Justiție constituțională

Noțiunea de justiție constituțională. Noțiunea de control al constituționalității legilor.

Apariția constituției ca așezământ politico-juridic fundamental al unei organizări statale, a determinat necesitatea aprecierii forței sale juridice în raport cu celelalte norme ale sistemului de drept. Principiul supremației constituției sau al ,,supralegalității constituționale”, dedus din însăși structura și scopul acesteia, necesită un sistem de garanții împotriva eventualelor încălcări prin legi sau acte normative.

S-a născut, astfel, ideea controlului constituționalității legilor și, totodată, problema autorității competente a-l exercita, în concordanță cu principiile democrației. De aici s-a născut conceptul complex de justiție constituțională.

Noțiunea de justiție constituțională desemnează ansamblul instituțiilor, procedurilor și tehnicilor prin care este asigurată supremația constituției.

Justiția constituțională a fost și este considerată o dimensiune imanentă a statului de drept, văzut mai puțin ca stat și mai mult ca mișcare de raționalizare a puterii, în cadrul căreia controlul de constituționalitate ,,se valorizează ca principiu structural”. Această mișcare tinde să subordoneze funcționarea puterilor publice unui corpus de reguli a căror respect se impune tuturor și care au o forță juridică superioară celorlalte reguli din sistemul de drept. Controlul de constituționalitate contribuie astfel la depășirea ,,mitului” supremației legii și al suveranității parlamentare și consolidează directa aplicabilitate a constituției, edificând ,,un cadru de stabilitate care, sub aspectul trăsăturlor sale esențiale, scapă oscilațiilor inerente procesului de guvernare” (Ioan Muraru, Mihai Constantinescu).

Controlul constituționalității legilor este activitatea organizată de verificare a conformitații legilor cu constituția, efectuată de organele îndrituite, dupa o procedură riguros stabilită și adoptarea deciziilor și a măsurilor adecvate de eliminare a inadvertențelor.

Bazele teoretice al modelului european

Nașterea și dezvoltarea modelului european de control al constituționalității legilor stă în mod incontestabil sub semnul gândirii lui Hans Kelsen. Dacă modelul american s-a născut din necesități practice și în lipsa oricărei prevederi constituționale exprese, modelul european este rodul unei munci teoretice a unui mare jurist austriac, Hans Kelsen. Ordinea juridică, în viziunea lui Kelsen, nu este un sistem de norme juridice de același rang, ci un edificiu cu mai multe etaje suprapuse, o piramidă sau ierarhie formată dintr-un anumit număr de paliere sau de ,,straturi” de norme juridice, în vârful căreia se află constituția.

Consecința acestei ierarhii este crearea unei relații între diversele categorii de norme, astfel încât unele dintre acestea își datorează validitatea normelor superioare: o regulă nu mai are o valoare juridică în sine, ci doar prin raportare la o altă normă, aflată, la rândul ei, în aceeași relație cu o normă superioară. Într-un asemenea sistem, este evident că ideea de conformitate este esențială pentru buna funcționare a lui. De aceea, apare logică necesitatea unui control atât al regularității actelor juridice individuale, al legalității actelor normative subordonate legii, pentru prima dată, o teorie a ordinii juridice care să justifice și să legitimeze controlul constituționalității legilor, în scopul de a garanta validitatea întregului sistem juridic: fără acest control, garanție a regularității, cheia de la boltă a teoriei kelseniene nu ar fi asigurată, iar piramida s-ar dărâma.

Varianta kelseniană de control al constituționalității vizează crearea unui organ unic, special și specializat în exercitarea controlului, care să fie însă doar un legislator negativ, deci să nu poată interveni în opera legislativă decât prin sancționarea eventualelor situații de neconstituționalitate. Jurisdicția constituțională apartține modelului kelsenian nu crează norme, ci doar are rolul principal în verificarea conformității legilor cu constituția.