Munții

1. FONDUL MORFOTURISTIC

Muntii Lotrului fac parte din grupa centrala a Carpatilor Meridionali (extinsa intre valea Oltului la est si vaile Strei – Jiu la vest), in cadrul carora ocupa o pozitie axiala, orientata E-V si se desfasoara pe o suprafata de circa 1.120 Km2. Prin schematizare, au forma unui triunghi cu baza pe Olt, orientata N-S si varful in curmatura Salanelor. Ei se invecineaza cu Muntii Cindrel (N), Muntii Capatanii si Latoritei (S), Muntii Fagaras (E) si Muntii Sureanu (V), fata de care limitele sunt clare, fiind formate de vai, depresiuni, bazinete depresionare si sei adanci. Limita estica, intre Boita si gura Lotrului, este formata de jralea transversala a Oltului, peste care, de la Caineni spre sud, se suprapune Tara Lovistei. La vest, fata de Muntii Sureanu si Parang, limita este formata de vaile Pravatului si Salanele, intre obarsiile carora se interpune curmatura Salanele (1.615 m), ceva mai coborata decat curmatura Tartarau (1.665 m), peste care trece DN 67C – Transfagarasan. La nord, limita fata de Muntii Cindrel este data de un culoar adanc sculptat de raurile Frumoasa si Sadului, segmentat prin inseuarea larga, dispusa intre varfurile Cindrel si Steflesti. La vestul acestei inseuari, valea larga a Frumoasei constituie nu numai o limita ci si un compartiment al depresiunii intramontane Oasa. Limita de sud a Muntilor Lotrului o constituie valea Lotrului, intre gura Pravatului (Obarsia Lotrului) si varsarea in Olt.

Muntii Lotrului sunt alcatuiti dintr-o mare varietate de sisturi cristaline care formeaza panza getica, individualizata ca unitate structurata in timpul diastrofismului laramic. Sisturile cristaline au rezultat printr-un proces de metamorfozare regionala, adica o transformare a unor roci sedimentare si magmatice in conditii de presiuni si temperaturi inalte, dar si de circulatie a solutiilor chimice active. Relieful actual este sinteza unui complex de factori modelatori care au actionat initial sub un climat cald si uscat, urmat de unul umed, apoi de cel glaciar si periglaciar, succedat la randul sau de climatul actual. Rocile metamorfice dure au conservat destul de bine formele vechi ale reliefului major, dar nu si pe cele ale reliefului minor (derivat). Muntii Lotrului sunt formati dintr-o cuhne principala orientata V-E, cu o lungime de circa 60 km intre curmatura Salanelor si valea Oltului la Rau Vadului. Pe aceasta culme, cu aspect ondulat in profil longitudinal, se intalnesc mai multe varfuri cu rol de noduri orografice: Tampele (1.838 m), Larga (1.936 m), Balu (2.028 m) Piatra Alba (2.178 m), Cristesti (2.233 m), Lotrului (2.242 m) etc. Relieful glaciar este putin dezvoltat, dar aduce o nota aparte in ansamblul peisajului. El este reprezentat prin cateva circuri glaciare de tip pirinean, formate la obarsia unor vai preexistente, concentrate in zona varfurilor Piatra Alba – Contu Mare. In cadrul acestor circuri se pot identifica praguri glaciare si acumulari morenice (acoperite de jnepeni) care se succed din avale in amonte. Absenta vailor glaciare bine conturate in prelungirea circurilor pledeaza in favoarea unor ghetari de tip cuib. In schimb, prezenta morenelor frontale, laterale sau mediane la distante de 0,5-2 km in avalul circurilor, largimea mare a vailor si un usor profil transversal in ”U” sunt argumente in favoarea unor limbi de gheata, de grosimi reduse, care au inaintat pana la actuala limita superioara a padurii si chiar mai jos de ea.

Muntii Lotrului constituie o unitate morfologica bine conturata si individuaiizata, in cadrul careia se pot distinge trei subdiviziuni: Masivul Negovanu – Lotrului – Tampele, intre cele mai adanci curmaturi de pe cuhnea principala: Poiana Tiganului (1.573 m) si Salanele (1.615 m), caracterizat prin culmi secundare orientate N-S si prin dezvoltarea exclusiva a suprafetelor de eroziune medii si superioare.

Muntii Capatanii se afla inconjurati pe trei laturi de importante drumuri si localitati, care inlesnesc accesul spre culmile muntilor. In contrast cu aspectul culmilor rotunjite se ridica doua cetati dolomitice, Tarnovul si Buila, prima la nord de culmea principala, ultima la sud, ele insele izvoare nesecate de frumuseti naturale. La aceste zone se mai adauga cordonul de stancarii si de chei de la poalele sudice (Polovragi, Bistrita, Arnota, Buila, Stogsoare etc.), ca si ruinele “cetatii” de gnaise Naratu, ale carei contraforturi strajuie defileul Oltului. Culmea principala a Muntilor Capatanii se inalta brusc deasupra “Carligului Mare” al Oltului prin varful Foarfeca Naratului (831 m) si se continua foarte accidentata peste varful Naratu (1.509 m) pina in saua impadurita “La Mocirle” (1.045 m). Dupa ce inconjoara izvorul Vaii lui Stan, creasta recapata inaltime spre vest: varful lui Stan (1.491 m), Folea (1.647 m), Zmeuretu (1.979 m), Valeanu (1.847 m), Ursu (2.124 m), Capatana (2.094 m), Beleoaia (2.039 m), Nedeia (2.130 m), Negovanu (2.064 m), Bou (1.908 m). De aici ea coboara in curmatura Oltetului la 1.615m.

O parte din apele curgatoare care strabat Muntii Capatanii formeaza cascade, repezisuri, taie chei, fenomene deosebit de atragatoare pentru iubitorii drumetiei. Unul din cazurile aparte il constituie cascadele care marcheaza afluentii paraului Lotrisor. Paraul Cheia prezinta curiozitati cu totul exceptionale. Izvorul acestui parau curge molcom intre muntii impaduriti, in zona de sisturi cristaline. Valea se largeste putin in dreptul varfului Stogu strabatand lunca larga de la gura paraului Comarnice. Imediat ce se apropie insa de Stogsoare, paraul intra in zona calcaroasa si valea isi schimba radical infatisarea. Apele patrund prin “Poarta Stogsoarelor” in Cheile Recea (Cheile Cheii), una din cele mai dificile chei din Carpati. Dupa un sir de cascade paraul este “inghitit” de pestera de la “Sorbul Mare”. El iese la lumina doar jos, aproape de baza peretilor, “La Izbuc”.