Metacognitia

Introducere

In cadrul dezvoltarii psihice si al formarii personalitatii adulte, invatarea ocupa un loc central, datorita faptului ca prin invatare individul dobândeste noi comportamente. Incepând cu deprinderile si priceperile si terminând cu cunostintele si operatiile intelectuale, toate se dobândesc prin activitatea de invatare.

A.N. Leontiev definea invatarea ca fiind "procesul dobândirii experientei intelectuale de comportare", intelegând prin aceasta asimilarea de informatii si, mai mult decât atât, formarea gândirii, a sferei afective, a vointei, deci formarea sistemului de personalitate.

Data fiind importanta invatarii, in desfasurarea ei sunt implicate si celelalte procese si activitati psihice, existând relatii de interdependenta: pe de o parte toate procesele si functiile psihice sunt antrenate in cadrul invatarii, iar pe de alta parte ele insele sunt constituite si structurate prin actul de invatare. Deci, se poate spune ca invatarea antreneaza intreg psihicul si are un rol generativ, formativ si constructiv fata de acesta.

Invăţarea eficientă nu înseamnă doar folosirea strategiilor care se bazează pe abilităţile noastre cognitive. Există un nivel mai înalt al cogniţiei, numit metacogniţie, care este implicat în învăţare într-o măsură foarte importantă. Metacogniţia se referă la cunoştinţele pe care le avem despre abilităţile noastre de învăţare şi despre funcţionarea noastră cognitivă, cât şi la reglarea şi monitorizarea propriei funcţionări cognitive. Aceasta înseamnă ce ştim despre felul în care funcţionează mintea noastră, cum ne auto-evaluăm, cât de conştienţi suntem de strategiile de învăţare pe care le folosim şi în ce mod le alegem, cum ne monitorizăm progresul.

Deci metacogniţia poate fi văzută ca un “corp de control” pentru cogniţie, care primeşte în mod constant informaţii de la cogniţie, evaluează informaţia şi apoi trimite feedback despre ce ar trebui să fie făcut în continuare. De exemplu, încep să citesc un articol ştiinţific, care este complex şi conţine informaţii noi, deci metacogniţia mea ”îmi spune” să caut cuvintele cheie, să mă opresc puţin şi să mă gândesc ce ştiu deja despre această temă. Acest lucru mă va ajuta să înţeleg şi să integrez uşor noile informaţii. Îmi voi folosi

acum abilităţile mele cognitive şi metacogniţia va monitoriza cât de bine procedez şi va mai trimite ajustări dacă e necesar. E important de specificat că metacogniţia şi cogniţia nu au localizări diferite în creierul nostru sau în sistemul cognitiv; doar sunt folosite pentru scopuri diferite; în cazul învăţării cogniţia se ocupă cu învăţarea în sine, iar metacogniţia cu reglarea învăţării. Cele două procese conlucrează şi nu pot fi separate. Totuşi, studiile au demonstrat că de multe ori elevii cu performanţe scăzute au aceleaşi abilităţi cognitive ca şi colegii lor care se descurcă mai bine, dar abilităţile lor metacognitive sunt mai puţin dezvoltate

METACOGNITIA

Metacognitia include cuostintele personale despre propriile resurse cognitive si despre compatibilitatea dintre acestea si situatia de invatare. Aceste cunostinte pot fi despre:tipul predominant de gandire (divergenta sau convergenta, reproductive sau creatoare, concreta sau abstracta, intuitive sau reflexive); despre calitatile memoriei (volum, specializare pentru materialconcret sau abstract, imagistic sau verbal); despre raportul dintre procesele memoriei (daca este mai eficienta intiparirea decat stocarea; daca reactualizarea este eficienta cand presupune recunoastere sau cand presupune reproducere; daca este mai eficienta stocarea de lunga sau cea de scurta durata; daca este fidela sau aproximativa). Utilizarea priceperilor metacognitive in procesarea informatiei este descrisa prin analogie cu utilizarea meniurilor unui calculator: individual decide de care procedura are nevoie in pasul urmator, selecteaza procedura din mai multe alternative, monitorizeaza efectul alegerii, se reintoarce la la meniu daca rezultatul este nesatisfacator sau daca are nevoie de o alta procedura. Prin cele doua componente ale sale (cunoasterea declarative si cunoasterea procedurala), metacognitia implica a sti CE SA FACI si a sti CUM SA FACI, ceea ce atrage atentia asupra importantei ei in realizarea unui deziderat al instruirii in epoca noastra, acela de a invata nu doar ceva anume ci de a invata sa inveti.

Poate că sună ca un concept sofisticat, dar dacă ne gândim puţin, utilizăm acest concept de mult timp. Poate că i-am spus “gândire reflexivă” sau “inteligenţă reflexivă”, iar aceştia sunt termeni destul de apropiaţi de metacogniţie. Ceea ce ştim despre metacogniţie se împarte în trei categorii: cunoştinţe despre sine referitoare la metacogniţie, cunoştinţe despre sarcina de lucru şi resursele de care avem nevoie pentru a

realiza sarcina; şi cunoştinţe despre propriile strategii şi modul în care le folosim