Cazurile în care se poate declanșa recursul în anulare

Indiferent ca recursul a fost considerat ca o judecata prin care se infaptuieste un grad suplimentar de jurisdictie si deci insitutia constituie o cala de atac ordinara sau aceasta se situeaza in afara nivelelor normale ale judecatii , intrucat intervenind dupa ramanaerea definitiva a hotararii capata trasaturile unei cai extraordinare de atac, casarea are intotdeauna loc la initiativa procurorului sau partilor si in realizarea intereselor legitime ale acestora. Ministerul Public, respectiv partile isi promoveaza interesele direct sau implicit in urma recursului si orice casare atrage consecinte nemijlocite pentru cei in cauza.

Cu mai multa vreme in urma s-a recunoscut insa ca recursul trebuie sa produca anumite consecinte pe planul corectei activitati jurisdictionale aparand nu numai interesele partilor , da si pe cele ale legii respectiv ale practicii judiciare. Asa s-a nascut ideea recursului extraordinar inca in conceptia legiuitorului revolutionar francez din 1790-1791 , de unde a trecut si in codificarea napoleoniana , evoluand in forme diferite pana in legislatiile contemporane.

Recursul in anulare este o cale de atac extraordinara care are o natura juridica evident deosebita fara de fostul recurs extraordinar asa cum acesta a existat pana in 1993.

In locul unei posibilitati largi de atacare a hotararii definitive de cate ori acasta era esential nelegala sau vadit netemeinica , actualmente calea de atac extraordinara nu poate fi folosita decat in cazurile strict enumerate de lege ( ca la contestatia in anulare si la revizuire ). Este adevarat ca motivele in recurs in anulare sunt numeroase , dar totusi ele sunt strict limitate , iar uneori delimitate si sub aspectul subiectilor asupra carora calea de atac isi produce efectele.

O asemenea schimbare a naturii juridice a recursului in anulare este justificata avand in vedere ca si recursul ordinar nu se mai exercita in parametrii foarte largi ai unei nelegalitati ori netemeinicii ca in trecut. Din moment ce recursul ordinar are cazuri anume in care se poate folosi , este normal ca aceeasi conceptie sa se manifeste si in cazul recursului in anulare.

Recursul in anulare fiind o cale de atac extraordinara de natura deosebita nu a fost lasat la indemana partilor sau a procurorilor.

S-a dorit ca sfera titularilor acestei cai de atac sa fie cat mai restransa si asemenea limitari exista in cele mai multe legislatii.

Pornind de la aceasta conceptie , art. 409 al Codului de procedura penala a prevazut ca procurorul general , din oficiu sau la cererea ministrului justitiei , poate ataca cu recurs in anulare la Curtea Suprema de Justitie orice hotarare definitiva.

Norma distinge intre subiectii care pot avea initiativa si titularul care poate legal sesiza instanta.

Daca se are in vedere declansarea institutiei , dreptul revine atat ministerului justitiei cat si procurorului general. Procurorul general poate actiona din oficiu ( deci din propriee initiativa ) sau la cererea ministrului justitei.