Administrarea probelor

În vederea constatării existenței faptelor, a împrejurărilor de fapt, cât și a vinovăției făptuitorului, organele judiciare desfășoară o activitate complexă de identificare și strângere a probelor prin intermediul mijloacelor de probă.

Articolul 63 alin. (1) definește proba ca fiind orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Mijloacele de probă sunt acele instrumente legale prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probe.

În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să elucideze cauza sub toate aspectele, pe bază de probe (art. 62 ). În acest sens, organelor de urmarire penala le revine competenta de a dispune trimiterea in judecata ori, dupa caz, netrimiterea in judecata a faptuitorului. În ipoteza in care cauza penala este dedusa spre judecare instantei, acesta trebuie sa stabileasca existenta sau inexistenta infractiunii, trebuie sa cuantifice vatamarile materiale si morale cauzate, sa aprecieze daca este cazul sa se retina circumstante legale ori judiciare in vederea agravarii sau atenuarii raspunderii penale. Toate aceste dispozitii nu se pot lua decat in baza probelor existente la dosar. Astfel, din punct de vedere judiciar, nu exista decat ceea ce poate fi probat.

Din punct de vedere terminologic, termenul probă provine din latinescul probo,- are, -avi, -atum, care inseamna a dovedi sau de la probation care inseamna dovada.

Noțiunea de probă nu se confundă cu cea de probare, ca activitate de strângere și verificare a probelor, constand in acele acte procedurale prin care organele judiciare si partile stabilesc, prin mijloace prevazute de lege, elementele de fapt necesare pentru constatarea faptelor si a imprejurarilor care formeaza obiectul unei cauze penale.

În acelasi timp nu trebuie confundate nici notiunea de proba cu cea de mijloc de proba. Astfel, probele, ca elemente de fapt care servesc la aflarea adevarului in procesul penal, sunt aduse la cunostinta organelor judiciare prin intermediul mijloacelor de proba, iar mijloacele de proba sunt acele cai legale prin care se constata existenta probelor sau, altfel spus, ele sunt izvorul probelor.

Din momentul declansarii procesului penal si pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, toate probele fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor. De aceea, in literatura juridica s-a afirmat ca probele sau dovezile stau la temelia hotararii judecatoresti.

Datorită rolului însemnat pe care îl au probele în administrarea justiției penale, unii autori au afirmat că întregul proces penal este dominat de problema probelor.

Astfel, legea procesual penală prevede că:

−urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora (art. 200);

−procurorul, dacă constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare și legal administrate, dispune trimiterea în judecată (art. 262);

−instanța de judecată își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză (art. 287).

Potrivit art. 63 alin. (2), C. pr. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Principiul liberei aprecieri a probelor presupune că fiecăreia i se conferă

o anumită importanță, justificată prin informațiile pe care le oferă în aflarea adevărului.

- Clasificarea probelor in procesul penal

După caracterul sau natura lor, probele sunt în sprijinul învinuirii sau al apărării, devenind astfel:

a) probe în acuzare, care servesc la dovedirea vinovăției învinuitului sau inculpatului sau a existenței unor circumstanțeagravante;

b) probe în apărare, care servesc la dovedirea nevinovăției învinuitului sau inculpatului sau a existenței unor circumstanțe atenuante.