Forme de Turism

1. ASPECTE GENERALE PRIVIND FORMELE DE TURISM

Turismul, ca ramură a sectorului terţiar, este un fenomen amplu şi complex, cu adânci implicaţii sociale, politice, culturale şi economice, stimulând, prin obiectul activităţii sale, dezvoltarea altor ramuri ale economiei naţionale, cum ar fi industria, agricultura, construcţiile, transporturile, comerţul etc.

Rolul si importanta turismului, dobândite în perioada contemporană, au sporit preocupările pentru definirea cât mai exactă şi completă a acestui fenomen.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din limba engleză, de la verbul „to tour” (a călători, a face un tur, a colinda).

Turismul reprezintă o ramură a economiei naţionale cu funcţii complexe, ce reuneşte un ansamblu de bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit, pe o perioada mai mică de un an şi al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul vizitat. Definirea conceptului de „turism” aduce în discuţie aspecte cum sunt scopul călătoriei, distanţa şi durata deplasării, precum şi caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turistului .

De-a lungul anilor, conţinutul noţiunii de turism s-a modificat, s-a îmbogăţit continuu. Unul dintre specialiştii consacraţi în cercetarea fenomenului turistic, a cărui opinie a fost îmbrăţişată de un număr mare de teoreticieni, este profesorul elveţian W. Hunziker. El defineşte turismul prin „ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului de reşedinţă, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare”.

Conform precizărilor OMT, turistul este reprezentat de „orice persoană care se deplasează spre un loc aflat în afara reşedinţei sale obişnuite, pentru o perioadă nu mai mare de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat

Fluxurile turistice presupun o deplasare temporară a populaţiei în funcţie de potenţialul turistic, de distanţa la care se găseşte, de accesibilitatea şi de prestigiul pe care îl deţine regiunea de primire. Ele reprezintă expresia cea mai concretă a activităţii turistice.

Activitatea turistică a luat o amploare deosebită în ultima jumatate a secolului XX, cuprinzând după estimarile Organizatiei Mondiale a Turismului (OMT) aproximativ 4 miliarde de oameni de pe glob care realizează călătorii în afara localităţii de reşedinţă. Cea mai mare parte din activitatea turistică a lumii revine turismului intern - a cărui dezvoltare diferă de la o ţară la alta în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, de standardul de viaţă, de potenţialul turistic, de structurile de primire, de tradiţii etc.

Patrimoniul turistic (oferta turistică) a unui teritoriu geografic (judeţ, staţiune) este compus din:

- Potenţialul turistic (natural şi antropic);

- Infrastructură (generală şi turistică);

- Structuri turistice (baza tehnico-materială a turismului).

Potenţialul turistic reprezintă condiţia esenţială a dezvoltării turismului într-un anumit perimetru şi poate fi definit ca ansamblul elementelor ce se constituie ca atracţii turistice şi care se pretează unei amenajări pentru vizitare şi primirea călătorilor.

Elementele naturale sau antropice - resurse sau atracţii turistice- reprezintă materia primă pentru activităţile turistice.

Potenţialul turistic natural - reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural prin componentele sale fizico-geografice (relief, climă, hidrografie, faună, floră) inclusiv caracteristici modificate sau amenajări ale acestora.

Potenţialul antropic - reprezintă totalitatea resurselor turistice rezultate ale creaţiei umane din punct de vedere cultural - istoric şi tehnico -economic din cadrul unui teritoriu sau al unei aşezări umane considerate ca având valoare turistică sau constituind bază de existenţă pentru turism.

1.1 Formele de turism

Dezvoltarea circulaţiei turistice, participarea la mişcarea turistică a unor mase tot mai largi, diversificarea motivaţiilor care generează cererea au condus la multiplicarea formelor de turism. Drept urmare, s-a accentuat necesitatea clasificării acestora după criterii care să asigure grupări relativ omogene. Delimitarea formelor de turism, importanţa din punct de vedere teoretic şi practic, oferă elemente de fundamentare stiinţifică a deciziilor privind dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii.

1.2 Criterii de clasificare şi particularităţi ale formelor de turism

Turismul, care implică ideea alegerii deliberate a destinaţiilor, a itinerariilor, a perioadei şi duratei sejurului de către fiecare turist în parte are ca scop satisfacerea anumitor necesitaţi de ordin social, cultural, spiritual, medical etc. şi, în ultima instanţă, satisfacerea nevoilor de consum turistic. Ţinând seama de aceste considerente, în literatura de specialitate s-au cristalizat diferite clasificari ale formelor de turism practicate. Astfel întâlnim următoarele clasificări :

a) după locul de provenienţă a turiştilor în două forme principale:

- turismul naţional (intern), practicat de cetăţenii unei ţări în interiorul graniţelor ei;

- turismul internaţional (extern), caracterizat prin vizitele cetăţenilor străini într-o ţară şi prin plecările cetăţenilor autohtoni în scopuri turistice în afara graniţelor ţării lor .

Fiecare dintre aceste două forme de turism prezintă anumite particularităţi, dar, din punctul de vedere al ţărilor primitoare, între ele nu exista o delimitare categorică, ci o interdependenţă care serveşte la promovarea în ansamblu a activităţii turistice. De altfel, acest fapt este firesc, deoarece se oferă aceeaşi bază materială de primire atât turiştilor interni, cât şi turiştilor străini, trataţi ca solicitanţi simultani de servicii turistice.

Studiind curentele turistice intenaţionale care au loc într-un cadru geografic delimitat ca arie, se poate face următoarea subclasificare a turismului internaţional:

- turismul receptor (turismul activ, de primire) reprezintă acea parte a turismului care înregistrează sosirile cetăţenilor străini într-o ţară dată, aceşti cetăţeni având domiciliul permanent în ţara emitentă. Turismul receptor reprezintă pentru ţările primitoare o sursă importantă şi eficientă de încasări valutare;

- turismul emiţător (turismul pasiv, de trimitere) reprezintă acea parte a turismului internaţional care înregistrează plecările cetăţenilor unei ţări (pentru călătorii) în străinătate.