Transporturile Maritime

Transportul maritim

Transportul maritim derulează cca 75-80% din traficul mondial de mărfuri și o cotă mereu crescândă din traficul de călători fiind de departe principala formă de transport.

Transportul maritim are trei componente de bază: nava maritimă comercială, porturile comerciale, cargo-ul (marfa sau pasageri) și uzanțele ‘cutuma’ sau sistemul de reglementări folosite în traficul maritim, inclusiv acordurile internaționale.

Rețeaua de porturi

Europa a cunoscut încă din antichitate o vie activitate portuară (mai ales în bazinul Mării Mediteraneene), continuată în evul mediu și amplificată odată cu marile descoperiri geografice.

Peste 1.200 de porturi comerciale sunt dispuse de-a lungul a 100.000 de kilometri de coastă de pe teritoriul european. Acestea reprezintă punctele cheie pentru transferul modal şi manevrarea unui total de 90% din comerţul internaţional din Europa şi 40% din comerţul intra-comunitar.

Porturile comerciale constituie o soluţie de coeziune prin dezvoltarea serviciilor de transport pasageri şi servicii ferry pentru mărfuri, servicii de catering pentru sectorul energiei eoliene sau pentru acvacultură, pentru noile piețe de croazieră, pentru patrimoniu și turism și pentru sectorul de bărci pentru recreare în continuă dezvoltare

Porturile europene sunt o sursă directă şi indirectă pentru jumătate de milion de locuri de muncă, asigurând totodată dinamismul şi dezvoltarea regiunilor, chiar şi a celor periferice, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona.

Dezvoltarea portuară, îndeosebi a fațadei atlantice s-a amplificat odată cu Revoluția Industrială și constituirea Imperiiior Coloniale, Canalul Suez (1869), au condus la înviorarea activității porturilor Europei din Marea Mediterană. După al doilea Război Mondial, porturile Europei au cunoscut o dezvoltare remarcabilă legată de importul unor cantități tot mai mari de petrol mineral și alte materii prime. Această expansiune a încetat în deceniul 8 al secolului 20 odată cu cele două "șocuri" petroliere (1973, 1979) și recesiunea economiei prelungită de la începutul anilor 1980. Cele mai active porturi sunt cele de la Marea Nordului și Marea Mânecii, ele deservind cea mai mare concentrare industrială și de populația urbană din Europa.

Traficul porturilor din Nordul Franței, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie este diversificat – deși nu lipsesc specializările (exemplu Dunkerque - port mineralier, Dieppe - import producții agricole tropicale și altele) - cu predominarea la intrări a petrolului, a materiilor prime (minereu de fier, cărbune, concentrate neferoase), producții siderurgice, producții agricole tropicale și altele, iar la expedieri, a bunurilor manufacturate, cereale și producții agricole; în această zonă a Europei se află Rotterdam, cu un trafic de mărfuri de peste 397 milioane tone - 2009, apoi Anvers / Antwerpen (110 milioane tone, înscriindu-se între primele 10 porturi ale lumii), Hamburg (aproape 70 milioane tone), Londra (59,3 milioane tone), Forth Ports și Tees Hartlepool (între 40 si 55 milioane tone), Le Hâvre (55 milioane tone) și Dunkerque (aproape 40 milioane tone), plus multe alte porturi, având în jur de 30 milioane tone (Wilhelmshaven și Bremen în Germania, Milford Haven, Southampton și Liverpool în Marea Britanie, Amsterdam în Olanda, Göteborg în Suedia și altele). Trafic intens, dar mai puțin diversificat, înregistrează porturile mediteraneene: Marsilia, (peste 90 milioane tone, cel mai mare port francez și, totodată, din bazinul Mării Mediteraneene), Genova și Trieste (în Italia; în jur de 40 milioane tone), Izmir (Turcia; peste 30 milioane tone), Algeciras, Barcelona și Tarragona (Spania), Taranto, Augusta și Venezia (Italia) și altele, având între 20 și 30 milioane tone.

În bazinul Mării Negre s-a dezvoltat foarte mult, în ultimele două-trei decenii, Constanța, devenind cel mai mare port din zonă, cu un trafic de peste 61,9 milioane tone anual. În Comunitatea Statelor Independente, porturi active sunt Odessa și Kerci (Ucraina) și Novorossiisk (Rusia), la Marea Neagră, Sankt-Peterburg la Marea Baltică și Arhanghelsk la Marea Albă (Rusia). De regulă, principalele porturi și-au construit avanporturi specializate (mai ales mineraliere și petroliere) care să poată primi navele cu tonaje sporite (de exemplu Antifer, avanportul lui Le Hâvre, primește nave de până la 500.000 tone r.b.). În ceea ce privește traficul porturilor europene pe ansamblu predomină mărfurile debarcate (peste 2/3 din total, petrolul și produsele petroliere deținând, de obicei, circa jumătate), cele îmbarcate ocupând mai puțin de 1/3 (în principal producții manufacturate, plus produse agricole și alimentare).

Porturile Belgiei și o parte din porturile din Nordul Franței, dar mai ales cele olandeze - Rotterdam în speță - tranzitează mărfuri și pentru alte țări din partea centrală a Europei (preluate de rețeaua de canale sau a transporturilor rutiere și feroviare).

Porturile au funcții administrative (asigurarea funcționării dotărilor, a securității navigației, a dezvoltării dotărilor etc.) și funcții comerciale legate de expediție, încărcare, descărcare, depozitare etc.

Conducerea supremă revine Autorității portuare (Port Authority) care controlează și supraveghează întreaga activitate din port, fiind investită prin lege sau tradiție să dea dispoziții, să supravegheze navigația portuară, controlul vamal și de frontieră, cel fitosanitar, veterinar etc.

Principalele autorități ale unui port sunt: căpitenia portului, poliția de frontieră, vama, serviciul fitosanitar și veterinar.

În teritoriul portului funcționează o multitudine de utilități de la casele de expediție-brokeraj, avocatură, notari, la case de asigurări, depozite specializate sau generale, zone de carantină, alimentație publică, medici, mijloace de agrement etc. Fiecare port încearcă să asigure o operare cât mai bună a navei, dar și satisfacerea nevoilor pasagerilor sau marinarilor.

După așezarea geografică, porturile pot fi:

- maritime

- fluvial-maritime (Londra pe Tamisa, Galați pe Dunăre).

După volumul traficului și zonei deservite, pot fi:

- porturi naționale

- internaționale.

După natura mărfurilor putem avea:

- porturi generale

- specializate: cerealiere (Vancouver, Bahia Blanca), petroliere (Abadan, Basrah), etc.

Influența mareelor clasifică porturile în:

- porturi deschise

- porturi cu ecluză

După importanța pentru navigație putem clasifica porturile ca:

- de escală

- de transbordare

- de bunkeraj (alimentare), etc.

Gradul de dotare al porturilor este foarte diferit în diverse state. Mecanizarea operațiunilor și fluiditatea lor pot aduce avantaje importante în alegerea unui port. De asemenea, infrastructura existentă pentru continuarea transportului pe alte tipuri de structuri. Porturile care nu permit apropierea navelor și nu au instalații de operare de mare capacitate sunt evitate întrucât blochează nava în port, ceea ce ridică mult nivelul navlului, astfel încât se preferă un alt port și transbordarea pe un alt tip de mijloc de transport.