Aspecte de teorie și practică în materia infracțiunii de violare de domiciliu

Capitolul I:

Consideraţii generale asupra infracţiunilor contra persoanei

Încă din cele mai vechi timpuri importanţa principiului garantării şi apărării libertăţii persoanei a fost conştientizată acesta fiind enunţat ca fiind parte esenţială din Declaraţiile, documentele politico-juridice şi actelor Romei antice precum şi ale celor din timpul feudalismului, formând mai târziu conţinutul fundamental al tuturor „Bill of rights” şi al „declaraţiei drepturilor” adoptate din secolul XVII şi până în prezent .

În epoca modernă s-a considerat necesar ca proclamarea necesităţii apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor să fie făcută unitar la nivel mondial prin intermediul „Declaraţiei Universale a drepturilor Omului” adoptată şi proclamată de către Adunarea Generală a O.N.U. la data de 10 decembrie 1948. în cuprinsul acestei declaraţii s-a arătat printre altele, că: toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în drepturi, orice persoană având dreptul la viaţă, la libertate şi securitatea persoanei sale, nimeni neputând fi ţinut in sclavie sau în servitute (sclavia şi comerţul cu sclavi fiind interzis în toate formele sale), nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul său sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale; în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale nici un om nu trebuie să fie supus decât îngrădirilor stabilite prin lege cu scopul exclusiv de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, pentru a fi satisfăcute cerinţele moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică.

În legislaţia română principii precum: garantarea dreptului la viaţă, a dreptului la integritatea fizică şi psihică a persoanei, libertatea individuală şi siguranţei persoanei, inviolabilitatea domiciliului şi a reşedinţei, inviolabilitatea secretului corespondenţei şi al celorlalte mijloace legale de comunicare, interzicerea muncii forţate, au fost consacrate şi apărate în legea fundamentală a ţării: Constituţia României. Respectarea acestor prevederi constituţionale este asigurată de toate ramurile dreptului potrivit cu specificul lor, o contribuţie importantă la consacrarea acestora având legea penală. Cadrul juridic menit să dea eficienţă apărării acestor drepturi şi libertăţi îl formează Titlul II din partea specială a Codului Penal.

Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra persoanei este reprezentat de ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătura cu apărarea persoanei privită sub totalitatea atribuţiilor sale (viaţă, integritate corporală, inviolabilitate sexuală, libertate, demnitate). Aceste infracţiuni prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat, pe de o parte de importanţa valorilor sociale ce constituie obiectul protecţiei penale şi de gravele urmări ce le poate avea pentru comunitate săvârşirea acestor infracţiuni, iar pe de altă parte, de faptul că de regulă infracţiunile contra persoanei se realizează, de regulă, prin utilizarea unor mijloace sau procedee violente şi au o frecvenţă deseori mai ridicată în raport cu alte categorii de infracţiuni . Toate infracţiunile cuprinse în titlul II al Părţii Speciale au şi un obiect juridic special constituit din relaţiile sociale referitoare la fiecare din atributele esenţiale ale persoanei luate în parte (viaţa, integritatea corporală, libertatea, demnitatea, etc. ) şi privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile „erga omnes” . Aceste drepturi, denumite şi drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil şi indisolubil legate de persoana omului, prin ele fiind garantată şi ocrotită personalitatea omului, atât sub aspect fizic, material împotriva faptelor ce aduc atingere existenţei fiinţei umane sau integrităţii sale corporale, cât şi sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta în mod liber în societate cu respectarea atributelor personalităţii sale (libertatea de a acţiona, demnitatea, inviolabilitatea sexuala, etc.).

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunilor contra persoanei poate să fie orice persoană deoarece legea nu prevede decât în cazuri speciale cerinţa ca subiectul activ să aibă o anumita calitate (ex.: în cazul infracţiunii de incest subiectul activ trebuie să fie ascendent, descendent sau frate - sora ). În anumite cazuri calitatea subiectului activ atrage încadrarea faptei într-o variantă agravantă a infracţiunii ca de exemplu în cazul omorului din culpă atunci când subiectul activ este conducătorul de autovehicul.