Teoria Jocului

În lumea afacerilor de azi competiţia joacă un rol foarte important. Strategiile adoptate de

indvizi sau organizaţii pot afecta profund cursul si rezultatul propriilor noastre decizii. În industria constructoare de autovehicule, de exemplu, strategia introducerii unor noi opţiuni de către unul dintre competitori va avecta profitabilitatea tuturor competitorilor de pe piaţă. În lumea afacerilor de azi nu pot fi luate decizii fără considerarea răspunsului celorlalte firme de pe piaţă.

Teoria jocului oferă o posibilitate de analiză a impactului deciziilor ceorlalţi asupra propriilor decizii si rezultatele aferente. Un Joc este un concurs care implică participarea a doi sau mai mulţi participanţi, numiţi jucători, fiecare dintre ei dorind să câstige. Teoria jocului ne arată cum să alegem strategii optime într-un conflict.

Pionerii acestei teorii pot fi consideraţi John von Neumann si Oscar Morgenstern prin lucrarea ”Theory of games and economic behavior”. Iniţial teria jocului a fost utilizată în planificarea strategiilor în cel de al doilea război mondial. De atunci Teoria Jocului a fost folosită în numeroase situaţii implicând negocierile sindicale, de afaceri sau de altă natură.

Teoria Jocului continuă să fie importantă si astăzi. În 1994 John Harsanui, John Nash si

Reinhard Selton au primit premiul Nobel în economie pentru contribuţia lor la dezvoltarea Teoriei Jocului. Nash a dezvoltat conceptul de echilibru Nash ca si celebra situaţie de negociere care de asemenea îi poartă numele, reperele Teoriei moderne a Jocului.

Modelele de Jocuri pot fi clasificate după numărul de jucători, numărul alternativelor avute în vedere de fiecare dintre jucători ca si rezultatul net al jocului. Din cauza complexităţii aparatului matematic implicat, prezenta lucrare se va limita la studiul Jocurilor de sumă zero cu doi jucători. Un joc de doi jucători, asa cum îi spune si numele, este acel joc care implică doar două părţi, ca de exemplu negocierile bipartite între sindicate si patronat. Pentru simplicitate vom nota cei doi jucători cu X si Y. Jocurile ”de sumă zero” sunt acele jocuri în care pierderile suferite de un jucător sunt egale cu câstigurile celuilalt. Astfel, dacă X câstigă $20, Y va pierde $20. Însumând toate câstigurile si pierderile celor doi jucători, rezultatul va fi întotdeauna nul, motiv pentru care si acest tip de joc se numeşte ”de sumă zero”.

Teoria Jocurilor deseori asumă că pentru ca una dintre părţi să câstige cealaltă trebuie să

piardă (strategie win-lose) În industria auto, de exemplu, producătorii acordă deseori discounturi care le aduc câstiguri, în detrimentul celorlalţi concurenţi. Cu toate acestea, o strategie win-lose prezintă dezavantajul că este repede contracarată de concurenţi. În cazul de faţă concurenţii pot si ei acorda discounturi, ceea ce va anula avantajul iniţial deţinut de producătorul nostru. Prin urmare, pe termen lung, o strategie win-lose se va transforma într-o strategie lose-lose, în care ambele părţ vor pierde –în cazul exemplului nostru datorită reducerii profitabilităţii concurenţilor prin reduerea veniturilor datorită discounturilor acordate. Schimbând termenilor jocului este posibil să se găsească strategii de care să beneficieze toate părţile implicate – aceasta fiind soluţia raţională la orice situaţie care implică mai mute părţi. Învăţând acest lucru, GM a lansat un credit card ingenios: cardul putea fi folosit la cumpărături pe întreaga perioadă a anului, în schimbul unei dobânzi similare cu cea a altor produse de credit. Dar deţinătorul unui astfel de card putea beneficia de un discount la cumpărarea unei masini marca GM egal cu valoarea a 5% din creditele angajate pe parcursul anului. În acest fel preţurile masinilor noi vândute nu a mai avut practic de suferit – discounturile acordate erau acoperite din dobânzile percepute pentru creditele acordate. În final toată lumea a avut de câstigat.

Limbajul Jocurilor

Să considerăm pentru început un joc simplu. Să presupunem existenţa unui duopol - de

exemplu existenta a doar doi producători de masini de gătit. Să presupunem de asemenea că piaţa

masinilor de gătit a fost stabilă până nu de mult (cotele de piaţă ale celor doi), când unul dintre

producători (X) a dezvoltat două strategii promoţionale, una care utilizează spoturi radio si cealaltă care utilizează publicitatea într-un ziar naţional. Desigur că celălalt producător (Y), ca si răspuns la aeastă situaţie, va pregăti la rândul lui o campanie promoţională similară.

Rezultatele competiţiei dintre cei doi sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Ele pot fi sintetizate astfel:

Tabelul 1 Rezultatele strategiilor jucătolui X

Jocurile cu strategii pure

În unele cazuri, jucătorii vor opa pentru doar una dintre strategii, denumită strategie

dominantă. Considerăm următorul exemplu: