Cuprins
- INTRODUCERE 3
- I. NORMA JURIDICĂ 4
- 1.1. Ce reprezintă norma juridică? 4
- 1.2. Trăsăturile normei juridice 4
- 1.3. Structura normei juridice 5
- 1.4. Clasificarea normei juridice 6
- II. ACȚIUNEA NORMEI JURIDICE ÎN TIMP, ÎN SPAȚIU ȘI ASUPRA PERSOANEI 8
- 2.1. Acțiunea normei juridice în timp 8
- 2.1.1. Intrarea în vigoare a normei juridice 8
- 2.1.2. Durata de valabilitate a normei juridice 9
- 2.1.3. Ieșirea din vigoare a normei juridice 10
- 2.2. Acțiunea normei juridice în spațiu 11
- 2.3. Acțiunea normei juridice asupra persoanelor 12
- CONCLUZIE 14
- BIBLIOGRAFIE 15
Extras din referat
INTRODUCERE
Dreptul este un ansamblu de norme de conduită obligatorii, ce încorporează drepturi, libertăți și obligații ale cetățenilor în relațiile lor reciproce sau în raporturile dintre aceștia și societate, norme instituite sau acceptate de stat, a căror respectare se realizează, la nevoie, și prin forța coercitivă a statului.
Teoria generală a dreptului surprinde apariția, dezvoltarea și evoluția dreptului, normele și raporturile juridice, elaborarea, sistematizarea, interpretarea și aplicarea dreptului, sistemul dreptului și dimensiunile sale, respectarea normei de drept și răspunderea juridică.
Teoria generală a dreptului este o știință socială, o ramură a științelor juridice, care studiază statul și dreptul, ca fenomene sociale interdependente. În raport cu celelalte științe sociale, științele juridice abordează factorii obiectivi care au condus la apariția și manifestarea dreptului și a statului ca fenomene sociale, precum și constituirea, acțiunea normelor juridice ca reguli de conduită umană și consecințele încălcării lor.
Astfel, consider că studierea dreptului este necesară oricărui individ, pentru că ea reprezintă o necesitate și o cerință socială, cetățenii conștientizând pe zi ce trece statutul de „zoon politikon”, adică ființă socială, titulară de drepturi și obligații statuate de norme juridice.
I. NORMA JURIDICĂ
1.1. Ce reprezintă norma juridică?
Norma juridică este „celula de bază ” a dreptului, cu ajutorul căreia se stabilește modelul de comportament și conține pretențiile și exigențele societății față de conduita membrilor săi în cadrul relațiilor sociale și prin intermediul căreia se are în vedere stabilirea unui echilibru între „ceea ce este” și „ceea ce trebuie să fie”.
Cuvântul „normă” este echivalent cu acela de regulă, întrucât majoritatea normelor conțin reguli de comportament, precum și unele sancțiuni pentru cei care contravin acestor reguli ca și anumite obligații ale participanților la raporturile sociale. În principiu, normele juridice conțin ceea ce trebuie să îndeplinească un anumit subiect de drept ori ceea ce el este îndreptățit să facă sau ceea ce i se recomandă ori este stimulat să îndeplinească.
1.2. Trăsăturile normei juridice
În societatea contemporană, normele juridice reglementează cea mai mare parte a relațiilor sociale, dar nu pot reglementa totul, fapt pentru care acestea se află în interdependență, coexistă cu celelalte categorii de norme ce formează sistemul normativ social.
Norma juridică se individualizează față de celelalte norme sociale existente în comunitate prin mai multe elemente caracteristice. Astfel, norma juridică are un:
a) caracter social: deoarece se adresează relațiilor dintre oameni, vizează exclusiv comportamentul uman pe care urmărește să-l dirijeze;
b) caracter general: pentru că se aplică tuturor cazurilor care cad sub incidența ei. Norma juridică poate avea un grad maxim de generalitate, atunci când vizează toate subiectele de drept sau situațiile ori un grad minim de generalitate, vizând o anumită situație sau o anumită categorie de subiecte;
c) caracter impersonal: în sensul că, aceasta nu se adresează unui sau unor subiecte de drept prestabilite, ci tuturor acelora care, adoptând o anumită conduită, se află în situațiile determinate de norma juridică. Acest caracter al normei juridice nu trebuie înțeles în sensul că orice normă de drept vizează absolut pe toată lumea. Unele norme pot face referire la toate subiectele de drept, în timp ce altele vizezază numai o anumită categorie de subiecte;
d) caracter obligatoriu: regulile de conduită pe care le descriu normele juridice în dispozițiile lor sunt obligatorii. Nerespectarea lor atrage aplicarea sancțiunii prescrise de aceeași normă. Rolul normelor de a asigura ordinea de drept în societate este asigurat de caracterul lor obligatoriu.
e) caracter prescriptiv: deoarece stabilește un anumit comportament, impune o conduită, constând într-o acțiune sau inacțiune umană îndreptată într-o anumită direcție, în vederea realizării unui anumit scop. Caracterul prescriptiv al normei juridice se regăsește cu nuanțe specifice în cazul normelor principii, normelor definiții și normelor sarcini.
Bibliografie
1. Albici, M. (2005). Despre drept și știința dreptului. București: Editura All Beck
2. Boboș, G. (2008). Note de curs. Teoria generala a dreptului, Cluj-Napoca: Suport de curs
3. Ceterchi, I., & Craiovan, I. (1993). Introducere în teoria generală a dreptului. București: Editura ALL
4. Corbeanu, I., & Corbeanu M. (2002). Teoria generală a dreptului. București: Editura Lumina Lex
5. Lector Univ. Dr. Gidro, A. (2012). Teoria generală a dreptului. Cluj-Napoca: Suport de curs
6. Lector Univ. Dr. M. F. M., Ionescu (2011). Teoria Generală a Dreptului. București: Suport de curs
7. Lector univ. dr. Zărie, I. M. (nd). Teoria generală a dreptului. Suport de curs
8. Popa, N. (1996). Teoria generală a dreptului. Bucuresti: Editura Actami
9. Voicu, C. (2000). Teoria generală a dreptului, ediția a III-a. București: Editura Sylvi
10. Acțiunea normei juridice în timp, în spațiu și asupra persoanelor (nd). Retrieved from: https://www.stiucum.com/drept/drept-general/Actiunea-normei-juridice-in-ti45887.php
11. Clasificarea normelor juridice (2020). Retrieved from: https://conspecte.com/Drept/clasificarea-normelor-juridice.html
12. Cursul 11: Norma juridică. Teoria generală a dreptului (2015). Retrieved from: https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/teoria-generala-a-dreptului/note-de-curs/cursul-11-norma-juridica/3749762/view
Preview document
Conținut arhivă zip
- Actiunea normei juridice in timp, in spatiu si asupra persoanei.docx