Piața serviciului hotelier

I.Prezentarea Serviciului

1.1Denumire.Piata Serviciului Hotelier

Hotelurile reprezinta forma traditionala de cazare turistica, devenita, în zilele noastre, o activitate economica integrata, creatoare de locuri de munca numeroase, directe si indirecte si care reprezinta o sursa importanta de venituri valutare (atunci când este vorba de turism international).

Industria hotelieră, recunoscută ca o componentă distinctă a economiei, exprimată cu suficientă rigoare de grupa de servicii „hoteluri şi restaurante", are ca domeniu de referinţă totalitatea proceselor desfăşurate în unităţile de cazare, generate de primirea, sejurul şi plecarea călătorului. Conţinutul industriei hoteliere, funcţiile şi trăsăturile acesteia au evoluat în conexiune cu dezvoltarea capacităţilor de cazare şi implicarea lor în activitatea turistică. Astfel, apariţia şi existenţa primelor stabilimente având ca destinaţie primirea şi găzduirea călătorilor au fost determinate de efectuarea unor deplasări în alte scopuri decât cele turistice; corespunzător, ele erau amplasate, cu prioritate, de-a lungul drumurilor sau în centrele urbane, dotările erau mai modeste iar funcţiile relativ simple. Mai târziu, pe măsura intensificării circulaţiei, a consacrării turismului şi transformării lui într-un fenomen de masă, s-au produs adaptări şi în privinţa mijloacelor de cazare. Astfel, creşte numărul unităţilor destinate găzduirii oaspeţilor temporari, iar amplasarea lor se realizează în afara oraşelor, în zonele prin excelenţă turistice; are loc o diversificare a funcţiilor şi o îmbunătăţire a dotărilor pentru a răspunde mai bine nevoilor turiştilor. Urmare a acestor schimbări, se poate vorbi de cristalizarea industriei hoteliere ca domeniu distinct de activitate.

Este îndeobşte cunoscut că, pe lângă atracţia exercitată de un element (obiectiv) turistic, amenajările referitoare la asigurarea condiţiilor de odihnă şi agrement contribuie hotărâtor la prezenţa turiştilor în zona respectivă. Rolul acestor dotări, implicit al serviciului de cazare, este şi mai important în cazul turismului rezidenţial (de sejur lung), de odihnă, când turistul doreşte să-şi petreacă vacanţa într-un cadru natural atrăgător, tară să fie lipsit de confortul specific civilizaţiei moderne. In acest context, industria hotelieră, căreia îi revine sarcina realizării acestor condiţii, devine un factor important de promovare a turismului, de stimulare a circulaţiei şi, în mod deosebit, de sporire a duratei sejurului.

1.2Acte normative

În Monitorul Oficial nr. 379 bis din 19 mai 2008 a fost publicat Ordinul ministrului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale nr. 636/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice.

Prin intrarea în vigoare prezentului ordin, se abrogă Ordinele Ministrului turismului nr. 510/2002, 911/2002 și 188/2003. Râmân în continuare în vigoare în domeniul clasificării următoarele ordine: Hotãrârea Guvernului nr. 1328/2001 privind clasificarea structurilor de primire turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 15 ianuarie 2002; Hotãrârea Guvernului nr. 1412/2002 pentru modificarea şi completarea Hotãrârii Guvernului nr 1.328/2001 privind clasificarea structurilor de primire turistice.

“Actul normativ a fost elaborat în conformitate cu recomandările Master Planului pentru Dezvoltarea Turismului Național cu privire la simplificarea sistemului de clasificare hotelieră, pe baza propunerilor asociațiiilor profesionale și patronale din turism interesate precum și a propunerilor sosite de la ministere care au activitate care relaționează cu turismul, în colaborare cu personalul din teritoriu de la Direcția de Autorizare din MIMMCTPL. Proiectul a fost a vizat și de către Consiliul Consultativ al Turismului. Totodată, au fost consultate și modele de clasificare din alte țări membre ale Uniunii Europene, dar s-a păstrat esența dată de specificul național, mai ales în condițiile în care nu există în prezent un sistem unic de clasificare al unităților hoteliere la nivel european”,

Principalele modificări pe care le aduce actul normativ se referă la:

Introducerea declarației pe proprie răspundere pentru deținerea unor autorizații stabilite prin lege, în locul depunerii la dosarul de clasificare de copii după respectivele documente (sanitară, sanitar-veterinară, de mediu);

Modificarea încadrării pensiunilor turistice, din pensiuni turistice urbane (clasificare pe stele) și pensiuni turistice rurale (clasificate pe flori) în:

-pensiuni turistice clasificate pe stele, indiferent de localizarea lor în mediu urban sau rural, cu o capacitate maximă de cazare de până la 20 de camere, și

-pensiuni agroturistice, clasificate pe flori, cu o capacitate maximă de cazare de până la 8 camere, cu obligația de a oferi masă din produse naturale, preparate în gospodăria proprie și cu obligația ca gazdele să se ocupe direct de programul turistilor pe tot parcursul sejurului. În plus, pensiunile agroturistice vor desfășura, în mod continuu în cadrul gospodăriei, cel putin o activitate legată de agricultură, creșterea animalelor, cultivarea plantelor, etc.

Astfel, structurile de primire turistice se clasifică pe stele şi, respectiv, flori în cazul pensiunilor agroturistice, în funcţie de caracteristicile constructive, dotările şi calitatea serviciilor pe care le oferă. În pensiunile agroturistice, turiștilor li se oferă masa preparată din produse naturale, preponderent din gospodăria proprie sau de la producători autorizaţi de pe plan local iar gazdele se ocupă direct de primirea turiștilor și de programul acestora pe tot parcursul sejurului, pe care îl petrec la pensiune.

În cadrul pensiunilor agroturistice se desfăşoară cel puţin o activitate legată de agricultură, creșterea animalelor, cultivarea a diferite tipuri de plante, livezi de pomi fructiferi sau se desfașoară o activitate mesteșugarească, cu un atelier de lucru din care rezulta diferite articole de artizanat. Activitatile în cauză trebuie să se desfășoare în mod continuu sau, în funcție de specific și sezonalitate, să aibă caracter de repetabilitate.

În cazul în care spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei sunt destinate şi pentru consumatori din afară iar numărul locurilor la mese este mai mare decât al celor de cazare, dar nu mai mic de 40 de locuri la mese, spațiile în cauză se clasifică ca unităţi de alimentaţie publică, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale conform anexei nr. 2.