Importanța comunicării interne în desfășurarea activității manageriale

1. Introducere

Alegerea temei a constituit o provocare, atât în sensul abordării unui domeniu total nou pentru mine, cât și din perspectiva constatărilor la locul de muncă.

Consider că fără o comunicare internă de calitate, bazată pe studiu și implicare un manager nu își poate exercita atribuțiile.

Comunicarea internă este liantul ce asigură o activitate eficientă și performantă.

Din constatările proprii a rezultat faptul că acesta este un domeniu foarte neglijat în multe instituții din România, cu precădere în cele publice, dar și în cele private.

O activitate managerială performantă se realizează prin stimularea tuturor membrilor organizației să fie implicați, să își exprime viziunile, ideile în legătură cu activitatea desfășurată.

De la apariția ideii de management și până în zilele noastre în acest domeniu s-a încercat găsirea formulei perfecte de a conduce activitatea unei organizații.

Realitatea a demonstrat că nu există o metodă general valabilă, ci că modul de conducere a activității organizației trebuie permanent adaptat la tipul de membri, la zona geografică unde se desfășoară activitatea, la publicul țintă, etc., iar acest lucru nu este posibil fără o comunicare internă multidirecțională.

2. Definirea comunicării interne și a activității manageriale

”Comunicarea internă organizaţională reprezintă comunicarea şi interacţiunile dintre angajaţii sau membrii unei organizaţii.”

Activitatea managerială presupune ”rolul de a defini și gestiona activitățile potrivite pentru atingerea obiectivelor, alocând oamenii potriviți pentru realizarea acelor activități”.

Coroborând cele două definiții putem spune că activitatea managerială fără comunicare internă este sortită eșecului.

Comunicarea internă oferă membrilor organizației accesul la informații referitoare la posturile lor, la activitatea pe care trebuie să o desfășoare, la părerile unora despre alții, la mediul extern ce are legătură cu organizația lor.

Comunicarea internă reprezintă o componentă în sine a organizației aflată într-o permanentă dinamică ce se desfășoară pe mai multe nivele, prin mai multe rețele (formale, informale) și în mai multe sensuri (pe verticală, orizontală sau diagonală).

3. Gândirea managerială modernă

O dată cu evoluția activităților umane de la simplu la complex a apărut și nevoia unei mai bune organizări și a coordonării acestora.

Astfel, apare managementul ca disciplină de studiu, precum și specialiștii, prima dată ca ingineri industriali.

La început, acest domeniu a fost dezvoltat pe baza modelului de organizare militară.

În timp, s-a considerat ca fiind necesară studierea managementului ca disciplină.

”Taylor a fost numit părintele managementului științific”.

Gândirea managerială a cunoscut o dezvoltare importantă în toată lumea. Această gândire, însă, s-a dezvoltat diferit în funcție de particularitățile fiecărei zone.

Modelul de management american a fost considerat cel mai bun model și s-a încercat aplicarea acestuia în toată lumea fapt ce a demonstrat că, din cauza diferențelor de cultură națională și organizațională americană și cele ale altor țări, acesta nu este general valabil.

Managementul modern înseamnă evoluție, deschidere spre nou, o mai bună organizare, stabilirea clară a locului și rolului fiecăruia în interiorul organizației.

Managementul, ca știință evoluează permanent, este în continuă mișcare, aceasta fiind dictată de nevoia permanentă de a fi mai bun, mai rapid, mai eficient.

Astăzi, managementul științific este în strânsă legătură cu cel aplicat; fiecare organizație face propriile analize, cercetări, încearcă să descopere ce tip de management i se potrivește cel mai bine.