Protecția Minorităților Naționale

Cap. I - Dreptul internaţional al drepturilor omului

1.1. Istoric

Ideea cã individul, ca fiinţã umanã, are drepturi imanente, deci intrinseci acestei calitãţi, deşi are origini îndepãrtate, mai ales în concepţia creştinã asupra omului în filozofia politicã şi juridicã s-a impus mult mai târziu, atunci când condiţiile social-politice, prevalente la un moment dat pe continentul european, au îngãduit-o.

Încã din secolul al XVI-lea unii din precursorii ştiinţei dreptului internaţional,cum ar fi, de exemplu, teologii spanioli, şi-au manifestat indignarea şi protestul faţã de tratamentul inuman la care era supusã populaţia indigenã din teritoriile care fãceau obiectul cuceririlor coloniale ale Spaniei şi Portugaliei, conceptul drepturilor omului a fost formulat pentru prima oarã în secolul al XVIII-lea, în filosofia “dreptului naturii şi ginţilor”, din care s-a inspirit Jean-Jacques Rousseau în al sãu “contract social” şi s-a concretizat în timpul revoluţiei burgheze din Franţa. Contribuţii însemnate la afirmarea drepturilor omului şi cetãţeanului se aduc în Declaraţia de independenţã (1776) ale revoluţiei americane.

Se cuvin de asemenea sã fie menţionate, pentru contribuţiile aduse la definirea şi afirmarea drepturilor omului, şi actele constituţionale engleze de la sfârşitul secolului al XVII-lea (Bill of Rights – Declaraţia drepturilor din 1689) şi Constituţia Statelor Unite din 1791.

Cele mai coerente teorii asupra drepturilor omului au apãrut deci şi s-au cristalizat în cultura europeanã în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. La fel tot aici au apãrut şi instrumentele juridice de transpunere în prevederi legale a acestor drepturi.

Este semnificativ faptul cã prima organizaţie cu caracter universal, Societatea Naţiunilor, cu activitate în multiple domenii ale raporturilor interstatale, precum domeniile politic, economic, cultural şi altele, a luat naştere dupã primul rãzboi mondial, în special ca un instrument de asigurare a pãcii şi şi dezvoltãrii cooperãrii multilaterale între state.

Intrat în vigoare în 1920, Pactul Societãţii Natiunilor, inclus în tratatele de la Versailles, şi-a încetat existenţa dupã 1940 (începutul celui de-al doilea rãzboi mondial), organizaţia desfiinţându-se şi din punct de vedere juridic în anul 1946.

Experienţa Societãţii Naţiunilor a fost totuşi utilã pentru crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, urmãrind intre altele, sã înlãture deficienţele întâmpinate de prima organizaţie cu caracter universal.

De altfel, proliferarea organizaţiilor internaţionale în variate sectoare ale cooperã-

rii dintre state constituie o caracteristicã a comunitãţii internaţionale în prezent numãrul lor depãşind 500, iar dupã anul 2000 peste 800 de organizaţii.

Aceste organizaţii internaţionalã aduc o importanţã deosebitã la dezvoltarea dreptului internaţional. Existenţa şi activitatea lor a dat naştere unei ramuri noi a dreptului internaţional, denumitã dreptul organizaţiilor internaţionale.

În acelaşi timp, organizaţiile internaţionale şi activitatea lor se încadreazã, fãrã a-şi pierde trãsãturile specifice, în normele şi principiile fundamentale ale dreptului internaţional general.

Caracteristicile esenţiale care definesc organizaţiile internaţionale constau în esenţã, în urmãtoarele:

- natura lor interstatalã, având la baza existenţei şi activitãţii lor un tratat multilateral cu denumiri diferite – cartã, statut, constituţie ;

- calitatea de instrument de cooperare, caracterul lor permanent, desfãşurarea activitãţilor necesare atingerii obiectivelor commune pentru care au fost create ;

- înzestrarea cu organe proprii şi cu personalitate juridical internaţionalã necesarã realizãrii scopurilor pentru care au fost înfiinţate

Dreptul internaţional al drepturilor omului, ramurã relative tânãrã a dreptului internaţional public, reprezintã în cel mai larg sens, ansamblul regulilor adoptate de comun accord de cãtre state şi care vizeazã protecţia fiinţei umane împotriva abuzurilor şi pericolelor de orice naturã, prin efortul conjugat al statelor şi organizaţiilor internaţionale.