Cauze exoneratoare de răspundere

CAUZE EXONERATOARE DE RASPUNDERE

1. Fundamentul juridic, cauzele de înlaturare a raspunderii internationale a statelor si modul de punere în aplicare a acesteia

În dreptul international, sensul raspunderii este diferit de acceptiunea sa generala de datorie sau obligatie din dreptul civil. Raspunderea denota pozitia juridica specifica a unui stat care a încalcat o obligatie internationala.

În proiectul de codificare al Comisiei de Drept International adoptat în 2001, art. 1 precizeaza ca " orice act international ilicit al unui stat atrage dupa sine raspunderea acestui stat" .

Proiectul Comisiei din 1973, definea raspunderea statelor ca fiind " obligatia de a raspunde pentru un act savârsit si de a repara si de a face restituiri pentru prejudiciul cauzat". Activitatea Comisiei de codificare a regulilor de baza ale raspunderii internationale a statelor a fost concentrata asupra regulilor secundare, respectiv cele care reglementeaza raspunderea statelor pentru fapte sau actiuni ilicite, precum si consecintele juridice ale unor astfel de acte.

Potrivit principiului general de drept încalcarea unei obligatii derivând dintr-o norma juridica declanseaza raspunderea autorului si creaza în sarcina sa obligatia de a repara prejudiciul produs. Ca si dreptul intern, dreptul international consacra ca principiu general raspunderea statelor pentru fapte sau acte ilicite ca rezultat al unei actiuni ( delicta commissiva) sau abstentiuni (delicta ommissiva) .

Raspunderea internationala a unui stat poate sa aiba la baza comiterea unui act ilicit international de o anumita gravitate ce încalca principiile si normele de drept international, sau unei infractiuni internationale, fapta de o gravitate deosebita prin care statul încalca o obligatie care izvoraste dintr-o norma imperativa a dreptului international. O astfel de fapta grava lezeaza nu numai interesele unui stat ci si ale comunitatii internationale în ansamblul sau (art.40 din proiect). O asemenea discutie a facut-o Curtea Internationala de Justitie în speta "Barcelona

Traction", aratând ca în astfel de situatii este vorba de obligatii erga omnes. Pentru a se angaja raspunderea internationala a acestuia nu este nevoie sa se demonstreze existenta unei culpe a autorului faptei ilicite, cu exceptia anumitor tratate.

Facând o privire de ansamblu asupra raspunderii juridice în dreptul international public, vom observa anumite similitudini cu dreptul comun, dar, subliniem, rezervându-si anumite particularitati. Stabilirea raspunderii unui stat - ca subiect de drept - deci cu statut juridic bine definit - este uneori anevoioasa din mai multe considerente: economice, sociale si politice.

Având în vedere existenta unui fapt ilicit, regulile internationale stabilite prin tratate si conventii, prescriu pentru statele parti un anumit comportament pe care toate statele parti -trebuie sa le respecte în mod neconditionat. Dispozitiile acestora sunt obligatorii iar "un fapt al unui stat poate fi calificat international ilicit numai conform dreptului international" (conf. art.3 al proiectului C.D.I.).

Conditionarea raspunderii unui stat depinde de încalcarea unei obligatii internationale care în sistemul relatiilor internationale este corolarul dreptului altui stat de a cere îndeplinirea acestei obligatii. Atunci când o obligatie este încalcata, sunt lezate teoretic drepturile celorlalte state. De aceea, regimul raspunderii trebuie conceput intr-o maniera care sa asigure restabilirea sau corectarea unei situatii si sa descurajeze tendintele si încercarile de destabilizare a relatiilor dintre state.

Raspunderea apare sau trebuie sa apara numai atunci când o obligatie internationala a fost încalcata, însa, este foarte important de stabilit daca prin conduita unui stat este încalcata o norma sau conduita însasi reprezinta o încalcare a unei obligatii internationale.

Conduita unui stat poate fi permisa, interzisa sau impusa de dreptul international. Actiunea sau omisiunea unui stat în contextul încalcarii unei obligatii internationale genereaza raspunderea sa indiferent de calificarea sau motivarea acestei conduite potrivit dreptului intern, opinie afirmata de Curtea Permanenta Internationala de Justitie într-o serie de spete cum sunt: "tratamentul nationalilor spanioli si altor personae de origine poloneza" (1932), " pasajul navei Wimbledon prin canalul Kiel" (1923), ca si în practica arbitrala. Uneori, în dreptul intern, statele se bucura de imunitate de jurisdictie în raport cu instantele nationale. Însa, in dreptul international, statul preia asupra sa raspunderea pentru încalcarea obligatiilor internationale asumate.

Trebuie sa prcizam însa ce se întelege prin încalcarea unei obligatii internationale. Un astfel de raspuns rezulta din art. 12 care prevede ca: "exista o încalcare a unei obligatii internationale de catre un stat atunci când un fapt al acelui stat nu este în conformitate cu ceea ce

i se cere statului prin acea obligatie indiferent de originea sau caracterul sau. Ca atare, încalcarea unei obligatii internationale consta în neconcordanta între conduita ceruta unui stat printr-o obligatie si conduita reala adoptata de catre stat, adica între cerintele dreptului international si situatia de fapt.

Raspunderea incumba statelor în virtutea pozitiei privilegiate pe care acestea o au ca subiecte principale ale dreptului international.