Audit etic

1. Etica în organizaţii

Dintre multiplele teorii ale eticii în organizaţii, cele mai frecvent menţionate sunt etica virtuţii, etica deontologică şi etica bazată pe consecinţe. Etica virtuţii se concentrează asupra intențiilor, caracteristicilor, calităților, atitudinilor și dispunerii agenților. Etica deontologică sau pe bază de serviciu, se concentrează pe acțiunile și comportamentul agenților. Etica bazată pe consecinţă sau teleologică, cum ar fi utilitarismul, se concentrează asupra efectelor și rezultatelor acțiunilor agenților. Agentul poate fi un individ, un grup sau o entitate colectivă, cum este de exemplu organizația. Astfel, prima teorie se concentrează pe identitatea agenţilor, a doua pe activitatea acestora şi ultima pe consecinţele activităţilor realizate de agenţi.

Pentru a analiza etica organizațiilor trebuie analizate intențiile organizației, desfășurarea activităţii și efectele acesteia. Intențiile unei organizații se regăsesc în modul în care organizația promovează un comportament etic și împiedică un comportament lipsit de etică. În scopul prevenirii şi explicării ultimului tip de comportament este necesară identificarea virtuţilor organizatorice. Kaptein (2008) a analizat mai multe cazuri de comportament lipsit de etică şi a distins opt virtuți, după cum urmează:

1. claritatea, definită ca măsura în care așteptările etice, cum ar fi valorile, normele și regulile sunt concrete, cuprinzătoare și ușor de înțeles pentru manageri și angajați;

2. congruența de gestionare, definită ca măsura în care managementul de mijloc acţionează în conformitate cu așteptările etice;

3. congruența de supraveghere, definită ca măsura în care se comportă managementul local în conformitate cu așteptările etice;

4. fezabilitatea, definită ca măsura în care organizația alocă suficient timp, bugete, echipamente, informații și autoritatea disponibilă pentru a permite conducerii și angajaților să-și îndeplinească responsabilitățile;

5. suportabilitatea, definită ca măsura în care organizația stimulează identificarea cu, implicarea și angajamentul faţă de așteptările etice în rândul conducerii și angajaților;

6. transparența, definită ca măsura în care comportamentul etic și cel lipsit de etică și consecințele acestora sunt vizibile pentru acei manageri și angajați care pot acționa în acest sens;

7. deschiderea faţă de dezbateri, definită ca măsura în care aspectele etice, cum ar fi dilemele etice și presupusul comportament lipsit de etică, pot fi discutate pe plan intern de către manageri și angajați;

8. caracterul de a fi sancţionabil, definit ca măsura în care managerii și angajații cred că un comportament lipsit de etică va fi pedepsit și comportamentul etic va fi răsplătit.

Măsurarea percepției managerilor și angajaților cu privire la existența acestor virtuți în organizaţie serveşte la evidenţierea culturii etice a organizației. Conform acestei abordări, cu cât aceste virtuţi sunt mai bine conturate, cu atât organizaţia este considerată mai etică.

Pe lângă intențiile informale, o organizație are de asemenea intenții formale, care sunt etichetate precum un program de etică al unei organizații. Un program de etică constă în măsuri, politici și instrumente adoptate de către organizație pentru promovarea comportamentului etic și descurajarea comportamentului lipsit de etică. Componentele unui program de etică frecvent menţionate şi aplicate pe scară largă sunt:

- codul de etică;

- ofițerul de etică sau biroul de etică, denumit de asemenea birou de conformitate şi comisia de etică;

- educaţia etică și alte tipuri de informații și comunicare;

- sistemul telefonic dedicat, numit de obicei linia de asistență etică;

- politici prin care conducerea și angajații devin responsabili pentru comportamentul lipsit de etică;

- politici privind investigarea acuzațiilor de comportament lipsit de etică;

- politici care să creeze stimulente și recompense pentru comportament etic;

- sistemele de monitorizare internă și de audit etic;

- măsuri de evaluare etică pre-angajare (Kaptein, 2009).