Violența Domestică

Violenţa domestică

I. Agresivitatea

Lucrările scrise şi cercetările întreprinse în spaţiul şi prin prisma instinctivismului se fundamentează, în esenţă, pe aceleaşi teze: comportamentul agresiv al omului exprimat în acţiuni sadice şi distructive ( omucideri, rezboaie) se datorează unei programări filogenetice, unui instinct înnăscut care caută să se elibereze şi aşteaptă ocazia favorabilă pentru a se manifesta.

S. Freud, pe care alături de K. Lorenz, Fromm îl consideră unul din reprezentanţii cei mai cunoscuţi ai instinctivismului şi neo- instinctivismului, a introdus odată cu “ The Ego and the Id” o dihotonomie semnificativă pentru discutarea problemei agresivităţii şi anume, distincţia între instictul morţii şi cel al vieţii. Instinctul morţii direcţionat fie auto- distructiv, fie hetero- distructiv face ca omul să fie sub stăpânirea impulsului de a distruge fie pe sine, fie pe alţii el putând să facă prea puţin pentru a putea scăpa din acestă tragică alternativă. În opinia lui Fromm, din această înţelegere a instinctului morţii rezultă la Freud faptul că agresivitatea nu este esenţialmente o reacţie la stimuli, ci un impuls constant, înrădecinat în constituţia organismului uman şi gata oricând să erupă.

Într- un mod oarecum similar lui Freud, K. Lorenz consideră agresivitatea umană un instinct întreţinut de o sursă de energie într- o permanentă erupţie şi nu, în mod necesar un rezultat al reacţiei la stimuli exteriori, ci o excitaţie construită anterior care caută eliberare, dar nu aşteaptă pentru asta pasiv până când apare un stimul potrivit, ci uneori chiar produce stimulii. “ Este spontaneitatea instinctului cea care o face (agresiunea) atât de periculoasă.”.

Observând sărăcia dovezilor empirice care să susţină teza agresivităţii înnăscute, Fromm constată pe bună dreptate faptul că neo- instinctivismul lui Lorenz spre exemplu, a avut succes nu neapărat în rândul specialiştilor, şi nu atât datorită argumentelor puternice aduse, cât datorită unor motive ce ţin de nevoia oamenilor de-a avea o “ideologie” care să- i asigure că violenţa vine de la natura lor animală de la o pornire de nestăpânit a agresiunii. O ideologie care ajută la potolirea fricii cu privire la ceea ce se poate întâmpla şi care ajută la raţionalizarea neputinţei.

Agresivitatea umană participă nu numai la structurarea prezentului trăit de către subiect, dar după ce evenimentul respectiv s-a încheiat, semnificaţia lui rămâne în memorie, participând la trecutul subiectului, ceea ce nu se petrece la animal. Dacă individul resimte cele făcute ca fiind excesive sau nedrepte, se nasc în conştiinţa lui axiologică, deseori, remuşcări, păreri de rău ce se repetă în manieră obsesivă, mobilizând subiectul spre răscumpărare morală.

Agresiviatea este cel mai adesea îndreptată împotriva persoanelor cu care oamenii se află în relaţii apropiate. Numeroase studii criminologice şi victimologice au demonstrat că în majoritatea cazurilor de agresiune, unele se sfârşesc cu rănirea, iar altele cu uciderea victimei.

Violenţa domestică este o formă de devianţă răspândită în întreaga lume încă din cele mai vechi timpuri, fiind chiar practici culturale a anumitori ţări, cu o violenţă legală.

Aceasta a devenit o problemă globală majoră şi obiectivele principale ale cercetătorilor sunt de a găsi noi strategii de prevenire şi combatere. Este dificil de studiat cu exactitate acest fenomen din cauza violenţei invizibile sau cum mai este numită de specialişti “ violenţa porţilor închise “, pentru că de foarte multe ori aceste abuzuri sunt ascunse de investigaţiile statului, unele victime sunt forţate să- şi ascundă aceste trăiri.

Violenţa împotriva femeilor este rezultatul inegalităţii de forţe între femei şi bărbaţi şi conduce la o gravă discriminare a femeilor atât în cadrul societăţii cât şi în familie. Violenţa împotriva femeilor reprezintă o încălcare a drepturilor omului, care împiedică femeile să se bucure de libertăţiile lor fundamentale. Ea permite adesea ca femeile să fie mai vulnerabile la noi abuzuri şi reprezintă un obstacol major pentru depăşirea inegalităţiilor între femei şi bărbaţi în cadrul societăţii.

Violenţa domestică este inclusă în fenomenul violenţei în familie.

Cadrul general este violeţa în familie din care face parte: violenţa între soţi, violenţa între alte rude, violenţa asupra copilului şi violenţa asupra bătrânilor.

Figura 1. Violenţa în familie

Sursa: http://www.fundatiasensiblu.ro/fundatia_violenta.aspx#violenta_definire

II. Tipuri de abuz

Există mai multe tipuri de abuz. Acestea sunt:

- Abuzul fizic este vătămarea sănătăţii fizice a unei persoane care este produsă neaccidental. Aceasta constă în lovituri aplicate unei persoane , cu scopul de a provoca durere. Gradul abuzului diferă în funcţie de vătămarea produsă victimei, putând ajunge uneori până la provocarea de răni grave, cere necesită spitalizare sau care conduce la deces.