Extras din referat
Introducere
Legea cheamă la moștenire rudele apropiate ale defunctului (din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție) și soțul supraviețuitor al acestuia.
Conform art.45 din Codul familiei rudenia este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz rudenia este în linie dreaptă, iar în cel de-al doilea în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi „ascendentă” sau „descendentă”. Pentru conservarea lucrurilor dobândite de generații într-o familie și păstrarea acestora în familie, precum și datorită afecțiunii prezumate a defunctului pentru rudele sale se efectuează chemarea legală la moștenire.
În actualitate conform noului cod civil art. 405 alin. (1) „Rudenia firească este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun”. alin. (2) „Rudenia civilă este legătura rezultată din adopția încheiată în condițiile prevăzute de lege”.
Așadar conform codului civil moștenirea se cuvine în ordine, soțului supraviețuitor, rudelor defunctului și anume descendenților și colateralilor acestuia,după caz. Descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv. În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în raza a cărui teritoriu se află bunurile la data deschiderii succesiunii.
Conform codului civil rudele defunctului vin la moștenire în urmatoarea ordine:
Clasa I Clasa descendenților
Este alcătuită din copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă, la nesfârșit indiferent de sex, fie că provin din căsătorie , fie din afara căsătoriei, ori din adopție sau înfiere .
Descendenții înlătură de la moștenire pe oricare dintre moștenitorii din celelalte clase, care nu pot veni în concurs cu ei și vin la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie.
Dacă vin singuri la moștenire, descendenții dobândesc întreaga moștenire,pe care o împart între ei în părți egale dacă sunt rude de același grad. Dacă vin la moștenire descendenți cu grade de rudenie diferite,împărțeala se va face pe tulpini. În cazul în care vin în concurs cu soțul supraviețuitor al defunctului, descendenții primesc ¾ din moștenire indiferent de umărul lor, iar soțul supraviețuito primește ¼ . dacă în urma dezmoștenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile de a moștenii conform legii.
Descendenții sunt moștenitori rezervatari și sezinari , ei sunt obligați la raportul donațiilor primite în timpul vieții de la defunct iar ei pot venii la moștenire fie în nume propriu fie prin reprezentare.
Bibliografie
Mircea Mureșan, Sorin Fildan, Ștefan-Ioan Lucaciuc, Drept Civil-Succesiuni, Ed. Cordial Lex Cluj-Napoca 2014;
Jozsef Kocsis, Paul Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu 2016;
Alexandru Bacaci , Gheorghe Comanita, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic 2013;
Cristinel Murzea , Emil Poenaru, Donatia si testamentul. Studiu de doctrina si jurisprudenta, Ed. Hamangiu 2007;
Noul Cod Civil: Legistație consolidată și index: 8 iunie 2015, București, Universul Juridic.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Clasele de mostenitori.docx