Turismul Religios

ARGUMENT

Turismul cultural-religios apare ca un tip de turism diferentiat de celelalte forme de turism,cuprinde atat cultura materiala cat si cea spirituala,reprezentand o forma de valorificare a resurselor antropice.Acesta trimite obligatoriu la notiunea de patrimoniu care reprezinta componene materiale(monumente,orase de arta siturile arheologice gradini,edificii de natura religioasa sau militara) si imateriale (sarbatorile si manifestarile culturale).

Turismul de factură religioasă apare în a II-a etapă a evoluţiei turismului,numită etapa pseudo-turistică, ce coincideperioadei evului mediu timpuriu şi mijlociu până în epoca renaşterii. Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma şi Ierusalim pentru creştini, Meka şi Medina în Arabia Saudită pentru musulmani, muntele Fuji pentru japonezi.

Turismul religios ca parte a turismului cultural este acel tip de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicatii de ordin spiritual.Diferenta dintre aceasta forma de turism si celelalte o constituie motivatia religioasa a turistilor.

Formele de manifestare ale turismului religios sunt diverse:

- vizite la lăcaşurile sfinte;

- pelerinaje religioase;

- tabere religioase pentru tineret.

Vizitele la locasurile sfinte pot fi facute individual sau in grupuri organizate cum sunt pelerinajele sau taberele religioase,se practica de o anumita categorie de persoane si vizeaza atat promovarea valorilor culturale cat si cele spirituale, de aceea nu se poate face distinctie intre turismul cultural referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase si turismul religios.

Pornind de la noţiunea de turism cultural religios se poate vorbi de două mari tendinţe de călătorii:

- Călătorie unifuncţionala, care are un singur scop de natura religioasă. Un exemplu foarte bun în cazul României sunt călătoriile religioase efectuate la lăcaşuri cu icoane făcătoare de minuni: mănăstirea Neamţ, mănăstirea Agapia, Sihastria sau Nicula. Participantul la acest gen de calatorie este strict pelerinul.

- Călătorie plurifunctională, care îmbină aspectele religioase ale călătoriei cu cele strict culturale, şi care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice. Atunci când elementul de atracţie pentru turişti se află într-un monument sau alta formă a patrimoniului cultural de factură religioasă, se poate vorbi de turism în spaţiu religios.

Turismul religios are o vechime de secole, manifestat de cele mai multe ori sub forme pelerinajului, el implica din partea turistilor un anumit nivel de instruire si de cultura pentru a putea aprecia obiectivele din punct de vedere al arhitecturii, al valorii si semnificatiilor spirituale. Scopul acestui tip de turism ,dincolo de nevoia de cunoastere si de placerea estetica este dorinta unei experiente divine.Aceste este motivul care sta la baza pelerinajelor determinate de traditii religioase(pelerinajul la Mecca) sau cele legate de evenimente si manifestari specifice(moaste,icoane facatoare de minuni).

Oricare ar fi motivele ce stau la baza sa,fie ca este vorba de interes istoric sau doar devotament spiritual, turismul religios atrage un numar mare de turisti.

Manastirea este o institutie religioasa cuprinzand o biserica si mai multe chilii unde traiesc, potrivit unui mediu de viata austere, calugari sau calugarite.

Manastirile alcatuiesc ansambluri arhitectonic centrate in jurul unui edificiu de cult din categoria bisericilor sau catedralelor. Pe langa functia religioasa propriu – zisa, manastirile sunt si habitate caracteristice producatoare, de bunuri si atractii turistice ( articole de artizanat, hramuri, pelerinaje.). In Romania se intalnesc mai ales in zona Moldovei: Voronet, Putna, Sucevita, Moldovita, Dragomirna, Agapia, Humor, Varatec, Neamt.

CAPITOLUL I

TURISMUL RELIGIOS - FACTOR DE CUNOAŞTERE A CULTURII ROMÂNEŞTI

1.1. Turismul religios - consideraţii generale

Ca alternativă a turismului clasic, turismul religios sau turismul ecumenic reprezintă un subiect amplu promovat şi de mare actualitate şi perspectivă.

Sunt numeroşi turişti care caută locuri în care să-şi satisfacă nevoia de a cunoaşte istoria, credinţele, cultura, obiceiurile oamenilor din alte zone ale lumii.

Există astăzi certitudinea că o parte însemnată a turiştilor, greu traductibilă în procente, este dominată de dorinţa de cunoaştere prin experienţa vizuală proprie culturilor şi credinţelor altor ţări. Turismul contribuie la o mai bună cunoaştere a culturii, credinţei şi istoriei celorlalte ţări şi la îmbunătăţirea contactelor între oameni.