Dreptul Comerțului Internațional

În conditiile revolutiei tehnico-stiintifice si a revolutiei informationale încheierea, reglementarea sau realizarea în aceeasi tara a tuturor bunurilor si serviciilor necesare traiului cotidian este tehnic imposibila si economic nerentabila. Este ratiunea pentru care statele lumii se vad determinate obiectiv sa participe la circuitul mondial de valori materiale si spirituale. Aceasta participare nu este haotica, ea este directionata, reglementata de anumite reguli juridice, de anumite norme de drept.

Revine între altele DCI sarcina de a disciplina, de a reglementa relatiile care se stabilesc în acest proces de schimb mondial de valori materiale si spirituale. Acest proces are 2 componente: - comert mondial cu bunuri si servicii

- activitate de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala

Cele 2 componente se reunesc într-un concept mai larg, acela de comert international (care nu înseamna numai comercializare, cum comertul intern nu se reduce la comercializare). In aceasta sfera a comertului mondial în sensul cel mai cuprinzator se stabilesc relatii între state suverane si egale în drepturi, între state pe de o parte si comercianti (persoane fizice sau juridice) din alte state pe de alta parte sau în sfârsit între comercianti (persoane fizice sau juridice) din diferitele state.

DCI, într-o prima abordare, în conditiile în care nu exista pe plan mondial o definitie sintetica a acestei discipline, poate fi considerat ca reprezentând totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile ce se stabilesc în sfera comertului mondial în sensul cel mai cuprinzator al acestuia între state suverane si egale în drepturi, între state si comercianti (persoane fizice sau juridice) din alte state sau între comercianti din diferitele state.

DCI asa cum s-a conturat el în doctrina internationala, iar ca instrumente interstatale în actul final al Conferintei de la Helsinki pentru Cooperare si Securitate în Europa (1992-1993) se precizeaza caracterul interdisciplinar si pluridisciplinar al DCI. Este primul si singurul instrument interstatal care abordeaza si problematica DCI.

Din aceasta perspectiva DCI reprezinta o asezare la confluenta sistemelor nationale de drept cu dreptul international public si cuprinde norme de drept national (intern) si norme de drept international care reglementeaza raporturile înfatisate. Cât priveste componenta nationala, DCI va cuprinde toate normele de drept intern ale statelor lumii care pentru fiecare stat în parte organizeaza si reglementeaza comertul exterior al respectivelor state, iar în ce priveste componenta de drept international public DCI va cuprinde acele norme de drept international public care reglementeaza participarea statului la raporturile comerciale sau participarea statelor.

Ca totalitate de norme juridice în conditii diferite DCI materie interdisciplinara si pluridisciplinara nu se prezinta ca un conglomerat de norme juridice, ca o juxtapunere mecanica de asemenea reguli obligatorii de conduita ci ca o materie juridica de sine statatoare definita printr-un obiect propriu de reglementare si prin metode specifice de reglementare. Cât priveste obiectul de reglementare, acesta este dat de un fenomen obiectiv al relatiilor sociale, respectiv de raportul juridic care se stabileste în sfera comertului mondial.

Ca expresie a caracterului de sine statator al materiei, raportul juridic de comert international se particularizeaza fata de alte raporturi juridice. Aceasta particularizare este data de prezenta concomitenta a 2 trasaturi: comercialitatea si internationalitatea.

Comercialitatea este o trasatura definita de fiecare sistem national de drept în parte. Din acest punct de vedere se retin 2 criterii esentiale de definire a comercialitatii:

- subiectiv care caracterizeaza sistemul de drept german si de influenta germanica. Potrivit acestui sistem de drept sunt considerate ca fiind comerciale raporturile juridice încheiate de comercianti respectiv societati comerciale si persoane fizice ce au înmatriculata în Registrul Comertului o firma.

- obiectiv care porneste de la natura intrinseca, obiectiva a actelor si faptelor juridice considerate. Sistemele de drept care retin acest criteriu de calificare a raporturilor comerciale procedeaza de regula la o enumerare în lege a actelor si faptelor juridice pe care le califica drept comerciale. Este situatia sistemelor de drept de inspiratie romanista (care provin din dreptul roman: dreptul francez, român).