Extras din referat
Nulitatea actului juridic civil este cea mai distructivă dintre sancțiunile de drept civil aplicabile actelor juridice civile. Nulitatea este totodată cea mai răspândită cauză și principala situație referitoare la actele juridice civile, care generează ineficacitate în producere a efectelor actelor juridice.
1. Definiție:
Nulitatea actului juridic civil este definită ca fiind sancțiunea ce desființează actul juridic civil, în condițiile în care acesta a fost încheiat fără să fie respectate condițiile impuse de lege, de fond sau de formă.
2. Aspecte generale:
Actul juridic civil lovit de nulitate este un act încheiat contrat legii, iar la constatarea nulității acestuia, părțile (cele care au încheiet contractul) sunt repuse în situția anterioară încheierii contractului. De aici reiese situația de ineficacitate menționată în introducere. Să ne imaginăm faptul că toate actele juridice civile ar fi lovite de nulitate, care ar fi rezultatul? Am constata faptul că toate actele, cu toate că au fost încheiate cu scopul de a produce efecte, au fost întocmite degeaba, situație care trebuie bineînțeles evitată.
Nulitatea poate fi constatată sau invocată de către părți, de către un organ juridic sau chiar și de orice persoană interesată, în anumite situații.
3. Clasificare:
Nulitatea se poate clasifica după următoarele criterii:
În funcție de natura interesului ocrotit:
- Nulitatea absolută- care în principiu anulează actul juridic civil lovit de nulitate, singura metodă de înlăturare a acestei ineficacități fiind, refacerea actului juridic civil.
- Nulitate relativă- caz în care ineficacitatea poate fi înlătuată prin confirmare sau ratificare;
În funcție de întinderea efectelor sancțiunii asupra actului:
- Nulitatea totală- care vizează întreg actul civil juridic;
- Nulitate parțială- în acest caz actul este menținut în parte, fiind lovite de nulitate doar anumite clauze din actul civil juridic;
În funcție de cum este sau nu prevăzută de lege:
- Nulitatea expresă- care este prevăzută expres de un text de lege;
- Nulitate virtuală- care nu este prevăzută expres de un text de lege, dar poate fi dedus din caracterul imperativ al legii;
În funcție de condițiile de valabilitate încălcate:
- Nulitatea de fond - care intervine în caz de lipsă ori nevalabilitate a unei condiții de fond a actului juridic civil;
- Nulitate de formă- care intervine în caz de nerespectare a formei cerute ad validitatem;
Bibliografie
- suportul de curs Drept civil. Partea generală - suport de curs ID, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de drept,Conf. Univ.dr. Cornelia Munteanu;
- https://www.avocat-sector6.ro
Preview document
Conținut arhivă zip
- Nulitatea actului juridic civil.docx