Forme de Turism în Spania

1. ASPECTE GENERALE

1.1 Aşezare geografică

Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España) sau Spania (spaniolă España) este o țară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franta și Andora de-a lungul Munților Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia și Gibraltar, având de asemenea două arhipelaguri, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) și celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii(care includ oraşele autonome Ceuta și Melilla), precum si enclava Llivia din Pirinei

(Harta Spaniei)

Istoria Spaniei

Numele „Spania” este derivat din „Hispania”, numele în latină cu care romanii se refereau la toată peninsula, şi pe care l-au preluat din grecul „Hispanía” (accent pe „i”, ca şi în cazul „României”), utilizat de către Artemidor din Efes (sec.I î.Hr.), autorul celei mai vechi hărţi a Occidentului, în care descrie amănunţit Hispania romană.

Originea termenului „Hispania” este atribuit fenicienilor, prima civilizaţie non-iberică, care a ajuns în peninsulă pentru a-şi extinde comerţul şi care a fondat, între altele, oraşul activ cel mai vechi din Occident. În limba lor punică l-au numit Isephanim, „Coastă de iepuri”. Iepurii se găseau şi încă se găsesc în abundenţă în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă aşezată, cu un iepure la picioarele ei. Începând cu secol IX î.Hr., celţii, fenicienii, grecii şi cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmaţi de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia şi sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoţi în secolul V d. Hr. şi atacată de mai multe ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se formeze după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în1492. În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întărit inchiziţia spaniolă, instituţie interzisă abia în 1834, în timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanţată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre "Lumea Nouă”. Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă. Totuşi, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în1580, şi al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca şi "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliţia centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia şi Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independenţă asistată de Franţa, dar pentru scurt timp.

În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică naţiune din Europa, datorită bunăstării derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi şi costisitoare, şi revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat ţara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune - important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupaţia din partea Franţei în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, şi a condus la o serie de conflicte armate şi revolte între liberali şi suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat şi pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-American din 1898.

Secolul XX iniţial a adus puţină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol şi a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca şi un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creşterea polarizării politice, combinata cu cresterea violenţei neverificate, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forţelor sale naţionaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o naţiune epuizată politic şi economic. Totuşi, în anii 1960 şi anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în creştere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prinţul Juan Carlos şi-a asumat titlurile de rege şi de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziţia unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 şi a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naţionalităţi istorice - Ţara Bascilor, Catalonia şi Galicia - li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole. Peninsula Iberică trecuse deja printr-o lungă istorie de locuire umană la sfârşitul secolului al III-lea a.Chr., când romanii au subjugat celTii, ibericii şi bascii care trăiau aici. Regiunea a rămas o regiune romană până ce vizigoţii au invadat locul la începutul secolului al V-lea. De-a lungul următoarelor trei secole, regiunea a devenit creştină, dar în anul 711 o invazie în Marocul aflat la sud a pus bazele a ceea ce urma să fie o civilizaţie islamică înfloritoare, care a durat şase secole.