Extras din proiect
1.STUDIUL DE PIAŢĂ PRIVIND PAPUCII DE CASĂ
Firma S.C. MECAF S.R.L., firmă nouă în judeţul Iaşi are ca obiect de activitate fabricarea şi comercializarea papucilor de casă destinati tinerilor cu un design personalizat şi la un preţ accesibil.
Departamentul de marketing decide lansarea unei game de papuci de casă cu următoarele caracteristici: papuci de casă personalizati, papuci de casă cu masaj, sau chiar papuci de casă biodegradabili.
Cercetarea de faţa urmăreşte să obţină informaţii despre modul de achiziţionare a papucilor de casă la nivelul judeţului Iaşi: date referitoare la vârsta şi venitul lunar al persoanelor chestionate, factorii care îi determină să cumpere produsul în cauză, preţul optim pentru care ar opta potenţialii consumatori.
Procesul obţinerii datelor primare are un caracter complex şi se desfaşoară în timp.Cea mai utilizată metodă de obţinere a datelor primare este ancheta.
Ancheta presupune existenţa unui chestionar şi a unui eşantion reprezentativ pentru populaţia avută în vedere în cadrul cercetarii.
2.Problema decizională
- Identificarea problemei
Pentru început dorim să lansăm pe piaţă papuci de casă personalizaţi folosind materiale de calitate.
Firma a decis să realizeze un studiu de piaţă pentru a vedea cum ar fi acceptată în rândul consumatorilor apariţia acestui produs.
- Probleme de decizie
- Introducerea pe piaţă a unui nou produs- papuci de casă personalizaţi.
- Atragerea potenţialilor clienţi prin practicarea unor preţuri reduse.
- Identificarea reţelei de distribuţie.
- Diversificarea mijloacelor de promovare.
3. Obiectivele cercetării
În urma acestei anchete dorim să aflăm informaţii referitoare la principalele calităţi pe care ar trebui să le avem în vedere atunci când vom lansa pe piaţă produsul nostru, în funcţie de preferinţele consumatorilor.
Principalele obiective ale cercetării sunt:
1. Numele produsului şi preţul pe care ar fi dispuşi consumatorii să-l plătească pentru noul model de papuci de casă.
2.Determinarea locului de unde se achiziţionează şi frecvenţa cumpărării unei perechi de papuci de casă.
3.Cunoaşterea opiniei consumatorilor potenţiali cu privire la calitatea şi caracteristicile papucilor de casă.
4.Identificarea motivelor ce vor determina cumpăratorii de papuci de casă să achiziţioneze acest produs şi dacă aceştia sunt dispuşi să încerce produse noi promovate prin diverse mijloace.
5.Determinarea influenţei factorilor venit, sex şi vârstă asupra deciziei de cumpărare a unei perechi de papuci de casă şi identificarea cumpărătorilor din oraşul Iaşi.
4.Metoda cercetării
Pentru realizarea studiului de piaţă în cazul produsului avut în vedere, am decis ca metoda de cercetare cea mai eficientă, ancheta să fie realizată la domiciliu.
Intrând în contact cu oamenii dorim să obţinem date cât mai veridice.
Pentru a atinge aceste obiective şi a obţine informaţii referitoare la lansarea produsului nostru pe piaţă, vom utilza o cercetare cantitativă, ancheta care se bazează pe un sondaj şi utilizează drept instrument , chestionarul.
Chestionarul este cel mai des utilizat instrument metodologic în cercetările de marketing, întrucât presupune costuri mici.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Raport de Cercetare - Papuci de Casa.doc