Sfântul Sava Gotul

INTRODUCERE

Pe la mijlocul veacului al III-lea, pe pamantul Romaniei de azi – locuit pe atunci de daco-romani, stramosii nostri -, s-au asezat treptat triburi de goti, prima populatie migratoare care a ajuns la noi. Mai tarziu, prin secolul al IV-lea, gotii s-au indreptat spre apusul Europei. Unii dintre ei cunoscusera invatatura crestina inca inaintea asezarii lor printre daco-romani, pe cand se gaseau in teritoriile din nordul Marii Negre. Asezandu-se printre daco-romani, poate ca unii din ei vor fi lucrat pentru increstinarea unor goti

Unul din marile daruri cu care Dumnezeu a blagoslovit poporul nostru român este numãrul mare de sfinţi români, ştiuţi şi neştiuţi de noi, care strãlucesc precum stelele pe bolta cereascã a Bisericii. Printre aceştia, la loc de mare cinste se aflã Sfântul mucenic Sava, unul din primii martiri creştini care a trãit şi a pãtimit pe meleagurile Buzãului. În vechile calendare bisericeşti i se spune “Gotul”, nu pentru cã era got de neam, ci pentru cã el a trãit în ţinuturile din sud-estul ţãrii noastre unde în veacul al IV-lea se aflau goţii - popor migrator care pusese stãpânire pentru o vreme pe aceste meleaguri, unde a vieţuit şi Sfântul Mucenic Sava

Sfîntul Sava Gotul a suferit martiriul pentru Hristos în.răsăritul Da¬ciei Carpatice, fiind înecat în rîul Buzău, la 12 aprilie 372, din ordinul lui Atharid, conducătorul goţilor pâgîni.

1. Viaţa şi activitatea Sfântului Sava

Faptul cã Sfântul Sava era strã-român, se vede clar atât din Actul martiric, cât şi din corespondenţa purtatã între Sfântul Vasile cel Mare cu Betranion - episcop de Tomis şi cu guvernatorul Sciţiei Minor: Junius Soranus, unde se fac multe referi la credinţa creştinã a strãmoşilor noştri. Sfântul Sava s-a nãscut în jurul anului 334, într-un sat din ţinuturile buzoiene, nu departe de râul Museos, numit astãzi Buzãu.

El a avut marea fericire sã se nascã dintr-o familie de pãrinţi creştini care, deodatã cu hrana trupeascã, i-au dat-o şi pe cea sufleteascã, îndestulându-l cu cuvântul lui Dumnezeu, care a rodit însutit în inima lui, aprinsã din copilãrie de dorul lui Hristos. Precum doreşte cerbul apa izvoarelor, aşa dorea de mult Sava sã se împãrtãşeascã cu cele Sfinte în Bisericã. De mic copil a avut aceastã înclinaţie spre viaţa religioasã, trãind asemenea unui monah în sfinţenie şi ascultare de Bisericã

Duhovnicul lui era preotul Sansala - pãrintele satului, al cãrui nume era foarte cunoscut pânã în Dobrogea, unde avea multe rude, la care gãsea ocrotire şi sprijin sufletesc, când se porneau persecuţtiile împotriva creştinilor. Dumnezeu l-a înzestrat pe Sava din pruncie cu darul cântãrilor religioase, fapt pentru care preotul Sansala l-a apropiat foarte mult de bisericã, folosindu-l ca dascãl, desfãtând auzul creştinilor ce luau parte la oficierea slujbelor religioase. Orice dar trebuie folosit spre slava lui Dumnezeu şi spre mângâierea celor din jur. Atunci când, din diferite motive, nu se sãvârşea Sfânta Liturghie în satul sãu, Sava pleca într-o cetate din apropiere - probabil oraşul Buzãu de astãzi, unde slujea preotul Gutticas. Cu trecerea timpului, Sava sporea tot mai mult în cele duhovniceşti.

În Actul martiric alcãtuit de un reprezentant al Bisericii din Goţia, din care fãcea parte, se aratã cã era “drept în credinţã; cucernic, gata spre toatã ascultarea cea în dreptate, blând, simplu la cuvânt, dar nu în cunoştinţã, vorbind tuturor paşnic despre adevãr, fãcând sã tacã pe pãgâni, nesemeţindu-se, ci purtându-se cum li se cuvine celor smeriţi, liniştit şi negrãbit la cuvânt şi foarte râvnitor la tot lucrul bun” Hrana lui era postul şi rugãciunea la care adãuga cuvântul Evangheliei lui Hristos. Era bun cu toatã lumea, încât toţi cei din sat îl iubeau, ba chiar şi goţii care stãpâneau aceste ţinuturi şi încã nu erau creştini. Imediat dupã edictul de la Milan, dat la anul 3l3 de împãratul Constantin cel Mare, a urmat o perioadã de linişte religioasã şi de refacere a vieţii bisericeşti. Creştinii ieşeau din catacombe la luminã, slujind lui Hristos.