Reforma Sectorului Public din România

1. Introducere.

Evolutia statului român în anii '90 a născut paradoxuri si a fost marcată de acestea. Pe de o parte, statul a trebuit să asigure functionarea societătii într-o vreme de transformări fundamentale, pe de alta el însusi a trebuit să se transforme. "Schimbările au fost făcute din mers, fără a putea să se astepte formularea unei viziuni generale despre natura si sensul lor precis.( ) Pe de o parte, el trebuia să fie vehiculul reformei în toate sferele societătii, pe de alta, el însusi trebuia reformat."

Functionarea unei administratii publice moderne, flexibile si eficiente constituie o conditie esentială a transformării structurale a societătii românesti, a realizării unei reforme profunde în toate domeniile vietii social-economice, a cresterii rolului cetăteanului în luarea deciziilor. Consolidarea autonomiei locale, administrative si financiare, perfectionarea cadrului general legislativ, armonizarea cu reglementările europene vor reprezenta, ăîn mare măsură, o schimbare de fond a raportului dintre administratie si cetătean, punând în mare măsură accentul pe eficientă. Reusita reformei nu este posibilă decât prin stabilirea unei relatii între individ si stat, bazată pe responsabilitate.

Perceptia sectorului public din România are o dimensiune afectivă puternic marcată de ambivalentă, de nostalgie, de respingere si de negativism. Cei patruzeci de ani de comunism si cei douăzeci de ani de tranzitie fără o privatizare adevărată a marilor întreprinderi de stat au determinat această perceptie creând comportamente diferentiate în rândul populatiei.

Tranzitia sistemului comunist spre postcomunism a antrenat o recompunere foarte rapidă a grupurilor sociale si a condus la formarea unei majorităti perdante: muncitorii, tăranii, pensionarii si tinerii necalificati. În rândul clasei muncitoare predomină nostalgia sistemului anterior, garant al unei anumite sigurante, al unei asistente sociale si al unei pozitii sociale valorizante. Statul este considerat acum principalul vinovat pentru cota ridicată a somajului, scăderea veniturilor si disparitia avantajelor sociale. Reprezentarea serviciilor publice continuă să se construiască pe fondul unei lumi model, în care institutiilor publice li se atribuie misiunea de a fi garantul bunăstării individuale. În rândul tăranilor, acest tip de discur nu este atât de omogenân primul rând datorită retrocedării proprietătilor funciare- fundamentul societătii tărănesti. Trebuie să facem distinctia între satele colectivizate si cele rămase neatinse de această politică; trebuia văzută si deosebirea între crescătorii de animale si agricultori si între diferitele pozitii sociale ocupate în lumea satului. Tot ce apartine de sfera publică si de actiunea colectivă poartă amprenta scepticismului si neîncrederii, iar prezenta fostei nomenclaturi care caută, prin intermediul actualelor pozitii dominante-politice(primari, consilieri locali) sau economice- să recupereze o parte din bunurile colective, accentuează sentimentul de nostalgie în rândul populatiei rurale active. Spre deosebire de clasa muncitoare, asteptările nu sunt de ordin paternalist; ele vizează capacitatea statului de a sustine initiativele private si asigurarea unor conditii minimale de crestere a conditiilor de viată familiale.

Categoria pensionarilor se caracterizează prin sentimentele de neputintă si exasperare determinate de degradarea continuă a situatiei materiale. Categoria celor care dispun de o bună formare intelectuală sau de o retea vastă de relatii se confruntă pe tema viziunii asupra rolului statului. Primii îsi doresc mai multă transparentă, adică institutii demicratice: pentru instituirea lor e nevoie de un sector public restructurat, garant al statului de drept, care luptă împotriva nepotismului si valorizează bazele lor intelectuale. Ceilalti, care au stiut să se impună imediat după căderea comunismului, încearcă să mentină un sistem de constrângeri, corupt, care functionează pe baza relatiilor interpersonale.

Mentinerea acestui sistem, neschimbat din 1989, a frânat dezvoltarea unei clase mijlocii si a condus la tendinta actuală a dezvoltării întreprinderilor nationale orientate spre constituirea unor grupuri oligarhice compuse din actori atât economici cât si politici. Iar acest lucru îi scoate de fapt din joc pe tineri, ostili institutiilor publice si din ce în ce mai grăbiti să părăsească tara în căutarea unui loc de muncă bine plătit si valorizant din punct de vedere intectual.

Dacă institutiile publice sunt cel mai adesea percepute ca responsabile pentru insatisfactia resimtită de majoritatea populatiei, sperantele schimbării practicilor actuale se cristalizează de cele mai multe ori în presiunea externă. Dacă sectorul public din România este acuzat de toate relele, trebuie totusi să amintim de conflictul dintre Uniunea Europeană si Fondul Monetar International care cer consolidarea institutiilor publice si reducerea bugetului de stat, lupta împotriva coruptiei, dar si scăderea salariilor functionarilor. Prin urmare, sectorul public este perceput ca motor al tranzitiei, dar si ca principal obstacol al împlinirii ei. Adevărata însusire a sectorului public de către români coincide cu momentul integrării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Românii speră să găsească calea să participe la procesul decizional în Uniunea Europeană.

2. Ce este sectorul public?

Sectorul public are un impact urias asupra tuturor. În acord cu modelul traditional, sectorul public serveste populatia prin intermediul unor structuri ierarhice, responsabile în fata politicienilor, structuri care formează ceea ce se numeste în general administratie publică. Institutiile politice, cele guvernamentale, cele administrative, se găsesc în sectorul public, în timp ce diferitele institutii ale pietei se regăsesc în sectorul privat. Sectorul public ar trebui să fie structurat potrivit unor principii, ceea ce implică o anumită structură institutională, o anumită motivatie pentru functionarii publici si un anumit statut al interesului public. Cele mai des întâlnite definitii ale sectorului public sunt: sectorul public reprezintă activitatea guvernamentală si cosecintele ei; sau, sectorul public reprezintă consumul, investitiile si transferurile realizate de către guvern; sau sectorul public reprezintă productia guvernamentală. Trebuie afirmatul faptul că distinctia dintre sectorul public si sectorul privat nu este acelasi lucru cu aceea dintre proprietatea privată si proprietatea publică, si nici cu aceea dintre economia planificată si sistemul liberei initiative. Sectorul public se află în relatie de interactiune cu piata liberă decât în relatie de excluziune cu aceasta, interactiune bazată pe un sistem de proprietate a mijloacelor de productie dominant privat.