarea, în centrul investigaţiilor sale, a omului în toată complexitatea sa, ca subiect şi ca obiect al managementului, prin prisma obiectivelor ce-i revin, în stransă interdependenţă cu obiectivele, resursele şi mijloacele sistemelor în care este integrat. Efectul acestei abordări îl constituie analiza multilaterală a relaţiilor şi proceselor de management ce se reflectă în caracterul multidisciplinar al cunoştintelor manageriale subordonate direct sporirii eficienţei întrprinderilor. În centrul tuturor activităţilor este omul, toate celelalte resurse, terenuri clădiri, mecanisme, utilaje, autovehicule sau bani sunt de importanţă secundară. Toate acestea, au ca scop esenţial, satisfacerea nevoilor oamenilor. Orice om bine pregătit şi încurajat poate să ofere ceva valoros managementului unei firme. Importanţa fiinţei umane în conducerea cu succes a unei afaceri este cea care face din ‘‘Managementul Resurselor Umane’’ competenţa esenţială pentru toţi managerii. Această responsabilitate este nu numai de a da slujbe oamenilor, de a-i indruma cum să lucreze şi de a le înregistra performanţele, deşi managerii trebuie să facă acest lucru. Pe langă toate acestea, este o investiţie, a da oamenilor putere, pentru ca ei să acţioneze eficient şi eficace. Şi mai indeamnă şi să exploateze cunoştinţele individuale, tabieturile, imaginaţia şi creativitatea pentru binele comun. Este cunoscut faptul că o perioadă îndelungată de timp întreprinderea a urmărit prioritar obţinerea profitului în urma comercializarii produselor sale, deoarece răspundeau unei cereri solvabile, ca urmare, problemele relaţiilor umane în cadrul întreprinderii erau considerate ca accesorii.
Managementul resurselor umane aşa cum se manifestă astăzi s-a dezvoltat începănd într-un ritm mai lent cu anii 1950-1970.
După anii 1970 se observă un interes destul de mare faţă de implicarea sporită a personalului în realizarea obiectivelor organizaţionale.
Funcţia de personal este recunoscută ca avand acelaşi statut ca şi celelalte funcţiuni ale organizaţiei. În ea se includ activităţi noi, cum ar fi: planificarea şi dezvoltarea carierei, motivarea angajaţilor, recompensarea angajaţilor etc.
Managementul resurselor umane contribuie la creşterea eficienţei economice şi sociale a oricărei firme, prin integrarea la un nivel superior a activităţilor firmei în cadrul pieţei şi economiei naţionale, pe bază de criterii economice, ceea ce are ca urmare economisiri absolute şi relative de muncă vie şi materializate, atat la nivel de unitate economică cat şi la nivelul sistemelor în care aceasta este integrată.
Contribuţia managementului resurselor umane nu se rezumă doar la latura economică; deosebit de importantă este şi eficienţa socială, care se referă la aspecte necuantificabile direct, dar cu multiple consecinţe asupra tuturor factorilor implicăţi în activităţile societăţii şi, în primul rănd, asupra factorului uman. Intre elementele de eficienţa socială evidenţiem: calitatea climatului intern, fluiditatea relaţiilor ierarhice – care ţin de comunicarea la nivelul organizaţiei, intensitatea şi conţinutul motivării personalului, intensitatea sentimentului de apartenenţă la întreprindere etc.
În esenţă, eficienţa managementului resurselor umane a unei firme poate fi abordată din doua unghiuri diferite:
O primă abordare în sens restrans, în funcţie de eforturile nemijlocite implicate de funcţionare şi perfecţionare a sistemului de management şi efectele directe tot la nivelul sau. Prin compararea celor doi termeni se obţine o evaluare a eficienţei managementului resurselor umane limitată doar la consecinţele sale directe, nemijlocite.
A doua optică are în vedere eficienţa managementului resurselor umane în sens larg, determinată în funcţie de eforturile şi rezultatele ocazionate de funcţionarea organizaţiei, în ansamblul său. Premisa pe care se bazează această abordare rezidă în tratarea managementului nu în sine, ci ca un mijloc esenţial – dar nu chiar cel mai important – al funcţionalităţii şi profitabilităţii firmei.
Indiferent de varianta utilizată, eficienţa managementului resurselor umane îmbracă, din punct de vedere al modului de exprimare şi comensurare doua forme: cantitativă şi calitativă.
În timp ce metodele cantitative analizează global (statistic) elementele diverse referitoare la firmă ca ansamblu, metodele calitative, care utilizează instrumente de investigaţie diferite, au ca unitate de analiză individul sau eventual grupul de indivizi.
Eficienţa cuantificabilă are în vedere exprimarea şi comensurarea cantitativă, sub formă valorică, de regulă, a inputurilor şi outputurilor firmei.
Eficienţa necuantificabilă se referă la acele aspecte funcţionale, de ordin calitativ, privitoare în special la factorul uman, comportamental şi interacţiunile sale. La nivelul actual de dezvoltare a stiieţei sunt încă necomensurabile sau măsurabile direct, prin metode cantitative, făcandu-se însă apel, tot mai frecvent la metode calitative prin care se pot analiza indirect performanţele economice ale firmei.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Studiu de Caz Prinvind Eficienta Resurselor Umane.doc