Cacica

Introducere

Bucovina, tărâm de vis şi legendă, s-a făcut cunoscută în întreaga lume prin prisma mănăstirilor cu frescă exterioară, cu o valoare incontestabilă, fapt pentru care au fost declarate ca aparţinând patrimoniului UNESCO. Acestea, alături de particularităţile istorice, geografice şi etnografice, reprezintă o carte de vizită a României pe întreg mapamondul.

Cu toate acestea, se constată lipsa turismului de masă în Bucovina, pe de o parte acest lucru fiind benefic pentru regiune, dacă privim din punctul de vedere al lipsei aglomeraţiei şi al pitorescului, Bucovina reprezentând la ora actuală, în ansamblu, o oază de linişte sub cupola unui sfânt templu ortodox. În situaţia actuală a regiunii, în general şi a localităţii Cacica în special, lansarea turismului ar putea constitui principala soluţie pentru dezvoltarea economică, a creşterii nivelului de trai şi atragerii de fonduri în infrastructură. Dezvoltarea turismului trebuie realizată organizat pentru a nu deveni un produs turistic pur comercial şi lipsit de esenţă. Această ramură economică, în această parte a ţării, prinde contur, însă procesul se desfăşoară lent datorită lipsei amenajărilor specifice şi a ofertei turistice actuale.

În sprijinul dezvoltării activităţilor turistice sunt necesare realizarea de studii privind potenţialul turistic, urmate de proiecte de valorificare a acestora, şi finalizate, pentru a diversifica oferta turistică şi implicit a creşterii numărului de înnoptări în Bucovina.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un studiu de identificare potenţialului a turistic din localitatea Cacica, localitate cu un trecut istoric deosebit, situat într-un cadru natural pitoresc, nepoluat, cu importante resurse terapeutice, având toate premisele, printr-o valorificare corespunzătoare, de a deveni staţiune balneoclimaterică de interes local şi apoi de interes naţional.

CAPITOLUL I – Noţiuni introductive

1.1 Poziţia geografică

Localitatea se situează în depresiunea Cacica - depresiune de tipul câmpulungurilor, formată prin eroziune diferenţială - la marginea estică a Obcinei Mari, Obcina Cacica. Teritoriul comunei se află la 35 km distanţă faţă de municipiul Suceava şi la 18 km distanţă faţă de oraşul Gura Humorului, fiind străbătută de drumurile judeţene DJ 174 (Păltinoasa – Solca - Rădăuţi) şi DJ (Suceava – Şcheia – Todireşti – Pârteşti de Sus).

Calea Ferată Suceava – Păltinoasa străbate extremitatea sud-estică a comunei pe a cărei teritoriu se găseşte şi staţia SNCFR Cacica.

Teritoriul administrativ al comunei are o suprafaţă S=6812 ha şi cuprinde următoarele localităţi componente: Cacica – centru minier şi reşedinţa comunei, Soloneţul Nou, Maidan şi Runcu.

Aşezat in partea Nordică a ţării noastre, localitatea Cacica este străbătută de paralela de 47°37’ latitudine nordică şi meridianul 25°55’ longitudine estică, la contactul dintre Podişul Sucevei şi orogenul Carpaţilor Orientali, reunind două unităţi geologice şi geografice distincte.

Cacica se mărgineşte la nord cu satul Pârteştii de Sus, spre nord – vest cu satul Maidan, spre vest şi sud-vest cu comuna Mănăstirea Humorului prin Obcina Cacica cu vârful la Cruce (807 m), spre est şi sud-est cu comuna Pârteştii de Jos, şi spre nord est cu comuna Botoşana.

1.2. Cadrul natural

1.2.1. Relieful

Din punct de vedere orografic regiunea Cacica face trecerea de la zona muntoasă a Carpaţilor la zona deluroasă subcarpatică şi de plarformă. În acest sens zona Cacica se caracterizează prin prezenţa unui relief muntos în partea vestică care trece gradat spre est la un relief colinar.

Altitudinea maximă din regiune este atinsă de vârful Cacica (807 m) situat la sud-vest de localitatea Cacica. Dominante sunt şi vârfurile Călugăriţa cu 805 m, Piciorul Înalt cu 787 m. În partea estică, Obcina Cacica este însoţită de o culme mică, Măgura Tarniţa, înscrisă pe gresii eocene. Către est relieful devine deluros, cu înălţimi cuprinse între 450-650 m şi pante domoale alungite est – vest sau prin intermediul unor depresiuni (Coteţ 1973).

În regiune se dezvoltă depresiunile Solca şi Soloneţ-Cacica ce fac legătura între zona muntoasă şi cea colinară. În acest perimetru se observă că, aceste unităţi vin în contact direct cu Podişul Sucevei, pe aliniamentul localităţilor Soloneţul nou, Cacica, Păltinoasa, caracterizat printr-un relief colinar, sau cu relieful subcarpatic, restrâns la dimensiuni de ordinul sutelor de metri, ce mulează depozitele de molasă pericarpatică în care sunt cantonate şi acumulările de sare.

N Barbu (1971) a descris varietatea reliefului derivat, specific diferitelor structuri monoclinale, cu hogbackuri, colonade, ca si relieful de eroziune cu aspect de suprafeţe de netezire, de vârstă posterioară cutărilor moldavice, în formarea cărora un rol deosebit revine proceselor de sedimentaţie sau poate chiar de abraziune.

Înclinarea stratelor are valori cuprinse între 60-80°, ceea ce explică uşoara asimetrie în profil transversal. Către est relieful devine colinar, cu înalţimi cuprinse între 450-500m şi pante mai domoale.

Geomorfologic, unitatea pericarpatică din acest sector se încadrează Podişului Sucevei, deşi din punct de vedere geologic, ea ţine de orogenul carpatic.

1.2.4. Cadrul geologic

Regiunea se află la limita dintre orogenul carpatic şi Platforma Moldovenească. La alcătuirea celui dintâi iau parte o serie de unităţi tectonice ca pânza de Tarcău, din cadrul flişului extern şi pânza Pericarpatică, faliate succesiv de la vest spre est peste Platforma Moldovenească. Individualizarea zonei ca unitate structurală s-a relizat prin mişcarile stirice târzii si prin mişcarile moldave. Prima etapă a dus la o ridicare a ansamblului carpatic şi avansarea tectonică a zonei flişului carpatic, totodată formaţiunile din avanfosă, împreună cu fundamentul de fliş paleogen au fost intens cutate. A doua etapă, mişcările moldave, duc la încălecarea zonei neogene peste Platforma Moldovenească în lungul faliei pericarpatice apărând o serie de structuri sinclinale si anticlinale normale cât şi cute, solzi. Regional se remarcă tendinţa generală de ridicare a întregii structuri spre nord şi est (Săndulescu 1994).

În regiune s-au întâlnit numai depozite aparţinând Miocenului inferior (Burdigalian) şi mediu (Badenian), Pleistocenului superior şi Holocenului. În perimetrul studiat se observă o îngustare a zonei ocupate de formaţiunile miocene, ce ajung în dreptul localităţii Păltinoasa la numai 0,4 km lăţime, datorită şariajului Pânzei de Tarcău (Salrom Cacica).