Extras din referat
Sfântul Grigorie Sinaitul s-a născut în jurul anului 1255 la Kukulos, lângă Clazomene, în vestul Asiei Mici. A fost capturat de turci în jurul anului 1282 şi dus la Laodiceea. După ce a fost răscumpărat, Grigorie a călătorit în insula Cipru, unde a fost tuns în monahism ca rasofor. Mai târziu, Grigorie a călătorit până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, unde ajunge să primească Marea Schimă.
După o perioadă petrecută în Sinai, unde a îndeplinit mai multe ascultări, între care cele de bucătar, brutar şi copist, Grigorie a plecat la Ierusalim. De acolo, a plecat mai departe în Creta, unde a învăţat practica isihastă a rugăciunii inimii de la un monah pe nume Arsenie.
Pe la începutul secolului al XIV-lea, Grigorie s-a mutat din nou la Muntele Athos, unde s-a aşezat la schitul Magula, în apropiere de Mănăstirea Filotheu. Timpul petrecut în toate aceste mănăstiri i-a permis să asimileze îndelungata experienţă duhovnicească păstrată în aceste locuri, astfel încât Grigorie s-a aşezat în cele din urmă într-o chilie singuratică, un loc de isihie de „liniştire” duhovinească, petrecând timpul în tăcere, muncă şi în rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus. Împreună cu contemporanul său, Sf. Grigorie Palama, a ajutat la consacrarea Muntelui Atos ca centru al isihasmului.Îngrijindu-se de răspândirea monahismului, Sf. Grigorie a întemeiat mai multe chilii la Muntele Atos şi patru mănăstiri în Tracia (în nordul Greciei).
Despre ultimii ani de viaţă ai Sf. Grigorie nu avem informaţii sigure. Unele surse afirmă că ar fi trecut la Domnul la Muntele Athos în anul 1310. Potrivit altor surse, ar fi rămas în Sfântul Munte până când turcii otomani şi-au început raidurile în zonă, în deceniul al treilea al sec. al XIV-lea, după care se spune că s-ar fi refugiat mai întâi la Salonic, iar de acolo în Bulgaria, unde ar fi întemeiat o mănăstire în ţinuturile sălbatice din Paroria, în muntele Katakryomenos, pe coasta occidentală a Mării Negre, unde ar fi trecut la Domnul pe 27 noiembrie 1346. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 27 noiembrie, după data adormirii sale; în Biserica Greciei şi în Biserica Ortodoxă Română este prăznuit la 6 aprilie, iar în Biserica Rusă la 8 august.
Metode de rugăciune
Când şi cum trebuie să fie făcută rugăciunea?
Sfântul Grigorie Sinaitul spune că vremea cea mai bună pentru practicarea rugăciunii inimii este dimineaţa și seara, după cuvintele înţeleptului Solomon: „Dimineaţa să semeni sămânţa ta, iar seara să nu înceteze mâna ta“ (Eccl. 11, 6). Monahul este sfătuit să îşi înceapă rugăciunea stând pe un scaun lat cât o palmă. „Şezând deci de dimineaţă pe un scaun ca de-o palmă, adună-ţi mintea din partea conducătoare în inimă şi ţine-o în ea. Aplecându-te apoi cu încordare, ca să simţi durerea în piept, în umeri şi în grumaz, strigă stăruitor cu mintea sau cu sufletul: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!» Pe urmă pentru îngustimea, osteneala şi greutatea lucrului, ca unul ce e făcut continuu, mută-ţi mintea la cealaltă jumătate şi zi: «Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!»“ Părintele isihast sfătuieşte ca începătorul să nu se mişte foarte repede de la o formulă a rugăciunii la cealaltă, ci să aibă osteneală foarte mare numai cu una din ele, şi apoi să o schimbe când se simte biruit de oboseală.
O metodă mai amănuțită, care recomandă, pe lângă rostirea neîntreruptă, cu gura ori în gând, a scurtei rugăciuni a numelui lui Iisus, și o anumită poziție a trupului, este cea peste tot cunocută sub numele lui Simeon Noul Teolog. Cea a lui Nichifor Monahul și a lui Grigorie Sinaitul sunt foarte apropriate de acestea, dar toți cercetătorii, chiar cei care nu recunosc paternitatea Sfântului Simeon Noul Teolog, sunt de acord că metoda care-i poartă numele este cea mai veche, întrucât metoda lui Nichifor e vizibil dependentă de aceasta, iar Grigorie Sinaitul îl citează direct pe Simeon ca autor al ei. Metoda acestei rugăciuni e următoarea: ,,Șezând într-o chilie liniștită, singur, într-un colț, fă ce-ți spun: închide ușa și ridică-ți mintea de la ce-i deșert sau trecător. Apoi sprijinindu-ți bărbia în piept și îndreptîndu-ți ochiul trupesc și toată mintea spre mijlocul pântecelui, adică spre ombilic, comprimă respirația ușor, și cercetează cu mintea lăuntrul măruntaielor, pentru a afla locul inimii, unde obișnuiesc să se afle toate puterile sufletești. Mai întâi vei afla un întuneric și un strat gros, de nestrăbătut, dar stăruind și făcând acest lucru noapte și ziua, vei afla, o minune!, o fericire nemărginită. Căci îndată ce află mintea locul inimii, vede ceea ce n-a crezut niciodată: vede văzduhul din lăuntrul inimii și pe sine întreagă se vede plină de lumină și de discernământ, și din acel moment, îndată ce se arată o cugetare, o alungă și o nimicește mai înainte de a se închega și a lua formă, prin chemarea lui Iisus Hristos. “
Bibliografie
1.Sf. Grigorie Sinaitul, Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, Volumul 7, trad. introd. și note Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008.
2.Stăniloae, preot prof. Dumitru, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006.
3.Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea - experiența Vieții Veșnice, Ediția a III-a, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2007.
4.Hierotheos Mitropolit de Nafpaktos, Sfântul Grigorie Palama Aghioritul, trad. prof. Paul Bălan, Editura Buna Vestire, Bacău, 2000.
5.Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Editura Buna Vestire, Bacău, 2001.
6.Cuviosul Paisie Aghioritul, Cale către cer, traducere din elenă de ieroschim. Ștefan Lacoschitiotul, Editura Chilia ,,Βunei-Vestiri”, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.
7.Aleksei Pentkovski, Povestirile unui pelerin în căutarea rugăciunii neîncetate, Editura Deisis, Sibiu, 2001.
8.Tomas Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului Creștin, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Metoda de rugaciune a Sfantului Grigorie Sinaitul.docx