Turismul și Produsul Turistic

INTRODUCERE

Programarea dezvoltării este o tehnică importantă pentru abordarea sistematică şi coordonarea implementării. Deseori, ea ia forma unui program de acţiune care include atât proiectele de dezvoltare, cât şi activităţile necesare conexe.

Programul de acţiune în prima etapă a dezvoltării, în general pentru primii cinci ani ai planului, este realizat ca parte a întregului proces de programare turistică, pentru ca, apoi, periodic, să fie actualizat şi revizuit. Programul de acţiune ar trebui să includă atât proiectele sectorului public şi privat şi infrastructura, cât şi atracţiile, facilităţile şi serviciile necesare, astfel încât dezvoltarea să fie integrată şi coordonată. Sectorul privat răspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a operaţiunilor agenţiilor de turism, de activitatea întreprinderilor comerciale cu specific turistic, şi se bazează pe infrastructură, pe dezvoltarea unor atracţii turistice şi promovarea acestora prin activităţi specifice de marketing.

Sectorul public răspunde de stabilirea tacticii, planificării şi cercetării, realizarea infrastructurii de bază, dezvoltarea anumitor atracţii turistice, stabilirea şi administrarea normelor de oferire a facilităţilor şi serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare şi valorificare a teritoriului şi de protecţie a mediului înconjurător, stabilirea standardelor pentru pregătirea şi perfecţionarea în domeniul turismului, menţinerea sănătăţii şi securităţii publice.

Alte activităţi necesare ar putea fi, de exemplu, proiectarea şi adoptarea anumitor tipuri de reglementări. Programul poate include studii speciale sau planificări detaliate pentru o perioadă de cinci ani.Un program de acţiune complet va descrie fiecare proiect, va indica costurile estimate ale dezvoltării, acolo unde este posibil, şi va desemna factori responsabili pentru realizarea proiectului.

Scopul realizării unui turism dezvoltat trebuie să fie subordonat planurilor naţionale şi regionale de dezvoltare economică şi socială.Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai degrabă decât despre un turism durabil, primul referindu-se la toate aspectele dezvoltării, iar al doilea la unele aspecte şi componente ale turismului – cum ar fi transportul aerian la mare distanţă care pot pur şi simplu să nu fie durabile, în condiţiile tehnologiilor actuale, chiar şi cu utilizarea celor mai bune practici.

Angajamentul politic în vederea dezvoltării turismului într-o manieră planificată şi durabilă este esenţial. De asemenea, organizaţiile nonguvernamentale sunt implicate din ce în ce mai mult în aspecte legate de dezvoltarea turismului.

Dezvoltarea resurselor umane pentru turism trebuie să fie o prioritate în vederea oferirii serviciilor de calitate aşteptate de piaţa turistică şi necesită o abordare sistematică a proiectării nevoilor de personal şi stabilirea modalităţilor de instruire necesare pentru a furniza personal calificat atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Dacă instituţiile naţionale şi regionale specializate în pregătirea în domeniul hotelier, cateringului şi turismului nu pot satisface necesităţile locale, atunci trebuie înfiinţată pe plan local ca o instituţie specializată.

De asemenea, este esenţială folosirea tehnicilor şi metodelor marketingului turistic: stabilirea obiectivelor şi strategiilor de marketing şi realizarea unui program promoţional. Activităţile de marketing trebuie să se desfăşoare la nivelul oficiilor de turism guvernamentale, la oficiul turistic local şi în sectorul turistic privat pentru că dezvoltarea unei imagini pozitive a noului sector turistic pe pieţele turistice potenţiale este foarte importantă.

O dată cu standardele de calitate ale facilităţilor şi serviciilor turistice, trebuie elaborate şi adoptate şi alte reglementări, legate în special de sănătate, siguranţă şi salubritate. Aceste reglementări cuprind condiţii de funcţionare şi proceduri de verificare a hotelurilor şi a altor unităţi de cazare, a restaurantelor, a agenţiilor de voiaj şi turism şi a ghizilor. Este necesar un sistem de clasificare a hotelurilor şi adoptarea unor măsuri de siguranţă pentru automobile şi ambarcaţiuni turistice. Standardele tehnice ale infrastructurilor şi clădirilor ar trebui revizuite pentru a exista siguranţa că ele fac faţă standardelor în vigoare.

Dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor turistice, cum sunt restaurantele şi magazinele de artizanat de-a lungul traseelor turistice încurajează turistul să cheltuiască în timpul popasurilor.

CAPITOLUL 1 – TURISMUL SI PRODUSUL TURISTIC

Etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), sau „to tour”, „to make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa – în general şi în Franţa – în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călătorie, plimbare, mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Din termenul „turism“ a derivat şi cel de „turist“, adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost definit în variante dintre cele mai felurite: ,,arta de a calatori pentru propria plăcere” (M. Peyromaure Debord); ,,activitate din timpul liber care consta în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturii, datorită cunoaşterii unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); ,,fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturii ca rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi al perfecţionării mijloacelor de transport” (Guy Freuler).

Cel care a elaborat o definiţie a turismului – acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta apreciind că: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare” (1940). Însă definiţia acceptată de cărţile autohtone de specialitate este următoarea: „Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare.”