Psihologie socială și comportamentală - stereotipuri, stereotipurile de gen

Noţiunea de stereotip a fost folosită pentru prima dată în accepţiunea sa din psihologia socială de către Walter Lippmann, fiind descrisă ca un set de imagini „indispensabile pentru a face faţă informaţiilor emise de mediul nostru înconjurător” Această primă definiţie a conceptului a stat la baza cercetărilor următoare, care au fost realizate din numeroase perspective.

Stereotipul este probabil cea mai cunoscută noţiune din psihologia socială, alături de discriminare şi prejudecată. Acestea apar în relaţiile intergrupuri şi nu între indivizi singulari, constând în generalizarea unor atribute întâlnite la câţiva membri ai unui grup asupra tuturor persoanelor care fac parte din grupul respectiv.

Fiecare dintre noi face parte din diferite grupuri şi categorii sociale, formate pe baza unor caracteristici ce le diferenţiază de celelalte. Poate fi vorba despre vârstă, clasă socială, etnie, sex, domeniu de activitate etc., observându-se o tendinţă de a favoriza grupul din care facem parte, în detrimentul grupurilor externe. Este vorba despre o împărţire a societăţii în noi şi ei, împărţire ce ne determină „să ne admirăm şi să ne lăudăm, dar să-i dispreţuim şi să-i denigrăm, să ţinem cu ai noştri, dar nu cu ai lor”.

Întotdeauna, propriul grup – in-grupul – este perceput ca având diverse avantaje faţă de celelalte grupuri – out-grupuri. Această tendinţă de a evalua pozitiv sau negativ un anumit grup mai este cunoscută şi ca atitudine faţă de grupul respectiv, atitudine ce poate fi structurată în trei componente – cognitivă, afectivă şi comportamentală. Componenta cognitivă face referire la modul în care gândim despre un grup, cea afectivă cuprinde sentimentele şi emoţiile pe care ni le stârneşte grupul respectiv, în timp ce componenta comportamentală include toate acţiunile noastre vizavi de acea categorie socială. Stereotipurile fac parte din clasa cognitivă, constând în ceea ce credem noi despre o anumită categorie socială, atributele pe care le asociem în mod automat unui grup.

Diverse cercetări au demonstrat deja că favorizarea in-grupului apare chiar şi atunci când este vorba despre un grup minimal, iar în momentul în care apare o abatere în favoarea propriului grup, este de aşteptat să se formeze anumite idei preconcepute în ceea ce priveşte celelalte grupuri. Henri Tajfel, iniţiatorul teoriei identităţii sociale, a realizat o serie de experimente care au condus la concluzia că este suficient ca o persoană să facă parte din acelaşi grup ca şi noi, pentru a o favoriza şi, implicit, pentru a discrimina persoanele care aparţin celorlalte grupuri, indiferent dacă această atitudine pozitivă este motivată sau nu.

În opinia altor cercetători stereotipurile sunt determinate de informaţiile pe care le primim din mediul înconjurător, fiind o modalitate de ordonare şi simplificare a realităţii în care trăim. Este mult mai uşor să generalizezi şi să atribui automat o serie de caracteristici unei persoane care aparţine unui grup anume, decât să o tratezi ca pe un individ şi să încerci să o cunoşti.

Această extrapolare a experienţei noastre cu un reprezentant al unui grup la întreaga categorie din care face parte constituie o economisire cognitivă, fiind una dintre funcţiile deţinute de stereotipuri. Psihologii sociali au identificat şi alte funcţii ale acestor procese cognitive, printre care funcţia explicativă şi funcţia socială. Funcţia explicativă se referă la faptul că oamenii folosesc stereotipurile dintr-o nevoie de a găsi răspunsuri care să le clarifice realitatea socială în care trăiesc, iar cea socială percepe gândirea stereotipică drept o modalitate colectivă de acţiune şi reprezentare.

În ceea ce priveşte formarea stereotipurilor, există trei modalităţi de explicare a acestui proces şi anume: a) stereotipurile apar pentru că mintea umană funcţionează de această manieră, procesele cognitive ducând la stereotipizare; b) principalul motiv pentru categorizare şi discriminare este faptul că personalitatea noastră ne determină să recurgem la acestea sau folosim stereotipurile pentru a răspunde anumitor nevoi psihologice; c) există factori sociali care ne constrâng să avem această viziune limitativă asupra societăţii.

Formarea stereotipurilor, văzută ca şi un răspuns la anumiţi factori motivaţionali şi de personalitate include câteva elemente interesante, dintre care vom alege trei pentru a le prezenta aici, considerându-le mai importante. Este vorba, în primul rând, despre nevoia de a respecta propria persoană, nevoie care, conform teoriei identităţii sociale dezvoltată de Henri Tajfel, stă la baza dorinţei noastre de a aparţine unui grup, „întrucât o imagine favorabilă a in-grupului poate ajuta la menţinerea unei stime de sine ridicate”.

O altă ipoteză face referire la necesitatea oamenilor de a justifica regulile sistemului în care trăiesc prin folosirea ideilor, atitudinilor şi credinţelor care favorizează realitatea existentă, sistemul din care fac parte fiind astfel văzut ca „legitim, sau chiar prezentând o ordine socială naturală, inevitabilă”. Considerând categoriile sociale ca fiind naturale şi nu realizate de către oameni într-un mod artificial, conferă acestora o anumită legitimitate, iar în cazul în care aceste categorii sunt înfiinţate pe baza unor caracteristici fizice – vârsta, sexul, rasa etc. -, stereotipurile asociate lor sunt mult mai greu de înlăturat.