Eutrofizarea și influența lor asupra organismelor

Argument

Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt vărsate în lacuri şi râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor, care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viață acvatice. La sfârşitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware şi Golful Mexic au murit mii de peşti din cauza dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri şi apoi în mare, fosfaţii şi nitraţii ajutând dezvoltarea algelor. Inundaţiile duc pesticidele toxice şi deşeurile urbane şi industriale în lacuri şi râuri.

Eutrofizarea – fenomen caracteristic lacurilor sau altor ecosisteme acvatice, ce constă în dezvoltarea excesivă a unor specii fitoplantonice, îndeosebi alge albastre, alge verzi, flagelate, diatomee, datorită pătrunderii, direct sau indirect, a unor fertilizanţi cum sunt compuşii azotului, carbonului sau cei ai fosforului. Aceste ape au un aspect caracteristic de “supă de legume” cu miros specific de peşte stricat, mucegai, şi cu o culoare anume - verde, brună roşie – după speciile de alge dezvoltate în exces.

Procesul de eutrofizare constă în îmbogăţirea acestora cu substanţe nutritive pentru plante, fapt ce determină o proliferare excesivă a algelor şi a altor plante acvatice, deteriorarea calităţii apei din punct de vedere igienic şi estetic şi apariţia de dificultăţi în prelucrarea şi utilizarea ei în scop potabil, agricol sau industrial.

Am ales acestă temă, deoarece eutrofizarea – formă a poluării de tip organic – reprezintă una din consecinţele nedorite ale intervenţiilor antropice, fenomenul, în evoluţia sa, fiind extrem de complex şi, totodată, urmat de o serie de efecte al căror impact asupra mediului nu poate fi ignorat. Eutrofizarea se produce mai rar în râuri şi e mai puţin gravă ca cea pe lacuri. Se produce în multe zone şi pe cale naturală, dar de regulă lent. De aceea cel mai corect ca poluare de origine antropică ar trebui să vorbim de eutrofizare accelerată.

Capitolul 1

Algele

1.1. Introducere în lumea algelor

Pretutindeni, lumea plantelor cunoaşte o exuberantă dezvoltare atunci când se găseşte sub lumina caldă a soarelui, în prezenţa apei şi a substanţelor minerale; lumea aceasta este extrem de diversă şi cuprinde alcătuiri dintre cele mai neobişnuite, într-un univers pe care-l credeam cândva cunoscut în amănunţime şi cu care ne întâlnim la tot pasul.

Algele formează, în imensitatea regnului vegetal, un grup aparte, cu numeroase specii, cele mai multe microscopice şi unicelulare, fiind în majoritate invizibile pentru ochiul trecătorului, aceste plante rămân adesea necunoscute şi ignorate; doar zilele de vacanţă petrecute pe litoralul mării ni le scot din adâncurile apei, odată cu valurile, parcă anume spre a fi văzute, şi ne lasă să le privim pe nisipul unde îşi găsesc naufragiul şi pieirea.

Algele fac parte din grupul plantelor inferioare (Thallophyta) şi, se înţelege, nu au flori şi nici seminţe. Dimensiunile lor sunt foarte variate, mergând de la lungimi de ordinul micronilor până la taluri de zeci de metri. Coloritul sub care se prezintă este extrem de bogat şi extreme de divers în nuanţe. Sunt alge portocalii şi alge violete, roşii şi albastre, verzi şi brune sau încărcate de calcar şi astfel strălucitor de albe; pot fi îmbrăcate în carcase de siliciu (ca diatomeele), de carbonaţi (ca peridineele), în teci de mucilagii, în gelatine compacte sau dimpotrivă, pot fi lipsite de cea mai strictă protecţie, adică de membrane celulară.

Culorile pe care le etalează lumea algelor şi care devin schimbătoare, urmând jocul luminilor care poposesc la suprafaţa lor, se datorează unui numeros set de pigmenţi, printre care cei mai cunoscuţi fiind ficobilinele, clorofilele, xantofilele şi carotenoizii.

Majoritatea algelor trăiesc în apele Terrei şi au o importanţă imensă pentru întreaga umanitate şi, în general, pentru biosferă. Aşa se explică interesul care li se acordă din ce în ce mai mult, odată cu dezvoltarea ştiinţelor biologice şi odată cu cunoaşterea potenţialului lor de a fabrica în cantităţi enorme, substanţe organice. Datorită mai ales acestor plante, oceanul este o gigantică uzină chimică de produs alimente şi oxigen.