Cazul gladiola

Introducere

Dimineața zilei de 28 mai 1980 a fost una deosebit de dificilă pentru milițienii gălățeni, care au trebuit să ancheteze poate cea mai terifiantă crimă din Galați, dar și pentru Marin Grigoriu, tânărul de 24 de ani, care a descoperit cadavrele celor două victime. Crima a avut loc în cartierul de case de pe strada Gladiolelor, astăzi strada Călugăreni, crimă cu aspecte pe care am putea, fără să exagerăm, să le numim demonice.

Dimineața unei descoperiri macabre. O curte pătată de sânge - de la gard la pavaj și frunziș și un interior care întorcea pe dos și pe cel mai tare soldat. Victimele: Aneta și Elisabeta Vasiliu. Mamă și fiică, femei singure, la vârsta la care nu te gândești la o femeie decât pios, zăceau dezbrăcate și pline de sânge, după ce își bătuse joc cineva de ele. Femeile aveau buzele mușcate și sânii tăiați. Bătrâna nici măcar nu putea merge, avusese fractură de bazin! Arma crimei, un topor, rămasă la vedere. S-au constatat apoi lucruri neimaginabile: fiica avea pe față un fragment din propriul intestin, amândouă fuseseră siluite cu coada toporului - ore și ore, vaginal și anal.

De caz s-a ocupat personal Dumitru Culcea, fostul șef al Miliției din vremea respectivă, împreună cu mai mulți criminaliști recunoscuți ca fiind foarte priceputi. Publicațiile comuniste nu au scris despre oroarea aceasta, însă după Revoluție dosarul cu atrocități a fost deschis și, mai mult decât atât, a fost făcut public.

Prezentarea cazului

„Emil, tehnicianul foto al formațiunii, intră în laborator și mă anunță că s-a întîmplat un omor și că ofițerul de serviciu mă caută. Ies din laborator, dar nu-l găsesc pe ofițerul de serviciu. Plecase grăbit și ajutorul său nu știa de eveniment. Revin în laborator, formez la telefon 280, dispeceratul, și-mi răspunde dispecerul. Îmi confirmă cele aflate de la ajutorul ofițerului de serviciu, că de la Miliția municipiului Galați a fost anunțat că în strada Gladiolelor s-a comis un dublu omor, mai multe nu știe nici el. La judiciar, nimeni. La fel și la oraș. Probabil sunt la fața locului. Îl rog pe Emil să-l caute pe Costică, șoferul cu autospeciala, și s-o tragă în față, eu, împreună cu proaspătul criminalist Ion B. Iau trusa, aparatul foto cu film color (că pentru astea numai color trebuie), blițul. „Unde-i strada gladiolelor? îl întreb pe F. Ajutorul ofițerului de serviciu. Nu știe. Nici eu, nici Costică nu știm. Se oferă un cunoscut al plut. adj. B. de la cazier, care, cu voce tulburată se oferă să ne călăuzească. Plecăm demarînd cu roțile fluierînd. În drum, „călăuza” ne informează că e ceva „groaznic” (cuvîntul îi aparține). Femei goale, sînge, moarte, îți vine să vomiți; mulți curioși; el s-a uitat pe fereastră, „e groaznic”. Tac și nu zic nimic. Nu vreau să-mi imaginez. Să fiu cu mintea clară, cu nimic preconceput în cap. Ajungem în piața „I.C. Frimu” și de acolo virăm la dreapta, apoi imediat la stînga. În față, la capătul străzii, o mare de oameni. „Poftim! Paza locului fapte nu-i și caută urme dacă mai găsești!” îmi spun în ciudă. O căsuță mică, așezată pe colț la intersecția a două străzi, cu grădină în față și un tei umbros. Este locul unde a fost comisă nenorocirea. Cu greu curioșii se trag înapoi. Aici nu-i nici un milițian. Or fi, dar nu-i văd. Costică rămîne în mașină, iar eu, împreună cu B. intrăm pe poarta curții, priviți de mulțime. Nu mi-am luat nici un aparat, nici un caiet; vreau să iau contact cu ambianța locului faptei. Apare TEO, așa cum îi spunem noi tehnicianului criminalist de la municipiul Galați. El, încă de la intrarea în curte, ne arată gardul rupt lîngă tei, iar pe o scîndură cîteva pete închise la culoare. (n.m. drumul de acces și de plecare în și din cîmpul faptei).

Este în fața mea o casă mică, cu aspect de vechitură, cu terasa din lemn putrezit, la fel și podeaua ei. Ușa de la antreu este deschisă. Lt. B. împreună cu Costică, scoate din autospecială toate ustensilele noastre și le depun pe o băncuță din curte, imediat lîngă poartă, chiar alături de o țeavă cu robinet pentru apă potabilă. Observ că pe aleea din cărămizi, de la poartă pînă la clădire, sunt mai multe pete circulare, probabil de sînge. Ulterior și colegii de la judiciar vor observa că aceste pete sunt și pe frunzele plantelor ce mărginesc aleea. Spuneam că ușa de la intrare era deschisă. În fața ei era, chiar pe prag, o pereche de pantofi așezați ca pentru uscat (am aflat după aceea, de la nepotul victimelor, că pantofii erau ai mătușii sale Lilica) și cîteva fragmente din lemn de fag.