Noțiunea de Consum Intermediar și Poziționarea lui în Cadrul Mecanismului Pieței

1. Conceptul de consum intermediar

Academia Stiintelor Comerciale din Franta, publica în anul 1979 un dictionar comercial în cadrul caruia consumul intermediar este definit ca fiind ” utilizarea bunurilor sau serviciilor care dispar prin încorporare în realizarea produselor finite sau prin distrugere, pe parcursul desfasurarii procesului de productie”. Editia republicata a acestui dictionar – Abecedarul Stiintelor Economice – aparuta în anul 1991, defineste consumul intermediar, ajungând la ideea potrivit careia : “…pentru un produs dat - respectivul consum – reprezinta acea valoare a produsului care dispare (prin încorporare sau prin integrare) în timpul unui process de productie, la sfârsitul caruia rezulta un alt produs; consumul intermediar se opune astfel consumului final, care satisface în mod direct o nevoie. În respectiva lucrare se mai precizeaza ca : “pentru o firma, consumul intermediar reuneste toate achizitiile efectuate de la alte firme, cu exceptia echipamentului industrial, care reprezinta o investitie industriala a firmei respective. Diferenta dintre valoarea productiei totale si cea a consumului intermediar, o reprezinta tocmai valoarea suplimentara creata de firma industriala ”.

În tara noastra, o importanta încercare de delimitare a consumului intermediar de cel final, apartine Comisiei Nationale pentru Statistica, institutie care opereaza în mod curent cu cele doua categorii si care, în marea majoritate a publicatiilor emise, defineste consumul intermediar ca fiind “ valoarea bunurilor (altele dacât bunurile de capital fix) si a serviciilor destinate pietei, consumate în procesul de productie”. Pe de alta parte, ea defineste consumul final ca fiind “valoarea bunurilor si serviciilor utilizate pentru satisfacerea directa a nevoilor umane, individuale si colective”. Aceasta definitie este în continuare dezvoltata pe cele doua categorii de nevoi, individuale si colective, apartinând gospodariilor populatiei si administratiei publice.

Din conceptele redate anterior, se constata ca, în definirea consumului intermediar, în principal se are în vedere, pentru diferitele tipuri de produse întâlnite, în primul rând diferentele existente între modurile în care ele sunt cumparate sau scopurile pentru care sunt achizitionate si apoi variatiile existente în cadrul caracteristicilor lor fizice. La prima vedere poate sa para o problema foarte simpla identificarea anumitor bunuri si servicii ca fiind industriale sau destinate consumului final, deoarece în majoritatea cazurilor se considera ca anumite bunuri si servicii specifice sunt industriale, deoarece ele sunt achizitionate în întregime pentru scopuri organizaîionale. Este însa frecvent posibil ca anumite bunuri si servicii, care faceau parte din una din aceste doua categorii, dupa o anumita perioada de timp sa se încadreze în cealalta. Mai mult decât atât, se întâmpla ca majoritatea unor astfel de produse sa fie achizitionate de ambele categorii de cumparatori prezente în cadrul pietei, cu sau fara modificari anterioare.

Drept consecinta, în cadrul strategiilor de programare a vânzarilor pentru piata produselor destinate consumului final, s-a încetatenit practica de a se cauta sa se identifice caracteristicile clientului potential în termeni demografici si motivationali. În acdrul marketingului produselor destinate consumului final este acum accepata situatia ca produse similare sa cunoasca semnificatii diferite pentru diferite grupe de de cumparatori, iar în cadrul unor grupuri similar de cumparatori, sa se cunoasca diferentieri economice si sociale majore.

Caracteristicile cumparatorilor în cadrul pietei industriale, în relatie directa cu produsele pe care ei le cumpara, au cunoscut o perioada în care au fost neglijate ca baza a strategiei de marketing si a dezvoltarii viitoare a produsului. Aceasta deoarece si în cadrul pietei industriale, cumparatorul reprezinta pentru vânzator, ultima etapa, la fel ca si corespondentul sau în cadrul pietei bunurilor de larg consum. În etapa actuala se considera însa ca, pentru a clasifica sirul vast si etreogen al bunurilor si serviciilor industriale care sunt cumparate si vândute în cadrul pietei industriale, este necesar totusi sa se înteleaga semnificatia lor în cadrul achizitionarilor efectuate de firma, sa se stabileasca gradul lor de patrundere în cadrul pietei si sa se analizeze întregul proces decizional impus de achizitionarea unui astfel de produs.