Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 3451
Mărime: 23.47KB (arhivat)
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Mihaela Tofan

Extras din referat

Orice contract individual de muncă are o parte legala, formată din drepturi şi obligaţii prevăzute în legi sau alte acte normative, şi o parte convenţională, care cuprinde clauze lăsate la liberul acord al părţilor.Partea legală are caracter de ordine publică, prin clauzele incluse în ea neputându-se crea salariatului o situaţie mai puţin favorabilă decât minimul legal.În schimb părţile, pot conveni asupra unor facilităţi suplimentare faţă de cele oferite de lege.

Din punctul efectiv al conţinutului, contractul individual de muncă conţine clauze generale, care se regăsesc în orice contract, şi clauze specifice, caracteristice unui anumit contract individual de muncă.Unele clauze sunt apreciate ca fiind esenţiale, în rândul acestora incluzându-se cele care se referă la felul muncii, locul muncii, salariul.Contractele individuale de muncă mai includ clauze privind durata contractului, timpul de lucru, concediul de odihnă, conditiile de muncă, protecţia şi igiena muncii, ordinea şi disciplina muncii, acordarea de spaţiu de locuit.

Totodata, clauzele contractului individual de muncă, indiferent că el este încheiat pe durată nedeterminată sau determinată, prevăd drepturile şi obligaţiile generale ale parţilor.

Astfel, “angajatorul este ţinut să asigure activitatea convenită si să dea salariatului mijloacele de a o executa.El este ţinut să plătească salariul convenit şi să asigure condiţiile ca salariatul să beneficieze de toate avantajele sociale prevăzute de lege şi contractul colectiv de muncă.El trebuie să respecte calificarea profesională convenită cu muncitorul şi să nu-i încredinţeze sarcini ce nu corespund acestei calificări.Angajatorul trebuie să trateze în mod uman salariatul şi să-i respecte viata sa privată.

La rândul său, salariatul trebuie să presteze muncă în mod personal, neputând să se substituie unui terţ.El trebuie să-şi desfaşoare activitatea în mod corect, într-o manieră conştiincioasă şi loială.El este ţinut să nu dezvaluie secretele de fabricaţie.Fiind în poziţia de subordonare, el trebuie să se supună ordinelor şi instrucţiunilor angajatorului.El trebuie să respecte dispoziţiile regulamentului de ordine interioară, să se abţină de la orice act de concurenţă faţă de angajator.De assemenea, salariatul nu trebuie să divulge secretele de fabricaţie, iar cadrele de conducere sunt ţinute să-şi manifeste loialitatea, evitând să-şi manifeste public dezacordul lor cu conducerea şi cu cei ce lansează critici contra acesteia.”

Prin încheierea contractului individual de muncă constă în faptul că prin încheierea lui devin aplicabile toate prevederile legale în raportul concret dintre două subiecte de drept determinate care au consimţit în mod liber, după propria lor voinţă, să stabilească acest raport.Prin urmare clauzele contractului sunt stabilite de părţi, angajator şi salariat, în urma negocierii directe, singura interdicţie fiind ca aceste clauze să nu contravină legii, ordinii publice şi contractului colectiv de muncă (art.11 din Codul muncii).O serie de dispoziţii, care reglementează contractul indivudual de muncă-ne referim la drepturile şi obligaţiile prevăzute în lege sau în alte acte normative-având caracter de ordine publică, duc la consecinţe că părţile nu pot deroga de la ele spre a crea salariatului un regim mai greu(defavorabil).Aceste dispoziţii reprezintă un minim de garanţie pentru salariaţi, încât orice clauză convenţională contrară, este nulă de drept.În schimb.părţile sunt libere să contracteze în condiţii mai favorabile pentru salariaţi decât acelea prescrise de lege.

Partea legală a contractului individual de muncă are o importanţă deosebită în cazul personalului, autorităţilor şi instituţiilor publice, al altor unităţi bugetare.Salariile acestui personal, durata concediului de odihnă, inclusiv al celui suplimentar şi cuantumul indemnizaţiei acestui concediu sunt , ca regula prevăzute de normele legale.

Partea convenţională reprezintă acea parte a contractului lasată la liberul acord de voinţă al părţilor, dar, şi în acest caz, cu respectarea normelor legale, a contractului colectiv de muncă, a ordinii publice şi a bunelor moravuri.Drepturile si obligaţiile cuprinse în actele normative care au caracter de ordine publică nu pot fi incălcate spre crea salariatului un statut defavorabil faţă de minimul legal părţile pot să se inţeleagă însă în legatură cu o serie de condiţii superioare pentru salariati, în raport cu prevederile actelor normative şi ale contractelor colective de muncă.

In noile condiţii ale negocierii condiţiilor de muncă, a salariatului, a duratei concediului de odihnă, pentru o mare parte a personalului, rolul părţii legale s-a diminuat în favoarea părţii convenţionale.In conţinutul contractului individual de muncă trebuie să intre elementele cu caracter general,prevăzute în art.17 din Codul muncii, precum si, dupa caz, cele de la art.102 în cazul contractului cu timp parţial, cele de la art.18, când salariatul urmează să-şi desfaşoare activitatea în străinatate sau cele de la art.106 în cazul contractului de muncă la domiciliu.

Preview document

Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 1
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 2
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 3
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 4
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 5
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 6
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 7
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 8
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 9
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 10
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 11
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 12
Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Clauze Obligatorii al Contractului Individual de Munca.doc

Alții au mai descărcat și

Contractul Colectiv de Munca în Dreptul Comparat

INTRODUCERE Dreptul comunitar (dreptul muncii în Uniunea Europeană) este constituit din ansamblul normelor (regulilor) juridice, elaborate de...

Rolul timpului de muncă și de odihnă în relațiile de muncă din România

INTRODUCERE ,,Munca este legea lumii moderne; temeiul unui stat este munca; Bogăția unui popor nu stă în bani ci, iarăși, în muncă; Fiecare ,...

Timpul de odihnă al salariaților

Introducere O revendicare istorică importantă a lucrătorilor încă din secolul al XlX-lea dar, de regulă, inaplicabilă chiar în prezent, credem,...

Cadrul Reglementativ al Dreptului Salariatului de a Beneficia de Concediu

Capitolul I Contractul individual de munca-temei al aparitiei raportului juridic de munca 1.1. Definitie si reglementare Dreptul la munca este...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Încheierea contractului individual de muncă

CAPITOLUL 1- Importanta contractului individual de munca Conditiile realitatii contemporane reclama acordarea, de catre legiuitor, a unei...

Cadrul Reglementativ al Dreptului Salariatului de a Beneficia de Concediu

Capitolul I Contractul individual de munca-temei al aparitiei raportului juridic de munca 1.1. Definitie si reglementare Dreptul la munca este...

Clauze Obligatorii ale Contractului Individual de Muncă

Introducere “Munca este legea lumii moderne care nu are loc pentru leneşi, temeiul unui stat, bogăţia unui popor”(Mihai Eminescu). Munca poate fi...

Clauze Obligatorii ale Contractului Individual de Muncă

Anterior încheierii sau modificarii CIM, angajatorul are obligatia de a informa persoana care solicita angajarea ori, dupa caz, salariatul, cu...

Clauzele Obligatorii ale Contractului Individual de Muncă

Contractul individual de muncă. Definiţie: Articolul 10 din Codul Muncii dă o definiţie mai complexa contractului individual de muncă definindu-l...

Clauzele Obligatorii ale Contractului Individual de Muncă

I. Contractul individual de muncă Codul muncii defineste contractul individual de muncă ca fiind „contractul în temeiul caruia o persoană fizică,...

Clauze Obligatorii ale Contractului Individual de Munca

Contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub...

Clauze Obligatorii ale Contractului Individual de Munca

Introducere: Contractul individual de munca – definitie si obiect Potrivit art. 10 din Codul Muncii, contractul individual de munca este definit...

Ai nevoie de altceva?