Valoarea Misionară a Omului în Teologia Ortodoxă

1. Chipul lui Dumnezeu sau identitatea omului ca persoană

„Cinstit-ai cu chipul Tău făptura mâinilor Tale, Mântuitorule, zugrăvit-ai în chip material asemănarea fiinţei celei înţelegătoare”

Părintele Bulgakov sublinia, că de fapt creaţia e un act ce îşi are începutul în libertatea iubirii Creatorului. Ca act personal creativ al lui Dumnezeu Care este iubire, ea nu-şi poate avea începutul decât în iubire. Şi tot în această iubire îşi va avea şi împlinirea.

Urmând învăţătura Sfântului Apostol Pavel, Sfinţii Părinţi ne vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu, Care face om după chipul Său(Facere 1,26), revelându-l astfel, pe Cel ce era Chip al Său, adică pe Hristos.

Omul ca şi “chip al Chipului”, este icoană a Fiului lui Dumnezeu şi totodată a întregii Treimi, reflectând în sine, structura şi viaţa sa spirituală, viaţa intertreimică a dumnezeirii.

Omul nu este doar după chipul lui Dumnezeu ci se şi poate face sălaş al Treimii Celei Sfinte, dobândind asemănarea; casa sufletului nostru fiind pregătită de Duhul Sfânt în vederea venirii Ei. Sufletul omenesc este icoana Treimii.

Prin om, care este chipul lui Dumnezeu, se cunoaşte chipul Fiului (sau Fiul) şi prin Chip, Tatăl Însuşi, dar şi prin faptul că oamenii pot trăi în comunicare, între ei şi între ei şi Dumnezeu putem deduce asemănarea noastră cu Dumnezeu şi posibilitatea sălăşluirii Treimii în noi. Să fim fii, dar nu ca Fiul, dumnezei dar nu ca El însuşi, să fim ca Tatăl, dar nu Tată(Facere 4,32)

Sfânta Treime, ca existenţă a supremei iubiri este modelul şi ţinta omului. Dacă nu ar fi existat un Fiu al lui Dumnezeu, deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, comunicare a iubirii, nu ar fi existat dorinţa de a da fiinţă şi altor persoane, care să-l iubească pe Tatăl, iar Acesta să-i iubească ca pe nişte fii ai săi.

Părintele Dumitru Stăniloae arată că un Dumnezeu fără iubire, fără atenţie veşnică faţă de cineva, nu este Dumnezeu. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care se revarsă, Care se comunică, care vrea să se “ împartă’’

Antropologia creştină se sprijină pe cele două coordonate de bază revelate în Sfânta Scriptură: Omul este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu(Facere 1,26). Omul având chipul lui Dumnezeu este capabil să-l dezvolte în mod liber şi conştient spre asemănarea cu Dumnezeu, prin această dezvoltare înţelegându-se o comunicare progresivă pe orizontală, adică în cadrul relaţiilor sociale şi o ridicare spre Dumnezeu pe verticală.

Sfântul Apostol Ioan spune că Dumnezeul nostru este iubire, este comunicare a iubirii în El însuşi, dar şi cu omul, cu întreaga Sa creaţie. Astfel, Dumnezeu l-a creat pe om din iubire, în iubire şi pentru iubire. Omul ca şi chip al lui Dumnezeu tinde necontenit spre Chipul Său, existenţa sa este un răspuns la chemarea divină.

În descrierea biblică a creaţiei, Dumnezeu a luat ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie (Facere 2, 7). Prin suflarea Sa, Dumnezeu a sădit în om viaţa biologică, dar şi pe cea spirituală, a înţelegerii şi a comunicării cu dumnezeirea.

Părintele Stăniloae, marchează acest moment, ca fiind cel în care Dumnezeu pune în om, sufletul înţelegător şi liber pentru totdeauna. Din acest moment, Dumnezeu, intră în comuniune cu sufletul sădit în om, răsărind comuniunea omului cu Creatorul Său.

Prin suflet omul ia cunoştinţă de Dumnezeu, simte chemarea Lui şi tot prin el, poate să-i răspundă.

Dăruirea suflării de viaţă a lui Dumnezeu, naşte în om un “tu” al lui Dumnezeu, care e “chip al Lui”, deoarece acest “tu” poate să spună şi el “eu” dar mai ales îi poate spune lui Dumnezeu “Tu”.

Suflarea lui Dumnezeu, este Duhul Său propriu, care în acelaşi timp devine principiul existenţei noastre. Omul e cu adevărat om, pentru că are în el suflarea Duhului lui Dumnezeu şi nu este cu adevărat liber, decât dacă acest Duh îl inspiră. Duhul Sfânt, face ca omul să fie chip al lui Dumnezeu.

Chipul lui Dumnezeu în om este o esenţă dinamică, întrucât atributul fundamental al omului este libertatea. Dumnezeu este Duh şi unde este duhul lui Dumnezeu, acolo este libertatea (II Corinteni 3, 17).

În baza libertăţi sale, omul poate trăi în Iisus Hristos şi atunci este om duhovnicesc sau poate trăi în afară de El şi atunci este sau om trupesc supus trăirilor biologice sau omul spiritual care progresează doar în cele spirituale, culturale, dar nu în cele duhovniceşti.

Libertatea cu care este înzestrată persoana umană, este taina iubirii, garanţia ei, de aceea, omul trebuie să aleagă singur ceea ce doreşte să fie: om înstrăinat de viaţă sau fiul al lui Dumnezeu. Starea de distincţie a omului creat de Dumnezeu drept “coroană a creaţiei” este indicată de referatul biblic al Genezei (1, 26) “Şi a zis Dumnezeu,, să facem om după chipul şi asemănarea noastră. ,,Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om, devin cerinţe existenţiale de participare la viaţa divină.

Sfinţi Părinţi se feresc să definească ce este chipul lui Dumnezeu în om, la o parte oarecare a fiinţei umane.