Recenzie William Calvin - Cum gândește creierul

1. WILLIAM H.CALVIN – DATE BIOGRAFICE

William H. Calvin s-a nãscut la data de 30 aprilie 1939 şi este profesor la Universitatea Washington din Seattle. Este un cunoscut neurobiolog şi un susţinãtor al biologiei evoluţioniste. Este autorul a nouã cãrţi , printre care şi “ Codul cerebral” (The Cerebral Code- 1996), „ În interiorul creierului „ ( Inside the brain - 1980) , şi „Cum gândeşte creierul” (How Brains Think: Evolving Intelligence, Then and Now – 1996).

Despre sine însuşi , autorul afirmã : “ Sunt un neurobiolog. Mã concentrez pe cum sã evitaţi sã vorbiţi prostii incoerent – cum creierul creeazã aranjamente coerente în cele câteva secunde de dinainte sã începeţi sã vorbiţi. “

Cartea “Cum gândeşte creierul” (How Brains Think: Evolving Intelligence, Then and Now) a fost publicatã in 1996 şi prin intermediul ei Calvin susţine idea cã procesele cerebrale Darwiniene sunt cele care furnizeazã creierului ceea ce noi numim “ inteligenţã “ şi “ conştiinţã“. Calvin incepe cu o divizare a proceselor creierului in douã tipuri : cele “hardware “, care depind de aşa-numitele “cerebral ruts “ şi cele care circulã mai liber prin creier, fiind capabile sã funcţioneze ca un “software”.

2. REZUMAT

Capitolul I – Ce-i de fãcut

Acest capitol debuteazã cu o afirmaţie a lui Jean Piaget care obişnuia sã spunã cã inteligenţa este ceea ce foloseşti atunci când nu ştii ce sã faci. Calvin afirmã cã a fi inteligent presupune însã ceva mai mult- acel aspect creator prin care inventezi ceva nou „ din zbor” El face o deosebire între a fi inteligent şi a fi deştept în sensul cã a fi deştept presupune doar rãspunsul corect la problemele vieţii care te somează sã alegi, pe cand a fi inteligent presupune şi aspectul creator. Restul capitolului prezintã o scurtã descriere a câtorva din celelalte capitole ale cãrţii : de exemplu în al 5-lea capitol se va discuta despre maşinãria mentalã necesarã exprimãrii propoziţiilor suficient de complicate pentru a necesita o sintaxã iar cel de-al 6-lea trateazã problemele gandirii convergente şi divergente în contextul darwinist.

Capitolul II – Elaborarea unei presupuneri corecte

Autorul afirmã cã pãrerea actuala despre testele de inteligenţã este eronatã şi cã un coeficient de inteligenţã ridicat ( IQ ) este „ fãrã semnificaţie pentru viaţa celor mai mulţi oameni” El spune cã un nivel ridicat al IQ-lui este necesar doar pentru obţinerea unor rezultate bune în meserii foarte complexe, cum ar fi cea de medic, şi reprezintã un avantaj în meserii cu un grad de complexitate moderat, cum ar fi munca în poliţie sau munca de secretariat. Însã IQ-ul ridicat conferã puţine avantaje în muncile de rutinã sau în cele în care luarea deciziilor nu necesita un timp scurt. Astfel, el spune cã reducerea subiectului inteligenţã la un simplu numãr este o greşealã.

Aşadar, conform pãrerii sale, inteligenţa este punctul culminant al neurofiziologiei, fiind rezultatul multor aspecte ale organizãrii cerebrale ale unui individ, care permite înfãptuirea unor lucruri niciodatã fãcute înainte. Calvin aduce din nou afirmaţia lui Piaget, care susţine cã inteligenţa este ceea ce foloseşti cand nu ştii ce sã faci şi adaugã cã inteligenţa prinde elementul de noutate, capacitatea de imitare cand nu existã un „ rãspuns corect”, fiind deci vorba despre o improvizare inteligentã.

O greşealã frecventã dupã pãrerea autorului este punerea semnului egal între inteligenţã, scop şi complexitate, şi asta deoarece comportamentele complexe par iniţial un loc rezonabil, unde oit fi gãsite semnele inteligenţei.

În cazul animalelor , cei mai buni indicatori ai inteligenţei pot fi gãsiţi în problemele cele mai simple, dar mai puţin predictibile. De obicei , atunci cand inteligenţa devine un subiect de conversaţie , oamenii au adesea tendinţa de a afirma despre animalele lor de casã cã sunt inteligente. Autorul atrage însã atenţia cã noi, oamenii , nu înţelegem câtã informaţie este comunicatã prin tonul vocii şi prin limbajul corpului atunci când ne adresãm unui animal. Atunci când vorbim cu un câine de exemplu, acesta va reţine decorul, sunetele, gesturile şi tonalitatea. Astfel, dacã îi vom mai spune încã o datã acelaşi lucru, el va şti ce sã facã: majoritatea animalelor au repertorii limitate şi pot foarte uşor sã presupunã în mod corect. Însã în cazul în care situaţia nu mai este familiarã, lucrurile se schimbã, ei nemaiştiind ce sã facã.

O altã idee prezentatã în acest capitol este cã inteligenţa nu implicã şi o imaginaţie bogatã, existand cazuri cand oameni extrem de inteligenţi nu au o imaginaţie dezvoltatã. Imaginaţia contribuie însã la inteligenţã doar cand se transformã într-o calitate. Un alt aspect al inteligenţei este planificarea multistratificatã a situaţiilor, prin care se alcãtuieşte un model mintal al modelului mintal al altcuiva, iar apoi se exploateazã. William Calvin introduce şi o altã idee, aceea conform cãreia comportamentele inventive nu sunt de obicei noi, ci dimpotrivã sunt combinaţii noi de elemente vechi.