Extras din referat
1. Delimitari şi definiţii privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii, care sunt utile pentru luarea deciziilor economice.
Situaţiile financiare sunt:
BILANŢUL CONTABIL – POZIŢIA FINANCIARĂ
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE – PERFORMANŢA
SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU
SITUAŢIA FLUXURILOR DE NUMERAR
POLITICILE CONTABILE ŞI NOTELE EXPLICATIVE
Ultimele trei situaţii financiare ajută la identificarea modificărilor poziţiei financiare a entităţii.
Structurile situaţiilor financiare
Structurile legate direct de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii.
Un activ reprezintă o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze avantaje (beneficii) economice viitoare pentru întreprindere.
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice.
Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.
Definiţiile activelor şi datoriilor identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora, dar nu încearcă să specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute ca fiind active sau datorii în bilanţ, deoarece nu satisfac criteriile de recunoaştere.
Veniturile constituie creşteri ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor.
Cheltuielile constituie diminuări ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.
Un element care corespunde definiţiei unei structuri a situaţiei financiare trebuie recunoscut în cazul în care :
Este probabil ca orice avantaj economic viitor asociat să intre sau să iasă ; şi
Elementul are un cost sau o valoare, care poate fi evaluat (ă) în mod credibil.
Un activ este recunoscut în bilanţ în momentulîn care este probabilă realizarea unui avanaj economic viitor de către întreprindere şi activul are un cost sau o valoare, care poate fi evaluat(ă) în mod credibil.
O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse, purtătoare de avantaje economice, va rezulta din lichidarea unei obligaţii prezente, şi când valoarea la care se va realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil.
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loco creştere a avantajelor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii, iar această creştere poate fi evaluată credibil.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o reducere a avantajelor economice viitoare, aferente diminuării unui activ sau creşterii unei datorii, iar această creştere poate fi evaluată credibil.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Politici si Metode Contabile.doc