Conștiința morală și interacțiune socială - Relația drept-morala

I. Conștiința și conduita morală

Conceptul de morală se referă la un anumit cod social, la un ansamblu de reguli cărora trebuie să ne supunem pentru a fi admiși într-o societate dată. Morala se referă la ceea ce este bine sau rău și se ocupă cu descoperirea metodelor și mijlocelor prin care să se combată răul. O caracteristică definitorie a omului și a umanității o constituie moralitatea.

Morala se referă la acele modele, ghiduri de acțiune interiorizate de către individ care și le impune nu ca pe o obligație ci ca pe o necesitate, prin simplu fapt de a preveni sau de a forma parte din „ceea ce este bun”. Așa cum spune Kant: „Moralitatea este, singură, o demnitate, care poate transforma o ființă rațională într-un scop în sine, căci numai prin ea este posibil ca această ființă să devină membră legiuitoare într-un imperiu al scopurilor ”.

Conceptual Morală este o formă a conștiinței sociale, care reflectă ansamblul concepțiilor, ideilor și principiilor (normelor) care călăuzesc și reglementează conduita oamenilor în relațiile personale, în familie, la locul de muncă și în societate în general. (Ioan Bontas, "Pedagogie")

Judecata morală presupune evaluarea (și cel mai des autoevaluarea) unor comportamente și situații prin raportarea lor la cerințele morale impuse de ambianța social - istorică a individului. Ea se formează prin învățarea socială și însușirea critică a modelelor de conduită promovate de societate. Dezvoltarea morală este un proces activ de organizare a experienței în structuri cu semnificație crescândă, prin care valorile morale sunt văzute dintr-o perspectivă nouă.

Morala este conștiința relațiilor între valori. Într-un anume sens, dacă individului îi lipsește această dimensiune, el nu se mai înscrie în societatea omenească, nu mai aparține umanului. Este evident, atunci, ca dimensiunea morală a personalității este nu numai o problemă a individului ci, simultan, o problemă a societații. Teoria personalității a stabilit că personalitatea copilului este un produs social și o realizare cu caracter social a trăsăturilor umane. De altfel, este cunoscut faptul că până la o anumita vârstă copilul este amoral (nu are cunoștințe despre morală).

Este evident că personalitatea morală este principala dimensiune a structurii ființei umane. Există fără discuții laturi și aspecte ale ființei, precum și ale actvității ei, care nu pot fi considerate din punct de vedere moral, dar care sunt totuși supuse modelării controlului uman. Putem afirma că, dacă prin natura lor, nici una din activitățiile umane nu sunt propriu-zis morale, totuși, toate sunt susceptibile de a fi, altfel spus, toate activitățile umane pot fi supuse unor judecăți de valoare morală (pentru că orice judecată presupune și raportarea la bine și la rău ). Rolul simțului moral în acțiunea umană poate fi pe deplin înțeles numai dintr-o abordare sistematică a faptului social, menită să pună în evidență multiplele interdependențe și în determinări care există între factori obiectivi și subiectivi pe de o aprte, între difritele laturi ale conștiinței pe de altă parte. (T. S. Maxim).

Morala socială ca sens filosofic reunește conduitele regulate, faptele de viață cu semnificația lor, specifică unei societăți date. Morala individuală solicită cunoașterea și încorporarea moralei sociale în structura personalității și a conduitelor - valorile moralei sociale devenind astfel modul de a evalua și acționa individual. Problemele cele mai importante ale moralei se centrează în jurul modului cum se dezvoltă în viață standardele interiorizate cu privire la bine și rău; cum se dezvoltă judecata morală; cum se formează deprinderile de autocontrol, necesar în satisfacerea standardelor interiorizate (ale dorințelor, intereselor, năzuințelor, etc.) ("dicționar de psihologie", U. Schiopu, 1997).

În esență, moralitatea înseamnă înțelepciunea de a ști să selectezi situațiile, să alegi întotdeuna binele, chiar dacă s-ar părea că celelalte alternative de acțiune răspund mai bine și sunt mai utile dorințelor și intereselor proprii.

Morala, ca fenomen social, reflectă relațiile ce se stabilesc între oameni în ipostaza lor de subiecți reali ce se află în interacțiune, într-un context social delimitat în spațiu și timp. Din această perspectivă ea ne apare ca o formă a conștiinței sociale, deosebindu-se de celelalte forme prin obiectul reflectat, prin modul în care se realizează reflectarea și prin efectul reflectării asupra obiectului reflectat.

Viața sub forma interacțiuni sociale se desfășoară la nivel psihic sub trei dimensiuni: sub formă inconștientă, sub formă subconștientă, sub formă conștientă. În stare de conștiență, ne dăm seama, corelăm, supraveghem, medităm, proiectăm, luăm decizii, acționăm, evaluăm, reflectăm. Trăirile conștiinței morale se reflectă în fapte, în conduită.

Conștiința morală reflectă modul de raportare la normele, principiile, obiceiurile morale, la faptele proprii și ale altora. Raportarea se face în plan cognitiv, afectiv, atitudinal, volitiv. Modul de a gândi și a acționa moral, de a făptui acte morale ține de dimensiunea conștientului. La nivelul conștiinței morale se proiectează actul moral, se evaluează ( prin aprobare și dezaprobare ).

Prin componenta cognitivă, se asimilează și se interiorizează reprezentări, noțiuni, idei, teorii. Prin componenta volitivă, se deliberează, se iau decizii. Componenta cognitivă a conștiinței morale se constituie în timp. Prin instruire ocazională (discuții cu părinții, cu alte persoane) sau organizată (în școală) se formează reprezentări morale sub influența solicitărilor vieții cotidiene (să ajuți pe cineva, să fii politicos, să asculți părinții etc.). Se învață în situații concrete, din sfaturile și recomandările altora, din lecturi, din experiențe văzute. Astfel, se constituie imagini ale faptelor bune și, prin contrast, ale faptelor rele. Noțiunile morale se elaborează prin abstractizarea și generalizarea situațiilor concrete. Din prelucrarea informațiilor legate de faptele morale rezultă judecățile și raționamentele. Reprezentările, noțiunile, judecățile și raționamentele constituie cunoștințele morale.

Instruirea morală este necesară nu și suficientă. Cunoașterea normelor, regulilor trebuie întărită afectiv și volitiv. Cunoștințele devin operante dacă sunt simțite și motivate afectiv. Nu este suficient să știm că trebuie să fim drepți, corecți, trebuie să și simțim nevoia de a fi corecți, drepți, să fim convinși. Ca să acționăm în virtutea Binelui, în spiritul ordinii morale, nu este suficient să cunoaștem și să aderăm afectiv, este obligatoriu să acționăm din convingere, să fim hotărâți, să depășim obstacole venite din exterior și din interior. Convingerile morale, ca adeziuni ferme față de normele și regulile morale, în faza de constituire, depind de exemplele oferite, de cunoștințe clare. Conștiința morală ne edifică asupra a ceea ce nu știm, a ceea ce simțim și trăim afectiv, a ceea ce dorim. Exprimarea morală se realizează în fapte, în ceea ce facem și cum facem. În fapte se oglindesc atitudinile constante, trăsăturile de caracter, emoțiile și sentimentele.

Conduita morală include ansamblul activităților conștient elaborate, al faptelor, ansamblul acțiunilor mentale, afective, volitive, al acțiunilor motorii, verbale, atitudinale, ansamblul actelor decizionale. Din conduita morală fac parte deprinderile și obișnuințele exprimate în fapte. Deprinderile morale sunt componente automatizate ale activității cu conținut și semnificație morală. Ne deprindem să fim politicoși, să luăm inițiative, să-i ajutăm pe alții, să respingem minciuna și șantajul, să finalizăm acțiunile începute.

Obișnuințele implică trebuința de a acționa într-un anumit fel (obișnuința de a felicita pe cineva, de a fi amabil, de a lipsi de la ore, de a întârzia, de a nu respecta promisiunile, de a întreține intrigi etc.). Acțiunile mentale, trăirile afective și volitive, deprinderile și obișnuințele se exprimă în fapte. Ele sunt motivate de convingeri și atitudini. A lua apărarea unui nevinovat, a sprijinii afirmarea tinerilor capabili, a critica abuzurile celor aflați în funcții de conducere, a ajuta pe cineva în suferință - sunt câteva exemple de fapte morale, raportate la valoarea de Bine. Prin fapte dovedim atitudinile de curaj, demnitate, exigență, responsabilitate, omenie, cinste, compasiune. Când asemenea atitudini și convingeri se manifestă constant și se obiectivează în fapte, devin trăsături de caracter. La copil se cristalizează unele elemente de conduită morală prin oferirea modelelor din viața reală și din povești prin argumente de ordin estetic: ,, este frumos să fim politicoși, să ascultăm pe cei mari, să ne jucăm cu alți copii etc. „Ideile despre Bine și motivarea lor logică se va forma în timp. Performanțele conduitei morale, faptele, trebuie întărite, cele negative trebuie corectate.

Educația morală vizează concordanța dintre gânduri bune, intenții bune, sentimente stimulatoare și fapte bune. Rolul conștiinței morale este acela de a orienta, stimula și motiva conduita; conduita pune în valoare intențiile, trebuințele, cunoștințele, convingerile și atitudinile.

Personalitatea morală reprezintă unitatea dintre conștiința și conduita morală. Uneori, conștiința morală este în avans: gândim corect din punct de vedere moral, dar acționăm contrar. Știm cum trebuie să fim, cum să acționăm, cunoaștem normele, exigențele lor, dar acționăm contrar; cunoaștem sancțiunile dar riscăm să le suportăm. Pe de altă parte, conduita morală nu este întotdeauna întemeiată pe idei, teorii, concepții, se acționează intuitiv, din bun simț, din convingerea făptuirii Binelui.

Concordanța dintre conștiința și conduita morală este ideală sub aspectul relațiilor dintre intențiile, aspirațiile și gândurile de a face bine și faptele propriu-zise.