Impactul cheltuielilor pentru acțiuni sociale

Intoducere

Alături de nevoile individuale, există şi o serie de nevoi sociale a căror satisfacere reclamă organizarea de către autorităţile publice centrale şi locale a unor acţiuni cu ajutorul unor instituţii publice.

Componenţa funcţiei de repartiţie a finanţelor publice, cheltuielile publice reprezintă etapa următoare constituirii fondurilor publice şi se referă la distribuirea acestor resurse băneşti către diferite obiective sociale sau economice (reglementate de către programe guvernamentale).

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia utilizării şi repartizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Aceste cheltuieli vizează diverse plăţi pentru atingerea obiectivelor conforme politicii statului (servicii publice generale, acţiuni socio-culturale etc.). În funcţie de destinaţia lor, se poate vorbi despre cheltuieli publice care consumă definitiv o fracţiune a PIB (plătire curente de instituţiile publice) şi despre cheltuieli publice care reprezintă o avansare de PIB (exprimă contribuţia statului la producerea brută de capitol de natură materială sau nematerială).

Din perspectiva domeniului în care sunt realizate cheltuielile publice, putem afirma că acestea conţin în structura lor :

a) cheltuieli publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat;

b) cheltuieli publice ale colectivităţilor locale;

c) cheltuieli publice finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat;

d) cheltuieli publice ale organismelor internaţionale.

Cheltuielile publice totale reprezintă suma cheltuielilor efectuate de tipurile diverse de administraţii publice.Cheltuielile publice totale consolidate cuprind: cheltuieli publice ale administraţiei publice centrale (finanţate de la bugetul de stat, din fondurile securităţii sociale şi fonduri speciale) plus cheltuieli publice ale subdiviziilor politice şi administrative intermediare plus cheltuieli publice ale autorităţilor supranaţionale.

Trebuie făcută o distincţie clară între cheltuielile publice şi cele bugetare, acestea din urmă fiind o subcategorie. Cheltuielile publice cuprind în sfera lor: cheltuieli bugetare, cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială, cheltuieli extrabugetare şi cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei

Cheltuielile publice pentru acţiuni social - culturale

Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit, cu plata redusă sau sub formă de transferuri băneşti (alocaţii bugetare, pensii, ajutoare, etc.). De prestaţiile social-culturale beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale, iar în unele cazuri întreaga populaţie.

Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale asigură educaţia şi instrucţia copiilor şi tinerilor, ridicarea calificării profesionale, asistenţă medicală, ridicarea nivelului cultural, artistic şi de civilizaţie al membrilor societăţii, asigură un sistem de protecţie socială.

Creşterea acestor cheltuieli se datorează în principal creşterii demografice (în volum şi pe structură) cât şi creşterii costului serviciilor sociale (a nivelului ajutoarelor familiale, a alocaţiilor).

Principalele categorii de cheltuieli publice includ cheltuielile privind : acţiuni social- culturale, asigurările sociale, asigurările sociale pentru sănătate, acţiuni economice şi servicii publice (generale, apărare, siguranţa naţională, ordine publică).

În epoca contemporană (după 1950), efectuarea acestor cheltuieli se bazează pe concepţia « statului bunăstării » (welfare state) ăla cărei principii sunt :

• Garantarea unui venit minim, independent de formă de proprietate;

• Creşterea securităţii sociale în special pentru categoriile defavorizate

( bolanavi, bătrâni, handicapaţi, orfani, şomeri s.a.) ;

• Asigurarea unui standard de viaţă evoluând pozitiv, pe baza unor servicii sociale predeterminate de regimul politico-statal, de tradiţii, de nivelul de cultură şi civilizaţie deja atins s.a.

•

Realizarea acestei concepţii generează cheltuieli social-culturale, reprezentând

servicii gratuite sau parţial gratuite, de care beneficiază întreaga populaţie sau o parte a ei. Importanţă acestor eforturi sociale rezidă în fapt că ele se finalizează într-un nou nivel, mai ridicat, al culturii şi civilizaţiei ce caracterizează societatea/statul în cauză şi care, la rândul lor, contribuie la dezvoltarea economică a statului respectiv.

În cadrul acestei concepţii s-au individualizat acţiuni vizând securitatea socială şi acţiuni vizând protecţia socială.

Securitatea socială se referă la acţiuni cu adresa, directe, de care baneficiaza cel stabiliţi prin lege.

Protecţia socială se referă la acţiuni de orice natură, directe sau indirecte, specifice sau generale, iniţiate de stat faţă de fenomene sau activităţi cu efect negativ asupra populaţiei.

De exemplu cheltuielile în infrastructura scoalara ( şcoli noi, clase noi, dotări etc.) sunt incluse în protecţia socială deoarece au un caracter general vag, neidentificabil pe un anumit beneficiar, dar cu un posibil efect favorabil pentru oricare cetăţean al ţării : copil – pentru că este sau va fi elev, tânăr – pentru că ar putea deveni student, adult – pentru că ar putea beneficia pentru copiii săi sau chiar pentru sine însuşi în contetul educaţiei continue.

Cheltuielile de învăţământ pentru burse sunt incluse în securiatatea socială pentru că au ca adresa directă numai pe cei care îndeplinesc anumite condiţii legale : sunt elevi/studenţi, au anumite rezultate în pregătire, au anumit statut social etc.

Principalele surse utilizate pentru finanatarea cheltuielilor social- cultural sunt :

• Fondurile bugetare, care constituie în multe cazuri sursa principală şi care, în România, includ bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi unele fonduri speciale ;

• Cotizaţii sau contribuţii ale persoanelor fizice sau juridice şi care alimentează unele fonduri predestinate um sunt fondul de asigurări sociale, fondul pentru ajutor de şomaj, fondul pentru sănătate s.a.

• Fondurile proprii ale întreprinderilor publice sau private, pentru acţiuni privind protecţia muncii, perfecţionarea pregătirii profesionale a angajaţilor, acţiuni sociale iniţiate de respectivele firme ;

• Venituri ale unor instituţii social- culturale din propria lor activitate ;

• Veniturile populaţiei, din care această suporta prin tarife/ preţuri etc., costul unor servicii/ bunuri de factură social- culturală ;

• Fondurile organizaţiilor nelucrative ( fundaţii, şezăminte, societăţi filantropice, orgazatii neguvernamentale, instituţii de cult s.a. )

• Surse externe din partea unor organizaţii internaţionale (Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, UNICEF), organisme regionale (UNESCO, Uniunea Europeană) sau state.