Fundamentele comunicării interpersonale

1. Conceptul de persona

Pluralitatea perspectivelor

In perspective traditiei occidentale, persoana reprezenta categoria filozofica ce permite subsumarea sufletului si a trupului, gandite ca indisociabile, dotate cu ratiune si perfectibile.

Ulterior, psihologia sociala a evidentiat importanta contextului in care se formeaza persoana ( interactiunea sa cu alte fiinte umane ). Nimeni nu devine persoana pana cand nu intra in contact cu alti semeni, se cristalizeaza si isi constientizeaza identitatea personala.=> Persoana nu e un dat ci un produs al comunicarii.

In urma unor studii s-a constatat, la melanezieni, o anumita lipsa de pertinenta a individului; adica fiinta umana este definita prin rolul sau social, mostenit sau dobandit de-a lungul vietii.

Roger Bastide identifica aici 2 principii de antiindividuatie:

• pluralitatea elementelor constitutive ale persoanei { in conceptia dogonilor si a triburilor Bambara, persoana occidentala este un complex de elemente corporale , spirituale si sociale; => persoana dogon= trup perisabil,8 principii spirituale individuale netransmisibile- sufletul si dublul- forta vitala si 8 seminte= cele 4 pcte cardinale si cele 4 elemente ale universului: apa, aer, pamant si foc. Persoana bambara= elemente heteroclite care se despart dupa moarte. In populatia Samo pers= destinul individual, trupul, umbra, caldura, sudoarea, suflarea, viata, gandirea si suflul.}

In structura personalitatii umane se disting 3 tipuri de componente: unele strict individuale, altele mostenite si unele simbolice ( numele ). Numele are triplu rol: de a-l individualiza pe om, a-l inscrie in succesiunea nasterilor si de a-i asigura protectia divina.

• fuziunea individului cu spatiul inconjurator si cu contextul temporal in care se insereaza acesta.( individul isi procura principalele determinari din situatii, evenimente si actiuni ale unor forte exterioare, fara referiri la subiectivitatea individuala. Cronologic prima acceptiune a cuvantului persona a fost de masca, rol jucat. Apoi s-a extins asupra rolurilor sociale, dupa care statutul de persoana publica; se vorbestede persoana fizica/juridica si chiar de institutii cu personalitate juridica. Ideea de virtus romana implica si anumite standarde de ordin moral. Stoicii au contribuit la imbogatirea acestui concept cu un continut moral.

Ideea de unicitate pe care o implica azi definitia persoanei isi are originile in conceptul de ipostaza, introdus si definit de Plotin drept acea singularitate ontologica ce constituie principiul ultim de individuatie. Ipostaza e caracterizata prin determinarile interne care-i garanteaza unicitatea.

Conceptul de persoana isi afla implinirea cea mai inalta prin formularea dogmei Sf. Treimi, pentru ca se incarca cu un continut metafizic.

Personalismul filosofic

Initiatorul acestui curent a fost Charles Renouvier. Cf. lui adevarurile prime pe care se sprijina cunoasterea stiintifica sunt obiecte ale credintei, deoarece sunt nedemonstrabile. Personalismul= liberul arbitru care isi afla sursa si justificarea in existenta, ca dat primordial, a persoanei divine libere si creatoare. Pt Laberthonniere, persoanele umane reprezinta realitatea prin excelenta. Paradoxul persoanei consta in faptul ca ea aspira simultan catre autonomie si comuniune. Numai iubirea crestina poate rezolva aceasta aparenta contradictie. Blondel-Iubirea se manifesta prin actiune. Actiune= ratiune si credinta. Mounnier- Persoana se implineste in comunitate si nu se opune colectivitatii ci individului ( fiinta izolata, inchisa ). Persoana= subiect autocreator, faurit din interior; deschisa catre transcendent. Max Scheler definea persoana in opozitie cu eul ( obiect al perceptiei interne, al introspectiei psihologice ). Pt el dragostea=luciditatea insasi; singurul mijoc de a descoperi valoarea reala a unei fiinte umane, de a deosebi valorile, de a cunoaste adevarata natura a lucrurilor. Nikolai Berdiaev- Persoana umana nu trebui privita doar ca un microcosmos ci si ca un microtheos= o manifestare in mic prezentei divine.

Persoana si personalitate

Sullivan- Personalitatea este un model de durata relativa al situatiilor periodice interpersonale ce caracterizeaza viata umana. Comunicarea interpersonala are o importanta enorma pentru formarea noastra ca persoane. Din perspectiva psihologiei personalitatea poseda 4 caractere definitorii:

• Individualitatea este pusa in evidenta atunci cond in conditii de mediu identice, solicitati de stimuli identice, subiecti diferiti actioneaza diferit.

• Autonomia inseamna conducerea dupa propiile legi ( este bazata pe un determinism intern dar tine cont si de specificul circumstantelor exterioare ).

• Stabilitatea ( consistenta ) se refera la expectatiile reciproce ale indivizilor. Reprezinta manifestarea unor persoane intr-un anumit context, manifestare pe care o prezicem.

• Specificitatea motivatiilor. Motivatiile sunt stimuli intern care indeamna la actiune. Motivatii primare ( omstinctul de conservare) si motivatii umane ( renuntarea deliberata la echilibrul actual in favoarea unuia viitor ).

Potrivit lui C. G. Jung psihicul uman este constituit dintr-un ansamblu de structuri arhetipale care cuprind: sinele, eul, persona, umbra si complexul contrasexual anima/ animus.

• Sinele = potentialitatile stravechi ale speciei umane cat si aspiratiile spirituale ale omului.

• Eul= centrul constiintei; raporturile sale cu sinele depind de stabilitatea personalitatii noastre. Sentimentul identitatii personale e redat de eu pe care il percepem acelasi, de-a lungul vietii.

• Persona= trasaturile socialmente acceptabile pe care le posedam sau credem ca le posedam si le etalam in fata celorlalti.

• Umbra= trasaturile ce ne-ar putea pune intr-o lumina nefavorabila. Incercam sa scapam de ea prin mecanisme precum refularea, proiectia si negarea.

• Complexul contrasexual anima/animus= complementar. Cautam la celalalt ceea ce ne-am dori sa fim/sa avem etc.