Analiza managementului funcției publice România - Italia

Analiza funcției publice reprezintă o temă care este interesantă dintr-o dublă perspectivă:

a) Istorică, dat fiind faptul că funcția publică și funcționarul public constituie instituții juridice care în România au apărut încă de la jumătatea secolului al XIX-lea și în legătură cu care s-a manifestat o evoluție sinuoasă determinată, în principal, de succesiunea regimurilor politice.

b) Contemporană, tema fiind de acută actualitate în doctrina juridică, soluțiile care au fost exprimate răsfrângându-se asupra practicii administrației publice și a celei judecătorești.

Tradițional, raportul juridic având ca obiect activitatea funcționarului public a fost și este încă apreciat ca având un statut de sine stătător care decurge din:

- specificul puterii de stat;

- competența autorităților și instituțiilor publice.

Prin funcție publică se înțelege situația juridică legal determinată a persoanei fizice investite cu prerogative în realizarea competenței unei autorități sau instituții a administrației publice, având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public, iar prin funcționar public se înțelege persoana fizică a cărei carieră constă în exercitarea unei funcții în cadrul administrației publice.

Legislația română actuală în materie definește cele două concepte, în concordanță cu doctrina, dupa cum urmează:

- funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome;

- funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.

Pentru concretizarea definițiilor citate, legiuitorul a stabilit ca activitațile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, care pot fi desfășurate de funcționarii publici, sunt urmatoarele:

a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specific autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizarii și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizarii competenței autorității sau instituției publice;

d) consilierea, controlul și auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;

f) colectarea creanțelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țara și străinătate, în limita împutemicirilor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autoritații sau instituției publice în care iși desfașoara activitatea;

h) realizarea de activitați în conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

După criteriul nivelului studiilor necesare, funcțiile publice se împart în trei clase:

a) clasa I, cuprinzând funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de licentă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licență sau echivalentă;

b) clasa a II-a, cuprinzând funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diploma;

c) clasa a III-a, cuprinzând funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat.