Considerații Generale privind Posesia

Capitolul 1 – Cadrul legislativ

Reproducând articolul 2228 C. civ. francez, autorii Codului civil român, în articolul 1846 aliniatul 2, definesc posesia astfel: “Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostrum.” Astfel, nu există o similitudine între posesie şi deţinere, deoarece deţinerea sau detenţia repreyintă o simplă posesie precară. Nu există similitudine nici între posesie şi folosirea unui drept, deoarece nu este exclus să fim în prezenţa posesiei, fără ca să existe un drept.

Deşi Codul civil nu consacră posesiei un titlu special, în multe articole foloseşte termenul de posesie. Astfel, articolul 485 prevede că posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună credinţă. În articolul 486 posesorul este de bună credinţă când posedă ca proprietar

în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute. În articolul 487 posesorul încetează de a fi cu bună credinţă din momentul când aceste vicii îi sunt cunoscute. În schimb în articolul 895 legatarul unei fracţiuni de ereditate va cere posesiunea de la ereyii rezervatari.

În textile de lege enunţate, legiuitorul nu foloseşte noţiunea de posesie în raport cu dreptul de proprietate sau alte drepturi reale.

Posesia nu este decât o stare de fapt sau “puterea materială pe care o exercită cineva asupra unui lucru şi care este analoagă cu aceea pe care o exercită un proprietar”.

Jurisprudenţa a reţinut constant că posesia nu este decât o stare de fapt. Astfel instanţa supremă a stabilitt că posesia este o stare de fapt care constă în stăpânirea uni bun de către o persoană ce se pretinde a fi titularul unui drept real asupra acelui bun, ea putând fi exercitată şi de o altă persoană în numele acesteia. Posesia poate fi sau nu conformă cu starea de drept. Atunci când posesia este conformă cu starea de drept, se consideră că posesia este legitimă, iar în cay contrar este nelegitimă. Indiferent dacă este legitimă sau nelegitimă, chiar dacă este o stare de fapt, posesia este protejată de lege. Instanţa supremă a decis că nimănui nu-i este permis, chiar dacă ar fi proprietar sau coproprietar, să intre în posesia bunului împotriva voinţei celui care o exercită efectiv.

Capitolul 2 – Natura juridică a posesiei

În doctrina juridică occidentală a fost conturată teoria conform căreia posesia este un drept, care trebuie inclus, asemenea dreptului de proprietate, printer celelalte drepturi reale. Această teorie nu a reuşit însă să se impună, ea fiind înlocuită cu teoria care consideră posesia o stare de fapt. Chiar dacă posesia poate fi şi un atribut al dreptului de proprietate, ea nu poate fi tratată ca un drept real distinct. Un atribut al dreptului de proprietate, nu poate fi similar cu dreptul de proprietate însuşi.

Între teoria posesiei ca un drept şi posesia ca o stare de fapt s-a conturat teoria despre posesie ca o stare de fapt generatoare de drepturi, care încearcă o sinteză între cele două teorii.

Fiind o stare de fapt, posesia generează implicit unele drepturi, aşa încât nu se poate considera că ne-am afla în prezenţa unei noi teorii referitoare la posesie.