Extras din referat
Comisia Europeană este instituția executivă a Uniunii Europene și promovează interesul general al acesteia.
Comisia este responsabilă pentru întocmirea propunerilor legislative, implementarea deciziilor și apărarea tratatelor Uniunii precum și coordonarea activităților curente ale Uniunii. De asemenea, Comisia funcționează ca un cabinet de Guvern, format din 28 de membri cunoscuți drept „comisari”. Fiecare stat membru al Uniunii Europene are un membru în comisie, iar aceștia au obligația de a reprezenta interesele comune ale Uniunii și nu interesele naționale ale statului din care face parte. Unul dintre cei 28 este Președintele Comisiei (în momentul actual Jean-Claude Juncker), este propus de către Consiliul European și ales de către Parlamentul European. Consiliul nominalizează ceilalți 27 de membri ai Comisiei în acord cu Președintele nominalizat, iar ulterior cei 28 de membri ca un singur corp sunt supuși votului de investitură al Parlamentului European.
Comisia Europeană derivă din una din cele 5 instituții create în sistemul supranațional al Comunităților Europene, urmând propunerea lui Robert Schuman (ministrul de externe al Franței) din 9 mai 1950. Funcționând din 1951 ca Înalta Autoritate în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, comisia a suferit numeroase schimbări în privința competențelor și a componenței, sub diferiți președinți, implicând cele trei comunități.
Prima Comisie a fost înființată în 1951 drept Înalta Autoritate și era formată din nouă membri sub președinția lui Jean Monnet. Înalta Autoritate a fost un organ executiv supranațional a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). A intrat în funcțiune pentru prima dată în 10 august 1952 în Luxembourg. În 1958 Tratatul de la Roma a instituit două noi comunități alături de CECO, Comunitatea Economică Europeana (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EuroAtom). Totuși organele administative ale acestor comunități erau denumite „Comisii” și nu „Înaltă Autoritate”. Motivul schimbării denumirii a fost noua relație dintre executiv și Consiliu. Unele state precum Franța si-a exprimat rezervarea față de puterile pe care le are Înalta Autoritate și ar fi dorit limitarea sau transferul lor către Consiliu. Louis Armand a condus prima Comisie a EuroAtom. Walter Hallstein a condus prima Comisie a Comunității Economice Europene (CEE) care s-a întâlnit pentru prima dată pe 16 ianuarie 1958 la Castelul Val-Duchesse din Bruxelles. Acesta a obținut un acord privind prețul cerealelor și a făcut de asemenea o bună impresie țărilor terțe atunci când si-a făcut debutul internațional la negocierile comerciale privind acordul general privind tarifele și comerțul. Hallstein a consolidat legislația europeană și a început să aibă un impact important în legislația națională.
Comisia Europeană a fost încă de la început concepută să acționeze ca o autoritate independentă supranațională separată de guvernele naționale. A fost descrisă ca fiind „singurul organism plătit să gândească european”. Membrii sunt propuși de guvernele statelor membre, unul din partea fiecăreia, totuși aceștia au obligația de a funcționa independent și neutru fără a fi influențați de guverne care îi numesc. Aceasta contrastează Consiliul European, care reprezintă guvernele, Parlamentul European, care reprezintă cetățenii și Comitetul Economic și Social, care reprezintă societatea civilă. Conform art. 17 din Tratatului Uniunii Europene, Comisia are câteva atribuții: dezvoltarea de strategii pe termen mediu, conceperea de proiecte legislative și medierea procesului legislativ, reprezentarea UE în negocierile comerciale, emiterea de decizii și reglementări, de exemplu politica privind competiția, conceperea bugetul Uniunii Europene precum și supravegherea implementării tratatelor și legislației comunitare.
Bibliografie
1. https://ec.europa.eu/commission/index_ro
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_European%C4%83
3. https://ec.europa.eu/commission/news_ro
4. Suportul de curs
Preview document
Conținut arhivă zip
- Comisia Europeana si rolul sau in cadrul Uniunii Europene.docx