Purcederea Sfântului Duh

Capitolul I

Mărturiile Sfinților Părinți din secolul de aur despre purcederea

Sfântului Duh

1. Pnevmatologia biblică. Simbolurile de credință anterioare Simbolului niceo-constantinopolitan. Pnevmatologia origenistă

Sfânta Scriptură, izvorul nesecat al mărgăritarelor divine, este baza teologiei creștine deoarece, prin inspirația Sfântului Duh, diferite persoane virtuoase au scris cuvântul lui Dumnezeu. Întreaga teologie creștin-ortodoxă are baze solide în Sfânta Scriptură.

Despre Persoana divină a Sfântului Duh încă de la începutul Bibliei vedem că se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). În Vechiul Testament Sfânta Treime se descoperă în mod învăluit, iar nu pe față ca în Noul Testament. Astfel, despre Persoanele Sfintei Treimi găsim puține locuri, adesea în evidență ieșind Persoana Tatălui. O altă referire la Duhul Sfânt o găsim la Psalmul 32, 6: Prin Cuvântul Domnului s-au întemeiat cerurile, iar puterea lor, prin Duhul gurii Sale; iar la Psalmul 50, 11 se spune: Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la Mine. De asemenea, Profetul Isaia pomenește de Duhul Domnului care lucrează prin Unsul Domnului cele bune.

În Noul Testament îl întâlnim la Bunavestire (Luca 1, 34), la Botezul Domnului (Matei 3, 16; Luca 3, 22). Iisus spune că doar prin Duh și apă putem intra în Împărăția Cerurilor (Ioan 3, 5); apoi acest Duh va fi trimis de Mântuitorul de la Tatăl pentru a sfinți lumea (Ioan 14, 26; 15, 26), Același purcede de la Tatăl (Ioan 15, 26). Acest Duh are aceeași învățătură cu a Fiului, pentru că de la El o are și învață toate (Ioan 16, 13-15), Duhul Sfânt s-a coborât peste apostoli la 50 de zile după înviere (Faptele Apostolilor 2, 1-4), Acest Duh este Dumnezeu: Iar Petru a zis:„Anania, de ce ți-a umplut Satana inima ca să minți Duhului Sfânt și să dosești prețul țarinei? (...) Nu oamenilor ai mințit, ci lui Dumnezeu! (Fapte 5, 3, 5). Duhul este numit de Mântuitorul Duhul Adevărului, adică Duhul Său, pentru că El este Adevărul (Ioan 14, 6), dar și Apostolul Pavel il numește Duhul lui Hristos (Romani 8, 9, Filipeni 1, 19), Duhul Fiului Său (Galateni 4, 6). Acest Duh cercetează adâncurile lui Dumnezeu și le cunoaște (I Corinteni 2, 10-11) și tot Acesta i-a inspirat și pe profeți (II Petru 1, 21).

Din acestea, Biserica a desprins învățătura că Duhul Sfânt este Domnul care dă viață, Care de la Tatăl purcede, Cel care împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a vorbit prin profeți (Articolul 8 din Simbolul credinței).

Învățătura Bisericii primare despre Duhul Sfânt o desprindem în două feluri: în primul rând, avem ca mărturie simbolurile de credință locale ale Bisericii, dintre care, cel mai proeminent este crezul Bisericii Sfântului Grigorie Taumaturgul (213-270/275), din Neocezareea. Referindu-se la Sfântul Duh, simbolul de credință spune:

Există și un Duh Sfânt, Care își are existența de la Dumnezeu, Care s-a arătat oamenilor prin Fiul; chipul Fiului cel desăvârșit, viața cea desăvârșită și cauza desăvârșirii celor vii; izvorul cel sfânt al sfințeniei și dătătorul desăvârșirii. În El se descoperă Dumnezeu Tatăl, Care este întru toate și, mai presus de toate, și Dumnezeu Fiul, care prin toate se face cunoscut. (...) Fiul n-a fost lipsit vreodată de Tatăl, nici Duhul Sfânt de Fiul, ci totdeauna Treimea a fost aceeași și neschimbată. Observăm subtilitatea teologică cu care este construit acest crez și anume, redă originea din Tatăl a Duhului și arătarea sa prin Fiul, ceea ce ne dovedește faptul că o dublă purcedere în Răsărit, încă de la început, nu era concepută.

Crezul Bisericii cipriote în timpul Sfântului Epifanie al Salaminei (315-403) conține următorul articol dedicat Sfântului Duh:

(Credem) și în Duhul Sfânt, Care a vorbit în Lege și a propovăduit în profeți, S-a pogorât la Iordan, vorbește în apostoli, locuiește în sfinți. Astfel credem că în El, că este Duh Sfânt, Duh al lui Dumnezeu, Duh desăvârșit, Duh sprijinitor, nezidit, Care din Tatăl purcede și Care din Fiul ia și este crezut.

De asemenea, Crezul baptismal al Bisericii din Mopsuestia, comentat de Teodor, în articolul pnevmatologic spune:

Și într-Unul Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, Care din Tatăl purcede, Duhul făcător de viață.

În al doilea rând, alte mărturii ante-secolul IV, despre Sfântul Duh, ne dă și Origen. Acesta spune: ...trebuie să situăm în Tatăl bunătatea primordială: Fiul, care se naște din El, sau Duhul, care purcede din El, reproduc în Ei, fără îndoială, firea autentică a acestei bunătăți, care este Izvorul din care s-a născut Fiul și din care a purces Duhul. Iată că și Origen cunoștea originea Fiului și a Duhului Sfânt ca fiind doar Tatăl. Cât despre cum a decurs procesul de purcedere, Origen spune: ...Duhul Sfânt se bucură de aceeași cinstire și mărire ca și Tatăl și Fiul. Doar atât nu reiese limpede: dacă s-a născut ori nu s-a născut, dacă trebuie socotit fiu al lui Dumnezeu sau nu... Astfel că, Origen nu cunoaște modul de ființare al Duhului Sfânt, dar știe numai că este de la Tatăl.

În secolul al IV-lea, pentru apărarea adevăratei doctrine creștine, din școlile catehetice din Răsărit și din Apus, s-au ridicat mari apărători ai Bisericii pe care îi vom aborda în cele ce urmează.