Valorificarea Potențialului Turistic al Județului Harghita

I. Localizarea și caracterizarea zonei

Județul Harghita se situează pe platforma Ardealului în zona centrală a Carpaților Orientali.

Acesta este unul din cele mai mici județe din țară, se întinde pe o suprafață de 6.639 km², reprezentând 2,8 % din teritoriul țării.

Județul cuprinde următoarele unități administrative-teritoriale: 9 orașe (dintre care 4 municipii), 58 de comune și 235 de sate.

Populația județului Harghita în anul 2011 este de 304.969 de personae, densitatea în acest județ este de 46 locuitori/km².

Numarul total al persoanelor ocupate in sectorul economic în 2012 este 134,9 mii persoane, iar domeniul cu cea mai mare pondere este agricultura, vânătoarea și silvicultura – 44,2 mii persoane.

Populația ocupată în hoteluri și restaurante este 2,5 mii de persoane.

Față de anul 2008 cand rata șomajului era de 6,5 %, în anul 2012 aceasta a crescut la valoarea de 7,3 %, după faptul că în perioada 2009-2011 a cunoscut un ușor declin.

Cifra de afaceri pe total activități economice în 2011 este de 8348 mil RON din care cea a hotelurilor și restaurantelor este de 135 mil RON.

Pentru județul Harghita, PIB-ul cunoaște din 2008 o continuă scădere până în 2010. Astfel în 2008 acesta a fost de 6001,7 milioane lei, în 2009 scade până la 5975,1 milioane lei, iar în 2010 ajunge la 5855,3 milioane lei

În județ erau în anul 2012, 2111 km de drumuri publice, dintre care 445 km de drumuri naționale și 1666 km de drumuri județene și comunale. Densitatea drumurilor publice pe 100 km² este de 31,8 km.

O rețea de 209 km de cale ferata străbate județul în direcții diferite facilitând accesul spre județele vecine.

Densitatea căilor de comunicații este mai redusă față de alte județe datorită reliefului muntos care ocupă peste 60 % din suprafața județului.

Numărul total de unități școlare din județul Harghita este de 42 de unități în anul 2011.

În perioada 2008-2012 s-a înregistrat o scădere a populației școlare. Astfel în anul școlar 2008/2009 aceasta a fost de 59378, ajungâng în anul școlar 2012/2013 la 56156.

II Prezentarea potențialului natural și antropic

Relieful judeţului cuprinde o bună parte din grupa centrală a Carpaţilor Orientali, un mic sector din latura întinsă a Carpaţilor de Curbură, precum şi extremitatea sud-estică a Subcarpaţilor Transilvăneni. Astfel relieful este dominat de cele două lanţuri muntoase orientate pe direcţia nord-est–sud-vest, între care se intercalează şi câteva depresiuni intramontane( Giurgeu,Ciuc,Gheorghieni,Bilbor,Borsec). La sud-vest se întinde zona dealurilor subcarpatice, intens fragmentate de reţeaua de ape a celor două Târnave.

Zona muntoasă ocupă peste 60% din teritoriul judeţului, şi este alcătuită din: Munţii Giurgeului-1.545m, Hăşmaşului-1.793m, Ciucului-1.490m, Bistriţei, Munţii Căliman cu vârful Iezeru Călimanului de 2.031m, Munţii Gurghiului-1.777m şi Munţii Harghitei de 1.801m.

Clima Judeţului Harghita,este caracteristică zonelor intramontane, cu ierni geroase de durată mai lungă şi veri relativ calde. Numărul zilelor de îngheţ ajunge, în medie anual, la 160. Sunt frecvente îngheţurile târzii de primăvară (uneori chiar şi în lunile mai – iunie) şi cele timpurii de toamnă, începând chiar din septembrie.

Precipitaţiile medii anuale variază între 550 – 1000 l ∕m .

Clima în depresiunile intramontane este mai aspră, dar în vestul judeţului aceasta este mult mai blândă, mult asemănătoare cu restul Bazinului Transilvaniei.Cea mai mare temperatură (+36,5° C) a fost măsurată la Odorheiul Secuiesc în 1952, cea mai scăzută (- 35 °C) în 1929. Perioada răcoroasă uneori ţine peste 43 % din anul calendaristic. Din cauza acestei clime aspre zona este cunoscută drept "polul frigului" din România.

Județul Harghita nu beneficiază de soluri de categoria I și a II-a, cele mai reprezentative fiind categoriile de calitate IV și V, reprezentând cca. 85% din totalul suprafeței agricole. Înclinația terenurilor este în general mare, între 20-35%, ceea ce, împreună cu excesul de umiditate duce de multe ori la alunecări și implicit la erodarea terenurilor.

Solul este bogat în zăcăminte naturale: minereuri de fier şi de neferoase, lignit, gaz metan,caolin, aragonit, bazalt. Se găsesc din belşug şi materialele folosite în construcţii: andezit, lut, dolomită, nisip, pietriş. Datorită originii sale vulcanice, zona este bogată în emanaţii sulfuroase şi de bioxid de carbon folosite şi în scopuri medicale, precum şi izvoarele termale şi cele de apă minerală, care se regăsesc pe tot teritoriul judeţului. Dintre bogăţiile naturii mai trebuiesc amintite sarea, pirita, cărbunele şi masa lemnoasă.

În judeţul Harghita izvorăsc râurile Olt, Mureş, Târnava Mică, Târnava Mare, Trotuş şi Bistricioara. Cele trei bazine semnificative sunt cele ale Oltului, Mureşului şi Siretului. Oltul izvorăşte în masivul Hăşmaşul Mare la o altitudine de 1280 m şi străbate Depresiunea Ciucului pe o distanţă de 80 km. Afluenţii Siretului din judeţul Harghita sunt: Bistricioara, Trotuşul şi Uzul. Cele mai semnificative lacuri ale judeţului sunt Sfânta Ana,Lacul Roşu, Lacul Rac şi Lacul Iezer.

Singurul lac din Europa Centrală aflat într-un crater vulcanic păstrat intact este Lacul Sfânta Ana, situat la o altitudine de 950 m în masivul Ciomatul.

O altă raritate naturală este Lacul Roşu, situat în masivul Hăşmaşu Mare. Este cel mai mare lac cu baraj natural din ţară, format în anul 1837, având o suprafaţă de 12,6 hectare şi o adâncime de 10,5 m.

Lacul Rac, aşezat lângă Porumbenii Mari la o altitudine de 600 metri, s-a format în urma unui val de alunecare şi are o suprafaţă de 2,8 hectare.

Lacul Iezer de la poalele vârfului Răchitiş are o suprafată de 1300 mp şi o adâncime de 3,5 m.

Vegetaţia judeţului din punct de vedere biologic este bogată şi variată, dispusă de la nivelul alpin până la luncile joase ale râurilor. O suprafaţă de 228.614 hectare este acoperită cu păduri. Cele mai răspândite sunt răşinoasele (73%), urmate de fag (19%) şi stejar (2%).

După modul de utilizare, pădurile pentru protecţia mediului (fixarea solului, protecţia apelor, păduri pentru recreaţie şi arii protejate) reprezintă 35% din fondul forestier, celelalte 65% sunt destinate exploatării. Pe crestele masivelor calcaroase, în vecinătatea lacurilor de munte, şi în cheile muntoase sunt prezente câteva specii floristice rare cum ar fi: cetina neagră, tisa şi vestita floare de colt.

Fauna este deosebit de bogată datorită întinselor păduri de răşinoase şi foioase: aici se întâlnesc specii de mamifere care sunt specifice întregului lanţ carpatin, cum ar fi : ursul brun carpatin, lupul, cerbul carpatin, râsul, jderul. Dintre păsări amintim: cocoşul de munte, ciocănitoarea, acvila de munte, şorecarul, huhurezul, buha, forfecuţa, alunarul, piţigoiul de munte. Apele râurilor sunt populate de păstrăvi, boişteanul şi ştiuca.

Rezervaţia naturală Lacul Sfânta Ana, singurul lac din Europa centrală situat într-un crater vulcanic.Zona din jurul lacului firmează o rezervaţie complex,geologic şi floristică.

Lacul Roşu, cel mai mare lac de baraj natural din România.S-a format în 1873 prin prăbuşirea unei mari suprafeţe de teren de pe versantul nord-estic al Muntelui Ucigaşul. Regiuea care înconjoară lacul a fost declarată rezervaţie fliristică şi faunistică.