Proiect Relații Publice în Agenția de Turism

ARGUMENT

Turismul religios este o formă de turism care există, de secole și care mai păstrează încă unele trăsături, în privința pelerinajului propriu-zis, dar care a evoluat enorm. Astăzi turismul religios implică din partea turiștilor un nivel de instruire și un grad de cultură ridicate care să permită aprecierea obiectivelor cultural-religiose din punct de vedere al arhitecturii, construcției, valorii, semnificatiilor spirituale și conținutului de obiecte de artă. Se păstrează încă pelerinajele determinate de tradițiile religioase din diferite țări, sau cele legate de evenimente și manifestări specifice (moaște de sfinți, icoane făcătoare de minuni).

Turismul religios este un fenomen complex care se află în continuă transformare și diversificare, păstrându-și însă elementul de bază care l-a consacrat: religia.

Turismul de factură religioasă apare în a II-a etapa a evoluției turismului, numită etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei evului mediu timpuriu și mijlociu până în epoca renașterii. Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma și Ierusalim pentru creștini, Meka și Medina în Arabia Saudita pentru musulmani, Lhasa și sanctuarele din India și Indochina pentru budiști, muntele Fuji pentru japonezi. Turismul religios este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicații de ordin spiritual. Noțiunea de religios s-a dezvoltat de la întelegerea motivațiilor turiștilor. Diferența dintre această formă de turism și altele o constituie motivația religioasă a turiștilor. Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:

vizite la lăcașurile sfinte;

pelerinaje religioase;

tabere religioase pentru tineret.

CAP. I TURISMUL RELIGIOS

I.1. TURISM –CONCEPTE TEORETICE

Turismul este cea mai complexă industrie din lume, în derularea sa fiind implicată întreaga societate. În acelaşi timp, turismul poate fi considerat un adevărat barometru al acesteia. Cucerirea spaţiului prin călătorii a deschis calea spre cunoaştere, a transformat posibilitatea în necesitate, călătoria devenind un mod de a fi, de a putea şti, condiţie în a comunica şi a înţelege, un sistem de vase comunicante între sisteme de valori diferite.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englezesc „to tour” (a călători, a colinda), având semnificaţia de excursie. Creat în Anglia secolului al XVIII-lea, desemnând iniţial acţiunea de a voiaja în Europa, acest galicism derivă din cuvântul francez „tour” (călătorie, mişcare în aer liber, plimbare, drumeţie în circuit), care, la rândul său, derivă din cuvântul grecesc „tornos” şi, respectiv, din cel latin „turnus”, păstrând semnificaţia de circuit. [Ionescu, I. – Turismul, fenomen social-economic şi cultural – Bucureşti, Editura Oscar Print, 2000, p. 32]

Potenţialul turistic al României este foarte valoros, dar performanţele de punere a acestuia în valoare sunt reduse, comparativ cu alte ţări din Centrul şi Estul Europei. Deşi turismul este considerat o ramură economică cu avantaj concurenţial considerabil, România se află în prezent printre ţările cu nivel scăzut în ceea ce priveşte turismul intensiv în regiune şi la nivel global. Într-un clasament care ar cuprinde România, vecinii precum şi destinaţiile concurente din 170 de ţări, ne clasăm pe locul 162.

Formele de turism

Formele de turism sunt:

- turism montan;

- turism balnear;

- turism cultural;

- turism religios;

- turism de aventură;

- turism rural;

- agroturism;

- turism de afaceri.