Concurența în criza economico - financiară

Concurenta in criza economico-financiara

În faţa unui control permanent, şefii întreprinderilor fac risipă de energie pentru a obţine o decizie cât mai favorabilă. Dacă baremul nu este bine calculat poate provoca un dezechilibru al sectorului şi o stopare a investiţiilor. Orice blocaj al preţurilor introduce în economie dezechilibre multiple şi în creştere. Cu cât se prelungeşte, blocajul produce disfuncţionalităţi. Natural libertatea preţurilor nu este sinonimă cu libertatea creşterii lor abuzive. Cea mai bună contrapondere este cu siguranţă concurenţa. Dar concurenţa nu este spontană. Pentru a o respecta, o reglementare strictă sancţionează infracţiunile economice şi interzice înţelegerile şi asocierile care vor perturba funcţionarea normală a pieţei.

Dacă se doreşte a fi francă şi loială, concurenţa este, fără îndoială, o lupta. Şi ea poate dispărea din lipsa combatanţilor. Iată de ce politica concurenţei se străduie atât să înlăture înţelegerile, poziţiile dominante şi excesele de concentrare care afectează funcţionarea pieţei.

Criza economico-financiara: America este condusa, in timpul crizei din 2008, de nepotul unui om de afaceri implicat in evenimente premergatoare celui de-al doilea Razboi Mondial. Preston Bush, bunicul lui George W. Bush, a condus un concern financiar acuzat de finantarea Celui de-al Treilea Reich. Acelasi concern, cel mai mare operator bancar elvetian, este, in prezent, unul dintre cele mai afectate de criza economica.

SUA isi propune sa arunce pe piata 700 de miliarde de dolari, in incercarea de a mentine artificial preturi rezultate din supraevaluarea unor garantii acoperite de ipoteci si ale altor active de aceeasi factura. Federal Reserve a devenit activa pe aceasta piata instabila, infuzand capital unor entitati aflate in faliment (Fannie Mae si Freddie Mac).

In criza din 2008 interventionismul se face simtit, nu numai prin infuzii, dar si prin nationalizari. Aceasta soarta au avut-o Northern Rock Bank (Marea Britanie), AIG (SUA), Fortis (Benelux), Bardford & Bingley (Marea Britanie). Dincolo de aceste nationalizari evidente, exista si unele mascate, in cadrul carora Guvernele garanteaza pierderile unor banci sau le infuzeaza capital, fara a declara aceste proceduri ca fiind "nationalizari".

În februarie 2007, viitoarea criză mondială părea să fie mai mult o problemă financiară americană. Şi asta pentru că din ce în ce mai mulţi clienţi din Statele Unite nu şi-au mai achitat creditele ipotecare cu grad ridicat de risc, ceea ce a provocat primele falimente ale unor instituţii bancare specializate. În luna august a aceluiaşi an, bursele americane încep declinul iar băncile centrale intervin pe pieţe cu lichidităţi. Problemele finaciare ale americanilor continuă şi în 2008, an în care efectele crizei financiare se fac simţite atât în Europa cât şi în România. Pe 22 ianuarie 2008, Banca centrală americană (FED) îşi scade rata dobânzii de referinţă la 3,5%, cu trei sferturi de punct. La o lună mai târziu, pe 17 februarie, Banca britanică Northern Rock este naţionalizată pentru a fi salvată de la faliment. În martie anul trecut, băncile centrale fac o nouă injecţie masivă de lichidităţi pe piaţa creditelor, pentru a face faţă contracţiei acesteia. La jumătatea lui martie, JPMorgan Chase anunţă achiziţionarea băncii de investiţii Bear Stearns, la un preţ scăzut şi cu ajutorul FED. În martie anul trecut, băncile centrale fac o nouă injecţie masivă de lichidităţi pe piaţa creditelor, pentru a face faţă contracţiei acesteia. Pe 15 septembrie, şoc pe piaţa bancară americană. Banca de investiţii Lehman Brothers îşi depune bilanţul, iar Bank of America anunţă cumpărarea Merrill Lynch. La numai o zi distanţă, compania de asigurări AIG (American International Group) este salvată de Guvernul american, care îi oferă 85 de miliarde de dolari în schimbul a 79,9% din capital. Pe 17 septembrie, bursele din lume înregistrează scăderi considerabile în timp ce băncile centrale intensifică operaţiunile pentru injectarea de lichidităţi pe piaţă.

Fuziuni şi naţionalizări masive în toată lumea. Pe 18 septembrie, Banca britanică Lloyds TSB cumpără HBOS, instituţie financiară concurentă iar la mai puţin de o săptămână, pe 26 septembrie, JPMorgan preia controlul asupra Washington Mutual, cu ajutorul autorităţilor federale. Tot în septembrie, compania de asigurări belgiano-olandeză Fortis este ajutată de statul belgian, olandez şi luxemburghez. Banca britanică Bradford and Bingley este naţionalizată. Tot acum şi Banca Dexia este naţionalizată de autorităţile franceze şi belgiene.

Reuniuni de urgenţă şi planuri de salvare La începutul lui octombrie, Camera Reprezentanţilor adoptă un plan de salvare a sectorului financiar, în valoare de 700 de miliarde de dolari. Tot atunci, avea loc la Paris, pe 4 octombrie, reuniunea de urgenţă a liderilor membrilor europeni ai G8 care nu reuşesc să ajungă la un acord privind înfiinţarea unui fond european pentru susţinerea instituţiilor financiare aflate în dificultate. Londra anunţă un plan de salvare care include o naţionalizare parţială a băncilor. Fondul Monetar Internaţional (FMI) revizuieşte în scădere previziunile privind creşterea economică mondială, în condiţiile în care bursele sunt în scădere. Tot în octombrie, BNP Paribas preia Fortis în Belgia şi Luxembourg, devenind cea mai mare bancă de depozite din Europa. Pe 12 octombrie, cele 15 ţări din Zona euro ajung la un acord privind un plan de acţiune: garantarea creditelor interbancare şi posibila recapitalizare a băncilor. La 15 octombrie, Wall Strret înregistrează cea mai mare scădere de după 1987.