Costuri

1.1. Funcţiile contabilităţii de gestiune si a calculaţiei costurilor

Tehnica determinării costurilor îndeplineşte în economia întreprinderilor mai multe funcţiuni care rezidă în cerinţele conducerii moderne a activităţii acestora.

Prima şi cea mai importantă dintre ele este funcţia de măsurare a consumurilor privind producţia şi desfacerea ei.Aceasta funcţie stă la baza altor trei funcţiuni ale calculaţiei costurilor şi anume: funcţia previzională, funcţia de optimizare şi funcţia de urmărire, control şi reglare.

Aceste funcţiuni au apărut şi au fost introduse ca instrumente de conducere a activităţii întreprinderilor în etape diferite; în condiţiile actuale ele funcţionează simultan şi coerent şi nu separat şi succesiv.

Fiecare funcţie işi păstrează însă specificitatea, a cărui cunoaştere condiţionează promovarea lor ca atare, în economia întreprinderii.

Funcţia previzională sau de prevedere se înfăptuieşte sub două forme: planificarea sau bugetarea costurilor şi prognoza lor.

Funcţia previzională are la bază faptul că bugetul reprezintă estimarea financiară a nivelurilor de resurse, fonduri şi cheltuieli pentru toate activităţile economico-sociale ce se desfăşoară în cadrul unei întreprinderi. Prin buget se pot dimensiona veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare privind activitatea de exploatare a întreprinderii, resursele şi cheltuielile pentru investiţii, resursele şi cheltuielile pentru activele circulante, celelalte resurse şi cheltuieli, precum şi impozitele şi alte datorii la bugetul statului.

Bugetarea costurilor se efectuează cu precădere la nivel microeconomic; ea se concretizează în principiu prin antecalcularea nivelului şi structurii costului pentru fiecare produs în parte, precum şi pentru întreaga producţie programată a se fabrica de către întreprindere.

Bugetarea presupune precizarea responsabi¬lităţilor fiecărui manager care beneficiază de un buget. Aprobarea bugetului autorizează toate planurile de activitate din cadrul acestuia, astfel încât se poate pune în aplicare managementul prin excepţie, adică unui subordonat i se atribuie un rol bine definit, având autoritatea de a îndeplini sarcinile primite, iar când activitatea nu se desfăşoară conform prevederilor bugetare, situaţia este raportată şi analizată la un nivel superior.

Prin planificare sau bugetare, costurile devin parte integrantă a sistemului general de indicatori, pe baza căruia este organizată şi condusă activitatea întreprinderii.

Tehnologia folosită pentru exprimarea mărimilor prestabilite în materie de costuri este diferită: costuri şi respectiv cheltuieli de producţie şi de desfacere planificate, costuri standard, costuri planificate la 1000 lei producţie marfă. Important este că aceste mărimi să fie stabilite corect, nivelul lor trebuind să reflecte influenţa tuturor factorilor determinaţi şi care exprimă condiţiile reale în care se va desfăşura producţia în întreprindere, inclusiv desfacerea acesteia. În acest scop antecalculul costurilor se fundamentează prin standarde cantitative sau norme de consum, prin norme sau standarde de timp, prin normative sau standarde financiare, precum si prin preţuri si tarife stabilite cât mai aproape de realitate. Se asigură astfel un caracter realist indicatorilor de plan-costuri.

Creşterea eficienţei activităţii întreprinderii implică între altele şi planificarea unor costuri la un nivel mai redus faţă de costurile anului precedent; unii factori cu acţiune conjugată, cum ar fi creşterea preţurilor la materii prime, la energie, etc., pot impune însă şi costuri planificate mai mari decat cele din ani precedenţi.