Teren de Tenis - Agrement în Turism

Introducere

Istoria tenisului datează de mii de ani. Jocul a fost creat pentru prima dată de către călugării europeni pentru a fi jucat în scopuri de divertisment în timpul ceremoniilor religioase. La început, mingea a fost lovită cu mâna. Curând mănuşa din piele a intrat în existenţă. Aceasta a fost repede înlocuită cu un mâner adaptabil pentru a mări eficienţa serviciului mingii. Astfel s-a născut racheta. Odată cu evoluţia rachetei şi mingile de tenis au suferit diverse modificări. Prima minge de tenis a fost din lemn. După ea a urmat mingea din piele umplută cu material de celuloză. Mănăstirile din întreaga Europa au preţuit acest joc în timpul secolului al 14-lea.

Jocul de tenis a devenit în scurt timp foarte popular, în special în Franţa, unde acesta a fost adoptat de familia regală. În perioada dintre secolele 16 şi 18, jocul numit "Jeu de paumme" - joc de palmier a fost foarte apreciat de regi şi nobili. Jucătorii francezi începeau jocul de tenis strigând cuvântul "tenez!", ceea ce înseamnă "Play!", “joc”. Tenisul a ajuns să fie numit regal sau "tenis real."

În 1874, maiorul Walter Wingfield a achiziţionat drepturile de brevet pentru echipamente şi reguli de joc. În acelaşi an, primele instanţe judecătoreşti de tenis au apărut în Statele Unite. Jocul s-a răspândit curând în diferite părţi ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China şi India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis în acea perioadă. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield şi a fost în formă de clepsidră. Acesta a fost mai scurt decât terenul modern pe care îl avem astăzi. Versiunea sa de terenuri de tenis, precum şi regulile jocului au suferit modificări şi amendamente, până la versiunea modernă care se joacă astăzi.

Tenisul este acum un sport olimpic şi este practicat de toate clasele sociale indiferent de bani şi de vârstă, inclusiv de persoanele aflate în scaun cu rotile. În mod remarcabil, în afara adoptării sistemului "tie-break", regulile sale au rămas neschimbate din 1890.

Din 1908-1960 s-au strecurat două excepţii în regulament: serverul trebuie să ţină un picior la sol, în orice moment, şi apoi adoptarea tie-break-ului în anii 1970. Recent a fost introdusă la tenisul profesionist tehnologia de revizuire electronică, cuplată cu un sistem de verificare a punctului, care permite unui jucător să conteste linia.

Tenisul este practicat de milioane de jucători care vor să se recreeze şi este, de asemenea, un sport extrem de popular în întreaga lume, mai ales prin cele patru turnee de Grand Slam: Australian Open, French Open, Wimbledon şi US Open.

Primul campionat de tenis de la Wimbledon a avut loc în 1877, la All England Lawn Tennis şi la Clubul de Crichet în Wimbledon, Londra, Marea Britanie. Evenimentul a fost organizat iniţial pentru a strânge bani cu scopul a repara un cilindru la un club privat, dar în schimb, a evoluat şi a devenit cel mai prestigios eveniment de tenis din întreaga lume.

La primul Wimbledon a fost organizat concurs de single-bărbaţi, femeilor nu li s-a permis să joace până în 1884, când s-au adăugat probele single pentru femei şi dublul pentru bărbaţi.

Evenimentul se desfăşoară pe o perioadă de 2 săptămâni în iunie şi de şase săptămâni de la prima zi de luni în luna august. Numai de 3 ori în istoria sa de peste 100 de ani, evenimentul a durat mai mult din cauza ploii.

Destul de interesant este faptul că, Campionatul de la Wimbledon este încă jucat pe iarbă.

Turneul Australian Open este primul turneu de Mare Slam ţinut în fiecare an, în luna ianuarie în Melbourne Park. Primul turneu a avut loc în 1905 şi s-a desfăşurat pe iarbă până în anul 1987.

Istoria US Open-ului îşi incepe istoria pe vremea când era doar un sport exclusiv pentru clasa superioară a societăţii, în care campionul turneului US Open câştigă 17 milioane dolari. Anual, în medie, peste 600 de bărbaţi şi femei vin pentru a concura la acest eveniment dotat cu premiu atât de mare. US Open a fost iniţial jucat pe iarbă. În 1975, istoria US Open-ului a adus o altă schimbare. Jucătorul a trecut de la iarbă, pe zgură, iar mai târziu pe DecoTurf, care este cunoscută şi sub denumirea "terenuri dificile", în 1978.

Open-ul francez a fost primul turneu găzduit de Stade de France în 1891, la început, a fost o competiţie închisă, în care numai bărbaţii puteau concura. Abia mai târziu, turneul a luat numele modern de Tournoi de Roland-Garros şi a devenit deschis şi pentru femei şi concurenţi internaţionali. Astăzi, Open-ul francez este al doilea turneu de Grand Slam calendaristic din lume şi primul eveniment francez de tenis.

CAP.I RESPECTAREA PRINCIPIULUI DEZVOLTĂRII DURABILE PENTRU CONSTRUIREA BAZELOR SPORTIVE ŞI DE AGREMENT

La construirea unei baze sportive şi de agrement, indiferent de felul acesteia, se trebuie să se ţină cont de unele cerinţe ecologice generale.

1.1 Alegerea terenului

Este foarte importantă pentru construirea unei baze sportive şi de agrement din mai multe puncte de vedere.

În primul rând se va stabili natura şi configuraţia solului. Solul pe care se construieşte o bază sportivă trebuie să aibă granulaţii mari şi uniforme, care îi conferă un grad mare de porozitate. Aceasta îi asigură o bună permeabilitate pentru aer şi, deci, oxigenul necesar proceselor de oxidare, care ajută la mineralizarea şi autopurificarea solului. Un sol poluat este periculos, având în vedere faptul că sportivul are contacte dese şi dure cu solul, se poate răni şi în acest caz poate contacta boli determinate de microbii din sol.

Alte conditii pe care trebuie să le îndeplinească terenul pe care se construieşte o bază de agrement sunt acelea de a fi însorit şi uscat, să aibă o pantă suficientă pentru scurgerea apelor meteorice, iar primul start de apa freatică să se găsească cel puţin la 2 m adâncime.

Înainte de a construi o bază sportivă trebuie să se facă o analiză chimico-bacteorologică a solului pentru a se stabili gradul de poluare şi capacitatea de autopurificare. Dacă solul prezintă un grad ridicat de poluare trebuie să se ia măsuri de însănătoşire a lui. Terenul va fi arat adânc timp de 3-4 ani consecutiv, pentru a-l ajuta să se autopurifice. După aceea se va aşeza la suprafaţa solului un strat de pământ sănătos şi curat, gros de 25-30 cm, peste care se va semăna sau se va întinde zgura.