Analiza Direcțiilor de Cercetare a Implementării Deciziilor în Administrația Publică

I. DECIZIA MANAGERIALĂ;

Decizia administrativă reprezintă o manifestare de voinţă a persoanelor şi autorităţilor publice premergătoare acţiunii de întreprins şi prin care aceasta optează pentru o anumită variantă în vederea realizării unui anumit scop sau a unei finalităţi. Fiecare dintre noi luăm decizii care ne privesc activităţile zilnice, cariera, relaţiile cu cei din jur. O decizie este o alegere între două sau mai multe alternative. În management, decizia are un rol extrem de important: permite desfăşurarea eficientă a activităţii organizaţiei în concordanţă cu mediul în care aceasta funcţionează, stabilirea şi realizarea obiectivelor prevăzute. Managerii iau decizii care privesc grupuri de persoane sau chiar organizaţia în ansamblul său şi antrenează resurse însemnate. Efectul acestor decizii poate fi resimţit în prezent sau pe termen mai lung şi uneori se răsfrânge chiar şi asupra carierei celui care le adoptă.

Decizia managerială trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe de raţionalitate:

- să fie fundamentată ştiinţific, adică să se bazeze pe folosirea unui instrumentar ştiinţific adecvat;

- să fie împuternicită, adică să fie adoptată de persoana care are sarcini în acest sens, care are cunoştinţele, calităţile şi aptitunile necesare fundamentării respectivei decizii;

Decizia managerială

- să fie clară, concisă şi necontradictorie, adică să permită o înţelegere corectă a deciziei;

- să fie oportună, adică să se încadreze în perioada optimă de elaborare şi operaţionalizare;

- să fie eficientă, adică să coreleze raportul dintre efectul obţinut şi efortul făcut;

- să fie completă, adică să cuprindă toate elementele necesare înţelegerii corecte şi, mai ales, implementării deciziei.

Cerinţele de raţionalitate nu se respectă întotdeauna în totalitate, ceea ce afectează calitatea deciziei. Adoptarea deciziilor impune stabilirea unor responsabilităţi clare pentru toţi cei implicaţi în acest proces. La baza acestor responsabilităţi stau diverse principii. Unul dintre aceste principii se bazează pe doi factori principali:

- sfera deciziei şi nivelul de management.

Sfera deciziei reflectă partea din sistemul de management influenţată de decizie. Cu cât această parte este mai mare, cu atât sfera deciziei este mai largă.

Din punct de vedere al nivelului de management identificăm în piramida managerială nivelul de vârf, cel mijlociu şi cel inferior.

Principiul pentru desemnarea persoanei responsabile de luarea deciziei este următorul: cu cât sfera deciziei este mai largă, cu atât va fi mai înalt nivelul de management care va lua respectiva decizie.

Este evident că, atunci când adoptă anumite decizii, managerul responsabil poate solicita sfatul altor manageri sau subordonaţi. În multe cazuri au loc discuţii între membrii grupului care participă la luarea deciziei şi se ajunge la consens.

Consensul este acordul la care se ajunge cu minimum de pierderi pentru fiecare participant la dezbatere.

Managerul care solicită unui grup să adopte o decizie prin consens trebuie să ştie că, uneori, dialogul eşuează. Lipsa competenţei tehnico-funcţionale şi relaţiile interpersonale necorespunzătoare pot deveni bariere insurmontabile

Atunci când grupul este în impas, managerul trebuie să ofere sprijin sau să ia decizia de unul singur.

Deciziile luate prin consens au avantaje şi dezavantaje. Dintre avantaje reţinem:

- permit reunirea „mai multor minţi”;

- salariaţii sunt mai dispuşi să se angajeze în punerea în aplicare a deciziilor adoptate cu participarea lor.

Dezavantajul principal al acestei metode este acela că presupune existenţa unor discuţii prelungite, ceea ce poate fi costisitor pentru organizaţie.

Decizia,componenta primară a sistemului decizional, constituie un element esenţial al managementului, fiind instrumentul sau specific de exprimare. În fond, nivelul calitativ al conducerii unei organizaţii se manifestă prin deciziile elaborate şi aplicate. Decizia de conducere reprezintă procesul de alegere a unei linii de acţiune în scopul realizării unor obiective, prin a cărei aplicare se influenţează activitatea a cel puţin unei alte persoane decât decidentul. În practică decizia managerială îmbracă două forme: actul decizional şi procesul decizional. Actul decizional se referă la situaţii decizionale de complexitate redusă, cu caracter repetitiv sau în care variabilele implicate sunt foarte bine cunoscute de către decident. Procesul decizional implică un consum mare de timp, pe parcursul căreia se culeg şi analizează informaţii, se consultă persoane în vederea conturării situaţiei decizionale. în esenţă procesul decizional constă într-un ansamblu de etape prin intermediul cărora se pregăteşte, adoptă, aplică şi evaluează decizia managerială. Pentru a conduce la realizarea obiectivelor stabilite deciziile manageriale trebuie să îndeplinească o serie de criterii, dintre care cele mai importante sunt considerate următoarele:

- Fundamentarea ştiinţifică a deciziei. Aceasta conduce la evitarea improvizaţiilor şi a subiectivismului în procesul de luare a deciziilor. - Legalitatea deciziei. Adoptarea deciziei trebuie facută doar de către persoane care sunt învestite cu drept legal şi împuternicite în acest sens. - Completitudinea deciziei. Decizia trebuie să cuprindă toate elementele necesare înţelegerii corecte şi implementării acesteia. - Oportunitatea deciziei. Este de preferat o decizie bună luată în timp util unei decizii foarte bune luate cu întârziere. - Eficienţa deciziei. Se urmăreşte obţinerea unui efect cât mai bun pentru un anumit efort. - Coordonarea deciziei. Se asigură astfel că deciziile privind diferitele departamente ale organizaţiei să fie compatibile între ele şi să conducă la realizarea obiectivului de ansamblu al întreprinderii.